Victor Rebengiuc, despre gestul de a veni cu hârtie igienică în studioul TVR, în timpul Revoluției din 1989

Victor Rebengiuc și Mihai Măniuțiu, despre pericolul totalitarismului

Victor Rebengiuc și Mihai Măniuțiu au făcut declarații impresionante despre comunism, ideologii și despre pericolul totalitarismului.

Pe 11 septembrie 2001 întreaga lume privea înmărmurită cum turnurile World Trade Center din New York se prăbușeau în urma unui până atunci inimaginabil atac terorist. E prea puțin să spunem că de atunci lumea nu mai e la fel, dar adevărul este că un echilibru și așa fragil, atins după decenii de războaie și confruntări „reci', a fost distrus în acea zi din momentul în care avioanele teroriste și-au atins ținta. Aproape două decenii mai târziu, o mare parte din lume e cuprinsă de temeri și de neliniște, numărul protestelor de stradă a crescut, iar extremismul câștigă teren de ambele părți ale Oceanului.

Despre unde am ajuns astăzi și cum influențează această neliniște globală societatea și teatrul românesc au vorbit actorul Victor Rebengiuc și scriitorul Mihai Măniuțiu, directorul Teatrului Național din Cluj-Napoca, la emisiunea Podcastul Scena.ro.

Marele actor Victor Rebegiuc a rememorat momentul de la Revoluția din 1989 când a venit în studiourile Televiziunii Române cu un sul de hârtie igienică pentru cei care contribuiseră la propaganda regimului comunist.

„Nu aveam cum să regret acest gest, chiar l-am premeditat. Nu vedeam în mod clar schimbarea regimului. Mi se părea că Ceușescu va fi veșnic și nu credeam… Dar mă gândeam… pentru că vedeam în jurul meu diferite moduri de a-ți croi un drum în societatea aia. Erai obligat să spui întotdeauna, despre orice ar fi vorbit, despre îndrumarea și înțelepciunea celui mai iubit fiu al poporului, călăuzitorul nostru, nu mai știu, am uitat formulele care erau, și… mare doamnă, nu doamnă, mă rog, era tovarășă, ca să îl citez pe Corneliu Vadim Tudor: mamă, om politic și prestigios savant. Unii erau obligații să facă chestia asta, dar o făceau într-un mod decent, alții insistau foarte mult pentru că sperau, cu cât aduc mai multe laude, probabil cu atât vor fi mai simpatici puterii și vor căpăta te miri ce avantaje în plus.

Mă gândeam ce se va întâmpla dacă, ipotetic mă gândeam așa, va dispărea Ceaușescu, și ne vom întoarce undeva unde am mai fost în trecut, într-o altfel de societate, nu o societate comunistă și autocrată așa. Ce o să facă ăștia care vorbeau atât de mult, care…  despre tovarășul, tovarășa, despre minunile care se întâmplă, despre fericirea de a trăi în România socialistă, despre troate lucrurile astea. Mă tot întrebam ce se întâmplă, cum o să apară în fața lumii Păunescu, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, cum o să apară ei în fața lumii în momentul în care totul se va schimba. Eh, eh…

Și urmarea acestui gând al meu a fost chestia cu hârtia igienică pe care am dus-o… pentru că nu se poate, în două secunde, să îți schimbi viziunea ta de viață, când ai mințit până atunci, nu ai fost sincer…', a explicat Victor Rebengiuc.

„Sigur că au fost foarte multe reacții, foarte multe reacții negative: gest radical, un gest care nu avea ce să caute, cum adică. Și multe reacții pozitive. Între timp, numărul reacțiilor pozitive a crescut. Să-ți trimită scrisori acasă??? Cine stă să scrie acasă? Asta era mâna Securității. Scrisori de amenințare: bă, o să-ți distrugem familia, o să mănânci…, o să putrezești în pușcărie, o să te omoare. Și semnate: doctori, profesori, care își manifestau dezacordul față de poziția mea. Cine stă să scrie scrisori, mai ales atunci, în perioada aia… Mi-am schimbat numărul de telefon pentru că sunau la telefon întruna. Și la urmă am vorbit la telefoanele astea să-mi schimbe numărul. L-au schimbat și după jumătate de oră a început să sune din nou. Deci…', a mai spus renumitul artist.
Victor Rebengiuc a explicat și motivul pentru care a fost mereu alături de cei care își doresc schimbarea.

De asemenea, a comentat și despre existența capitalismului în teatru, dar și-a amintit de vremurile istorice pe care le-a trăit încă din copilărie.

