25 Mai. 2018 05:30 , de Denisa Macovei

VIDEO EXLUSIV/Monica Bârlădeanu și-a arătat o altă latură a feminității la ședința foto pentru revista Viva. „Îmi asum corpul pe care-l am”

Distribuie

Joi, la cea mai așteptată petrecere a verii, și-au făcut apariția mai toate vedetele autohtone, cele mai multe dintre ele fiind de cel puțin o dată pe coperta revistei Viva, revistă care a organizat evenimentul. Așa că, de la Viva Party 2018 nu a putut lipsi Monica Bârlădeanu, cea care în luna martie ne-a încântat privirile. Monica Bârlădeanu și-a arătat o altă latură la ședința foto pentru copertă.

Monica Bârlădeanu și-a arătat o altă latură a feminității

Fără doar și poate, Monica Bârlădeanu a avut o apariție incendiară și, la aproape 40 de ani, a acceptat să poze extrem de îndrăzneț.

„Ne-am distrat foarte tare la coperta Viva cu Marius Bărăgan în studio. Avea și studio nou, ne și revedeam după atâția ani. Era prima noastră ședință foto după, nu știu, cel puțin 10 ani. Ceva de genul. Întâi ne-am uitat la poze vechi, ca să râdem, din copilărie, din alea naive și pentru el și pentru mine și apoi ne-am decis să facem o copertă care să comunice ceva dincolo de femeia pe care lumea o vede la televizor: îmbrăcată, cu franjuri, cu nu știu ce. De fapt esența mea și esența femeii care sunt e fix în imaginea aia: e încrezătoare, îmi asum corpul pe care-l am, atitudinea pe care o am, felul în care mă uit la cameră. Cred că Marius a știut foarte bine să prindă exact acel moment în care eu spun exact cine sunt', ne-a povestit prezentatoarea de la „Ferma vedetelor'.

Monica Bârlădeanu și-a arătat o altă latură a feminității

Monica Bârlădeanu și-a arătat o altă latură a feminității la ședința foto pentru revista Viva

Chiar dacă are o relație profesională cu Marius Bărăgan, celebrul fotograf, Monica recunoaște că ar fi avut acceași atitudine și în fața oricărui alt profesionit. „Cred că ne-a fost benefică o pauză de fapt amândurora. Că și el m-a văzut acum cu alți ochi. Cred că și eu sunt altcineva între timp și atunci a fost așa o regăsire extraordinară, plină de bucurie pentru amândoi. Chiar ne-am bucurat de ședința aia foto', a completat actrița.

VIDEO: Cosmin Nistor

FOTO: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI:

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Marin va suferi luna viitoare o intervenție chirurgicală
Loading...
Comentarii