MENIU CAUTĂ
17 Noi. 2017 16:36

Simona Pătruleasa revine în cinematografe. “Este o experiență minunată”. Despre ce este vorba

Distribuie

Simona Pătruleasa revine în cinematografe, alături de Dorin Chioțea și Anca Serea . Cele trei sunt vocile unor personaje din filmul de animație „Dragonul vrăjit”, care va fi proiectat în majoritatea cinematografelor din țară, începând cu data de 1 Decembrie 2017.

A fost o experiență inedită pentru cele trei vedete, pentru că au avut ocazia să fie parte din acest proiect împreună cu copiii lor, care dau la rândul lor viață unor personaje din film. Invitația le-a fost lansată de agenția de comunicare PiArt Vision, în cadrul campaniei „De 1 Decembrie reunim familiile la cinema', lansată cu scopul de a le reaminti părinților cât de important este pentru copii timpul petrecut în familie.

Simona Pătruleasa este mândră de proiectul ei

Știrista Simona Pătruleasa , care astăzi îmlinește 43 de ani, interpretează rolul Vrăjitoarei, personaj negativ care face echipă cu Dragonul. Fiica ei, Ingrid, este vocea simpaticei veverițe Kamikaze, o prezență activă din timpul călătoriei inițiatice a eroilor din film.

Simona Pătruleasa revine în cinematografe. Este o experiență minunată'. Despre ce este vorba

Este o experiență minunată pentru noi. Cele mai frumoase momente le trăim întotdeauna în familie. Nu există bucurie mai mare. În fiecare săptămână mergem la film pentru că Ingrid de mică a fost fascinată de tot ce înseamnă animație. Ea este o năzdrăvană, deși nu pare. Așa că veverița Kamikaze i se potrivește perfect. Pentru mine a fost o mare bucurie să dublez alături de Ingrid și o provocare, pentru că nu este ușor să te identifici cu un personaj negativ. Cu siguranță, va fi o amintire frumoasă peste ani', a declarat prezentatoarea TV Simona Pătruleasa.

Rolul Dragonului vrăjit este interpretat de realizatorul de televiziune Dorin Chioțea, iar Eva, fiica lui, dă glas unui personaj cu patru mâini, dominat de personalitățile Dragonului și Vrăjitoarei.

„Nu mi-am închipuit vreodată că o să mă transform în dragon. Și am fost unul rău, gata să prăjească tot ce-i ieșea în cale. Cred că am reușit să fiu fioros și convingător, deși în viața de zi cu zi sunt mai degrabă un animal blând, poate un măgar ok. Atât Eva, cât și eu urmărim desene animate și am intrat rapid în pielea personajelor. Ne-a uimit grija pentru detalii a producătorilor dublajului. Orice sunet, orice inflexiune, orice respirație trebuie reprodusă atent și precis, respectând originalul. Dacă voi fi nesuferit și Eva simpatică, înseamnă că ne-am făcut treaba', a spus jurnalistul Dorin Chioțea.

Implicarea în film a fost un moment de bucurie și în familia fostei prezentatoare de știri sportive, Anca Serea, care a jucat împreună cu fiica ei, Sarah. În film, Anca Serea este mama eroului principal, iar Sarah este vocea prietenului nedespărțit al acestuia, un animal de companie inedit.

A fost o experiență frumoasă atât pt mine, cât și pentru Sarah. Pentru Sarah a fost un vis împlinit pentru că de mult timp își dorea să dubleze vocea unui personaj animat. Când am primit invitația, Sarah a fost copleșită. S-a descurcat de minune, a intrat fără emoții în pielea personajului și, cu siguranță, această experiență va rămâne una de neprețuit pentru noi. Abia așteptăm să vizionăm „Dragonul Vrăjit” cu întreaga familie', a spus Anca Serea.

Îndrăgita cântăreață Ruby interpretează coloana sonoră a filmului.

Mi-a plăcut dintotdeauna să interacționez cu copiii. Mă bucur mult că fac parte din acest proiect, care înseamnă atât o poveste animată foarte frumoasă, cât și o invitație ca părinții să petreacă mai mult timp împreună cu copiii lor', a precizat Ruby.

Citește și


Momente grele pentru tatăl Gabrielei Cristea. A fost internat pentru a șasea oară într-o lună! „Zilele mele sunt numărate'


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Gestul fabulos făcut de handbaliste după înfrângerea cu Rusia
Loading...
Comentarii