„Nu m-am temut, de ce să mă tem? Nu m-am speriat și nici nu am avut dialog cu cealaltă parte. N-am avut dialog, n-am discutat, decât saluturi așa când ne întâlneam pe la vreo conferință sau cine știe ce manifestare culturală sau de altă natură. Sunt o persoană publică, sunt actor, lumea mă știe, m-a văzut la televizor, la film, la teatru, oamenii mă recunosc. Îmi spune bună ziua, răspund și eu bună ziua. Dar n-am avut probleme, n-am avut solicitări de a mă înscrie în rândul lor, de a începe să susțin anumite programe sau partide sau guverne…

…E o confuzie totală, un haos, nu există capitalism în teatru. Ce e ăla? Sunt subvenționate de Stat, atât cât sunt subvenționate, și cu asta gata, am terminat. Nu e capitalism. Noi suntem angajații statului. Cine încearcă să facă teatru independent, așa-zis independent, dar mă rog, joacă fără să fie angajați stabil sau cu un contract pe o perioadă pe termen limitat. Joacă ocazional. Sunt și teatre, uite cum este Un teatru, care a intrat în lumea capitalistă, se susține singur, ei își finanțează activitatea, s-au dezvoltat de la o sufragerie au ajuns la o sală, nu este o sală ideală de teatru, dar este o sală de tearu, în care poate intra publicul și în care poate exista o montare pe o scenă. Și au public. Îi aplaud pentru că activitatea lor este într-adevăr foarte meritorie, foarte meritorie și înseamnă ceva…

… Eram copil, nu prea îmi dădeam seama ce se întâmplă. Din școala primară am intrat la Liceul Militar de la Predeal, un liceu care era monarhist… și eram departe de zbuciumul politic, nu știam ce se întâmplă. Știu că la un moment dat a venit la liceu un ilustru membru CC, nu mai știu cum îl chema, a desființat liceul ăsta. Pentru că și cadre didactice erau monarhiste, și armata, militarii care erau acolo, ofițerii erau toți monarhiști. De altfel, a fost o epurare cumplită în armată. Au fost scoși, dați afară și înclocuiți cu proaspăt-ofițeri. Așa că nu prea eram la curent…

Am fost foarte surprins și zguduit sufletește de faptul că Regele a fost silit să abdice. Când am auzit comunicatul la radio cu abdicarea Regelui, am plâns, eram copil încă și m-a afectat profund chestia sta, pentru că îl iubeam foarte tare pe Rege și se bucura de o simpatie extraordinară în țară. Toată lumea îl iubea. de Antonescu nu știa nimeni, era un general care era ministru. Dar Regele era persoana cea mai iubită din țară la ora aia. N-am înțeles niciodată cum atât de repede a trecut totul, a plecat Regele, s-a schimbat, a venit 6 martie 1946, guvern nou, comunist, condus de Petru Groza, comuniști peste comuniști în toate ministerele. N-am putut să înțeleg foarte bine lucrurile și nici nu știam foarte bine ce se întâmplă, care este diferența. Mă trag dintr-o familie de oameni săraci, mici burghezi, maică-mea era funcționară, taică-meu era și el funcționar.

Bunicii materni erau… bunica era casnică, avea grijă de noi, bunicul mai muncea. Făcea câte ceva, lucra pe ici pe colo, de toate a făcut pentru a căștiga un ban să putem să trăim în continuare. Deși nu prea înțelegeam eu lucrurile astea. Mai târziu am început să înțeleg și mi se părea: Domne, vine regimul ăsta care ia de la moșieri, ia de la burghezii ăștia care au făcut mulți bani, s-au umplut de bani și au uzine, au moșii, au case multe și dă la noi, la oamenii săraci. Mie nu mi-a dat nimic, dar și multor altora ca și mine. Celor mai mulți din țara asta. Dar mi se părea că e o chestie interesantă, că e o dreptate care se face, că se întâmplă ceva diferit, că Doamne uite creștem, începem să ne simțit mai bine, dar a fost o minciună până la urmă. Pentru că, în același timp, am aflat că nu Marconi inventase telefonul, ci Popov, și alte chestii, la fel cel mai mare pitic este piticul sovietic… Până acum am fost mințiți? Tot ce ni s-a spus au fost m9inciuni, noi am trăit în minciună? Dintr-o dată, o jumătate de Europa descoperă că există altă lume, altceva, am fost mințiți până acuma și totul s-a petrecut datorită luminii care venea de la Răsărit', a adăugat el.

Mihai Măniuțiu a intrat și el în direct prin telefon la emisiunea respectivă.

