15 Mar. 2013 15:20 , de Geo Berciu

Raluca de la Bambi, fosta colegă a Micăi din Abracadabra, cu OCHII ÎN LACRIMI: „Îmi pare extrem de rău că mă întâlnesc cu ea astfel”FOTO

Distribuie

Este şi cazul Ralucăi de la Bambi, care a fost colegă în Abracadabra cu Mica, trecută zilele trecute în nefiinţă. Cântăreaţa a mers la Biserica Sf. Gheorghe, acolo unde este depus trupul Michaelei Niculescu, însă emoţiile au copleşit-o încă de la intrare. "În aceste momente, ne rugăm pentru părinţii ei să meargă mai departe. Îmi pare extrem de rău că mă întâlnec cu ea în această situaţie. Mi-e foarte greu să intru în biserică", a declarat Raluca cu ochii în lacrimi la Kanal D.

De altfel, şi ceilalţi membrii ai trupei care i-a făcut celebri sunt alături de părinţii înmărmuriţi de durere. Atât mama Danei Rogoz, cât şi tatăl Ralucăi au încercat să ajute greu încercata familie, ocupându-se de cele necesare unei înmormântări.

Imediat după ce a aflat trista veste a dispariţiei fostei colege, Raluca a postta un mesaj emoţionant pe Facebook: „Familia Abracadabra nu va mai fi aceeaşi fără prinţesa ei…Te iubim Mica, regret enorm că nu am profitat de perioada de după Abra pentru a petrece timpul împreună! Dumnezeu te-a luat prea devreme!”

A dat succesul scenei pe studiu

După ce s-a retras din lumina reflectoarelor, după 10 ani de activitate în echipa Magicianului (începând din 1991), Mica şi-a dedicat tot timpul studiilor, reuşind să obţină două doctorate. După ce a lucrat ca traducător, redactor şi producător la Humanitas, a devenit lector universitar şi s-a angajat la IBM.

Nu a vrut niciodată să accepte diagnosticul crunt pus de medici şi saa luptat singură cu boala, până ce aceasta a doborât-o, joi, 14 martie. Avea doar 31 de ani.

„Abracadabra” este numele unei emisiuni pentru copii ce a debutat în 1990 pe postul TVR1. După 1996, Abracadrabra s-a mutat pe postul PRO TV, unde a fost difuzată până în 2001, după care PRO TV a difuzat reluări timp de un an. Emisiunea a luat primul premiu internațional la Blagoevgrad-Bulgaria iar mai târziu filmul Ruxandrei și al lui Florin „O zi cu Alexandra” a obținut Marele Premiu și Premiul Juriului la „Prix Danube” la Bratislava”! In lumea programelor pentru copiii „Prix Jeunesse”de la Munchen și „Prix Danube”echivalau ca nivel cu Cannes și Veneția pentru cinema.
FOTO: Dan Bistriteani

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Marin va suferi luna viitoare o intervenție chirurgicală
Loading...
Comentarii