12 Ian. 2018 05:30

EXCLUSIV/Primul turneu, prima lovitură. Băieții de la Voltaj și-au negociat un contract bănos peste Ocean

Distribuie

Voltaj, una dintre cele mai de succes trupe din ultimii 20 de ani va traversa pentru prima oară Oceanul.

Formația va susține două concerte în Canada, în Montreal (13 aprilie) și Toronto (14 aprilie), poate cel mai substanțial contract încheiat cu un grup din țara noastră având în vedere onorariul celor de la Voltaj, care trece de 10.000 euro pe eveniment, și se află în top cinci cele mai bine plătite trupe din România. De altfel, mai mult de zece ani, Voltaj a fost lider la încasări din evenimente concertistice în showbiz-ul autohton, performanță de neegalat până în prezent de un alt artist, fiind primi milionari din muzică în țara noastră.

Voltaj va concerta în Canada

În Montreal, Călin Goia, Gabi Constantin, Oliver Sterian, Vali Ionescu și Adrian Cristescu vor concerta la prestigioasul Théâtre Desjardins, unde au cântat mari vedete ale muzicii, cel mai ridicat preț al unui bilet este de 88$ canadieni. ”Ca la 20 de ani”, ”Iarna”, ”Am fost un fraier” ori ”Și ce?” sunt succese lansate în ultilele două decenii de Voltaj, fostul grup rock înființat în 1982 al cărui solist și membru fondator a fost chiar Cristi Minculescu.

Și 3Sud Est se întorc în Canada la câteva luni după succesul înregistrat cu turneul lor aniversar. Laurețiu Duță, Mihai Budeanu și Viorel Șipos vor cânta în pe 1 și 9 martie, în spectacole speciale pentru luna femeii.

CITESTE SI:EXCLUSIV/ Raoul și Mirabela și-au sărbătorit împăcarea… la Zidul Plângerii. Și-au declarat unul altuia sentimentele!

 

Loading...
Comentarii