„E o perioadă într-adevăr în care parcă ideologii secundare câștigă teren. Discuția e foarte complexă, n-are legătură neapărat cu comunismul și cu post-comunismul. Există ideologia politically correct, care se pare, din cât simt eu, din cât stau în America, că a condus foarte mulți dintre moderați spre extremă dreaptă. Deci iată un efect foarte bizar, foarte periculos care s-a întâmplat. Sigur nu vorbesc de campusul meu, de universitatea mea care este 99% democrată și de partea tuturor tendințelor cu adevărat liberale în America. Dar America e mare, e un continent și am observat că tranformarea în ideologie a politically correct l-a ajutat mult pe Trump să ajungă la președinție.

Privind Europa, da, sigur, sunt multe ideologii, dar nu mai există ideologia. Cred că odată cu explodarea definitivă a nazismului, în ciuda aparițiilor pe care le consider secundare ale neo-nazismului, periculoase, ca oice renașteri mărunte, pentru că și nazismul s-a născut aparent din ceva mărunt, deci ele sunt periculoase, eu le consider deocamdată mărunte, sunt ideologii secundare, care nu se adună niciunde, într-o ideologie care să constituie realmente o amenințare majoră pentru Europa…

… Ceea ce numim astăzi identitate a Europei eu nu mai știu ce este. Mă agăț cu disperare de Europa și sper să nu se întâmple nimic rău. Nu sunt un profet, nu știu ce se va întâmpla în viitor, niciodată însă ideologia nu conduce la nimic bun', a afirmat el.

Acesta a vorbit și despre ce se întâmplă în America.

„E foarte grav ce se întâmplă acum în Statele Unite. după părerea mea și a colegilor mei e dramatic și dureros. Există în America un sistem instituțional care funcționează pe post de bariere. E ca un șir de computere care poate controla la un moment dat computerul care o ia razna, computerul central. Cu toții sperăm în asta, computerul central chiar dacă o ia razna poate fi controlat de șirul enorm de computere , de institușii construite în jurul autorității centrale. Dar evident este vorba de o formă extrem de autoritară, brutală, cu care America nu s-a confruntat în ultimele decenii și asta va da naștere la foarte multe forme de protest civic și așa mai departe…

Nu vreau să intru în sistemul legislativ american și de alageri, care este extrem de complicat pentru un european, dar dacă ar fi ales majoritatea, Trump nu ar fi fost ales. deci majoritatea cetățenilor nu l-au ales pe Trump. L-au ales majoritatea electorilor. E un sistem foarte complicat…', a mai spus Mihai Măniuțiu.

Cei doi au comentat și despre tulburările din societate și cum afectează acestea teatrele.

„Nu se simte în niciun fel, pentru că teatrele nu au politică repertorială. Repertoriul este o chestie întâmplătoare. Ce se întâmplă la Bulandra, de exemplu, cine vine și propune o piesă, un regizor care vrea să pună… nu există plan de perspectivă. Nu știu cum este la Național, dar parcă și acolo tot așa este. De fapt nu e chiar așa. știu că Teatrul Național are o perspectivă, un plan de repertoriu pentru stagiunea în curs. la Bulandra nu există așa ceva. Nu există nimica deocamdată, niciun fel de perspectivă. Deci nu afectează în niciun fel. Ar trebui să afecteze poate, din punct de vedere financiar, în București poate că este un teatru care este subvenționat acuma peste măsură pentru că face parte din suita doamnei primar.

Din punct de vedere al conținutului este totalmente închinat ideologiei și persoanei doamnei primar teatrul ăla. Face ce vrea primăria și asta e. Iar restul…', a afirmat Victor Rebengiuc.

„Stafia care e nazismul și comunismul, pentru mine au dubla față a răului, există. Și a uita o ajuți să renască. Și atunci simt nevoia din când în când să revin, să revin poate chiar obsesiv asupra perioadei. Chir la anul am proiectul de a reveni din nou asupra problemelor legate de manipularea comunistă, manipularea conștiințelor de către comunism. În ce privește intervenția sau presiunea autorității, adică a ministerului Culturii și Identității Naționale asupra repertoriului, nu există cred la niciun teatru niciun fel de presiune. În anul centenarului, fiecare a făcut ce a i-a dictat conștiința. Eu personal am orientat repertoriul mai cu seamă pe piese românești. Ele au venit de l mine, de la consiliul artistic al teatrului și în niciun caz de la minister…

Sunt piese pe care eu am dorit să le fac, fără să mi le fi cerut cineva. nu există presiune ideologică asupra noastră, există o presiune pe care aș numi-o comercială, exercittă asupra teatrelor prin reducerea fondului de bani pentru producția de spectacole. Deci se exercită asupra noastră, indirect, prin faptul că nu mai avem bani cum aveam înainte, se exercită o presiune comercială…

Și îmi amintesc de surpriza pe care am avut-o citind un interviu cu Mayer în care se spunea că teatrul subvenționat înseamnă pentru mine libertate, libertatea de a face ceea ce visez. În momentul în care ai mai puțini bani, visăm mai puțin', a menționat Mihai Măniuțiu.

