31 Mai. 2017 15:00

VIDEO EXCLUSIV/ Gustul copilăriei bântuie vedetele. Cosmina Păsărin combină și acum batonul comunist cu mac și iaurtul

Distribuie

De 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, nu există persoană care să nu-și aducă aminte de Brifcor, de batonul cu lapte, de ciocolata românească sau de înghețata „Polar” de pe vremea comunismului. În această perioadă și nu numai, vedetele reînvie gustul copilăriei și caută pe la magazinele alimentare dulciurile pe care le primeau când erau mici.

Deși nu au trăit foarte mult pe vremea comunismului, când dulciurile erau o delicatesă, vedetele noastre își aduc aminte cu nostalgie de sacrificiile pe care le făceau pentru a-și cumpăra deserturile preferate. Printre cele care încearcă și astăzi să-și aducă aminte de aromele din copilărie se numără Cosmina Păsărin, Raluka sau Lora.

Cosmina Păsărin: „Chiar azi am mâncat un baton cu mac și iaurt'

Spre fericirea ei, Cosmina Păsărin a găsit lângă casă un magazin alimentar unde se găsesc produse pe care ea le consuma în copilărie și a căror aromă vrea să o păstreze și azi.

„Când eram copil, tare mă bucuram. Este într-adevăr o sărbătoare importantă pentru copii, dar eu am știut mereu să mă bucur de fiecare moment al copilăriei și nu-mi aduc aminte să fi făcut ceva special chiar de 1 Iunie. Așa de gustul copilăriei îmi e dor. Chiar azi am mâncat un baton cu mac și cu iaurt. Este una dintre gustările mele preferate. Acest baton cu mac, care se mai găsește și acum și pe care îl văd așa proaspăt, exact ca ală pe care îl mâncam la școală, nu pot să mă abțin. Am un magazin lângă mine în cartier și mă duc și îmi iau foarte des acest baton cu mac și îmi place să-l mănânc fie cu lapte sau cu iaurt', ne-a declarat Cosmina Păsărin.

Vedetele își aduc aminte de gustul copilăriei

Raluka:„ Îmi cumpăram câte 3-4 napolitane și le mâncam pe toate odată'

Cântăreața Raluka recunoaște că și în momentul de față este la fel de gurmandă ca atunci când era mică și că, dacă nu ar fi nevoită să aibă grijă de silueta ei, ar mânca dulciuri încontinuu.

„Pentru că sunt cel mai gurmand om de pe pământ și mănânc toate dulciurile din lume o să-mi fie tot timpul dor de o napolitană care se numea „Yup', în fine, era acolo la noi la Deva, nu știu cine o face. Deci îmi cumpăram de fiecare dată când aveam câte un bănuț strâns, îmi cumpăram câte trei-patru și le mâncam odată așa pe toate. De alea chiar îmi e dor', ne-a povestit Raluka.

Lora: „Ionuț a primit o pungă plină cu dulciurile din copilărie  și-am mâncat-o pe toată'

Oricât încearcă Lora să se abțină de la mâncatul dulciurilor, atunci când vine vorba de cele pe care le savura în copilăria ei, nimeni și nimic nu îi poate sta în cale. Dovadă că, deși era la dietă, în clipa în care Ionuț Ghenu a primit o pungă plină cu tot felul de dulciuri de pe vremea comunismului, Lora nu s-a putut abține.

„Recent a fost ziua lui Ionuț și a primit o pungă plină cu toate dulciurile din copilărie și îți dai seama că am mâncat-o pe toată. El nu a mai prins nimic pentru că nu are voie. Eu, în schimb, mai am voie', ne-a spus și Lora.

FOTO: Dumitru Angelescu/ Adrian Manolache

VIDEO: Cosmin Nistor

 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Reacția lui Liviu Dragnea după apariția scrisorii nemulțumiților din PSD
Loading...
Comentarii