„Asta spunea și doamna Bulandra, directoare de teatru particular cum era ea, și în calitatea asta trebuia să facă muncească mult pentru a face rost de bani pentru a-și asigura o stagiune, se ducea să ceară la sponsori, la fel de fel de instituții, mă rog ce exista pe vremea aceea. Dintr-o dată s-a trezit directoarea unui teatru care avea un buget imens, salariile erau plătite, nu trebuia să mai caute ea bani ca să plătească salariile actorilor, avea mașină la scară, cu șofer, era perfect. Până la un moment dat a fost așa, pe urmă și-a schimbat și ea părerea și a ales să moară', a completat Victor Rebengiuc.

„Se măresc salariile, dar nu se investește nimic în economie. nu există economie. Activitatea noastră, producția la teatru este strânsă de gât în momentul ăsta. pentru că sunt piese din repertoriu la care se renunță pentru că nu sunt bani. Știu asta de la alte teatre. Nu sunt bani', a precizat actorul.

„Ce mi se pare ciudat, și înainte de 1989 și după, eu am acelși ideal. Eu tot vreau să descopăr în textele pe care le am de jucat care este critica pe care o pot face unei societăți nenorocite ca asta, de care nu izbutim să scăîpăm. O societate din asta sugrumătoare, apăsătoare… Nu există libertate. De atunci înainte căutam chestia asta, dinainte de 1989, în texte clasice, în text moderne, în orice fel de texte, căutam momentul ăsta de șopârlă pe care poți să o spui și am trăit foarte multe lucruri de genul ăsta și cu multe satisfacții, evident. pentru că publicul înțelegea, era dornic să audă așa ceva și să vadă o asemenea aluzie, o asemenea manipulare, dacă vreți. Pentru că eu voiam să-i manipulez. Și acuma fac la fel. Am recitit Legenda Marelui Inchizitor și am zis ce text minunat, ăsta trebuie auzit. Și am vorbit cu directorul teatrului, cu Caramitru. I-am zis: „Băi, n-o să desfundăm cu textul ăsta mahalalele, dar el trebuie auzit'. Am jucat 85 de spectacole, am fi continuat, dar au fost reparațiile astea ale teatrului, s- schimbat totul pe acolo și nu s-a mai putut juca…

Și am jucat la sala Atelier, o sală cu vreo 200 de locuri, în permanență cu sala plină și cu foarte mulți spectatori tineri în sală. Ăsta a fost lucrul care m-a bucurat cel mai mult. Vreme de o oră, publicul stătea nemișcat, sorbea textul ăsta, adică simțeam că pătrunde în mintea lor textul acesta. Am avu o experiență. M-au invitat niște tineri la un bar din Sibiu, cu textul ăsta. În momentul în care a început textul acolo nu s-a mai atins nimeni de paharul din față, chit că era cu bere, cu whisky, cu apă. Toată lumea a stat nemișcată și a ascultat până la sfârșit, a sorbit, a înghițit textul acesta așa cu toată forța. A fost un lucru care mi-a produs o satisfacție deosebită', a povestit Victor Rebengiuc.

„Bineînțeles că e un text fundamental, genial, bineînțeles că îl asculți fascinat oi de câte ori îl spune un actor magic. magia se întâmpla pentru că acolo, la Sibiu, și în alte locuri, era unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut țara asta: Victor Rebengiuc. Era magia actorului, era magia, nu mi-e frică să folosesc cuvântul acesta, unui geniu al actoriei.

…La Cluj, sălile sunt pline, nu am instrumente de măsurare ca să vă spun dacă urmăresc în primul rând story-ul, jocul actorilor… Da, își mai dau mesaje, mă înnebunește chestia asta. Stau în lojă, văd sala și telefoane active. Asta mă înnebunește, dar la 500 de locuri ocupate, cinci telefoane active nu e chiar un dezastru. Ce vreau să spun este că eu cred în continuare că teatrul este serviciu public și că cea ce face foarte bine este că formează, activează, întreține elitele. Nu mi0-e teamă de acest cuvânt. pentru că dacă ceva va salva țara în viitor sunt elitele. Nu înseamnă ceva restrictiv. Dacă elita devine majoritară sau aproape majoritară, avem toate șansele. teatrul este serviciu public și formează elite. Elitele vor fi întotdeauna critice față de putere, este un dat al lor. de aceea, de la Caragiale încoace, la noi și nu numai la noi, teatrul este privit cu o anumită suspiciune. pentru că formează de fapt elite critice', a precizat Mihai Măniuțiu.

„Avem două elite paralele. O elită pe care am văzut-o prezentată la un post de televiziune ca fiind sorosistă, din care nu fac parte, mă dezic, nu am treabă cu Soros. Nu e șeful meu, nu mă plătește el, am alte surse. Eu sunt stat paralel. Eu sunt în statul paralel și sunt de mult, nu de acuma, de cîțiva ani, de când DNA-ul a început să se ocupe de îmbogățiții suspecți și rapizi, care sunt evident vârful politicii în țara asta, pentru că altminteri nu aveau cum să se îmbogățească…', a declarat Victor Rebengiuc.

Mihai Măniuțiu a vorbit și despre totalitarism:

„Nu ne-am eliberat, atâta vreme cât ni se întâmplă ca, o dată pe lună, se întâmplă să mi se spună că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu și eu să mă crucesc… Evident că stafiile, de la taximetriști până la oamenii pe care îi întâlnesc pe plajă, la mare, stafiile contaminează oamenii. Sunt foarte mulți tineri pe care i-am întâlnit, 6-7, care declarau că sunt comuniști. Rămân interzis când mi se spune asta…

… Ce să le spun, vorba lui Dinescu, că aveam o armată mare, numai că era întoarsă cu armele spre interior, ca nu cumva să o ștergem din țară? Să le povestesc că toți părinții, mai ridicați ca și condiție, își pregăteau copiii pentru emigrare, îi dădeau la școli germane, simțind că ar fi avut descendențe germane…

…M-aș opri un pic la asta. Și acum sunt îngrozit când văd că tinerii, când mă întâlnesc cu ei, mă ascultă ce mă ascultă în cele 15-20 de minute de discurs pe care le am, după care 90% dintre întrebări sunt: „Cum de ați reușit să lucrați în SUA?', „Cum să facem să plecăm?'. 90% dintre întrebări au legătură cu cum reușim și noi ce se pare că tu ai reușit. Și le explic că nu am plecat, sunt pentru un semestru profesor acolo, mi s-a oferit să rămân pe întreaga perioadă a anului, nu. Nu am dorit să părăsesc România, teatrul etc. E doar o experiență în plus pe care ei mi-au oferit-o, eu am luat-o. Dar ei vor să plece…

Tinerii nu-și găsesc locul și noi cât suntem mai în vârstă pierdem că nu am reușit să le spunem că totuși acesta este locul lor. atâta vreme cât nu le putem spune cu mâna pe inimă „da, acesta e locul tău…'.

„Nu trebuie să le spunem, Trebuie să se creeze locul acesta. Să existe locul acesta în care ei să își dea seama că pot avea speranțe pentru viitor, că pot, că trebiuie să rămână în țara asta și să ajute să se dezvolte această țară nefericiă, din ce în ce mai mult și mai bine. Putem să le spunem orice, dar când ei văd cu ochii lor că lucrurile se îndreaptă spre înapoi și nu spre înainte, e normal să-și dorească să părăsească țara și să plece undeva unde să trăiască liberi. E normal cred lucrul acesta. Și nepotului meu îi spun la fel. nepotul meu, întâmplător, este născut în Statele Unite și i-am spus păstrează-și naționalitatea și cetățenia…

… Nu poți să-i întorci înapoi pe ăștia tineri care au dat cu nasul de ce se întâmplă, de libertatea de expresie, de libertatea drepturilor omului, nu mai poți să îi întorci înapoi…

… Totul e pe plan politic. Un regim instituțional care este cangrenat de corupție de sus și până jos și peste tot, este corupt. Totul e corupt la noi, e nenorocire ce se întâmplă. asta trebuie schimbat. Dar văd că ei se țin tari și spun că ei vor crea acea Românie care nu se vede nicăieri… Mărim niște salarii acum , le mai dăm o sutră de lei în plus, 200, 300. Și ce faci cu banii ăștia? între timp crește și inflația. Ce faci cu banii ăștia? Adică îți cumperi libertatea cu asta, îți cumperi drepturile…?', a afirmat Victor Rebengiuc.


Citește și: GALERIE FOTO/ Paradoxul Vaslui. Cel mai bogat cămin de stat pentru bătrâni se află în cel mai sărac județ. Sunt condiții ca-n Germania!


Mai multe articole