Ce-a picat la română? Câteva gânduri ale unui diriginte de la a VIII-a despre Evaluarea Națională și ce vrem, de fapt, de la elevii noștri

Aceste zile sunt de stres maxim pentru copiii care visează la un viitor mai bun. Să ne gândim puțin mai atent la ei.

Copiii „mei”

Am avut anul acesta, în școala „de țară” din județul Vrancea, unde predau, două clase de a VIII-a. La una am fost diriginte. Sunt elevi din sate diferite și cu background diferit. 

Copii proveniți din clasa mijlocie, copii aflați în situație de precaritate, copii foarte talentați și copii care au perceput școala ca pe un fel de închisoare impusă de stat.

Ce e Evaluarea Națională?

E cel mai greu examen pentru majoritatea cetățenilor români. E mai greu decât Bacalaureatul (iar la Bac, din păcate, mai ajung puțini tineri, rata de abandon rămânând spectaculoasă în ultimul deceniu). 

În învățământul superior, singura provocare reală e să reziști într-un oraș mare cu chirii mari.

Evaluarea Națională e cel mai greu examen pentru că te bați pe acele 10-15% licee care îți pot asigura un parcurs bun sau te poate condamna la unul dintre acele licee în care nu s-a investit de o mie de ani. Cum funcționează un liceu de prestigiu? Simplu. 

Acolo vin copii cu cei mai prosperi părinți din oraș. Prosperi inclusiv în sensul de influenți. Aceștia asigură resurse și sprijin extra pentru aceste școli, în schimbul ștampilei „de elită”. Acolo sunt atrași profesori buni, dar tot acolo vin copii atât de buni, încât aproape nu mai au nevoie de profesori.

Ce-a picat azi

La Evaluarea Națională ai două texte, din registre diferite, pe care trebuie să construiești o parte din rezolvări. Să nu credeți că e o solicitare maximă. Practic, poți lua punctaj serios și dacă nu le citești prea atent. 

Azi au picat un text din Slavici și un text din Paler. Un basm și un text memorialistic. Trebuia să caracterizezi un personaj de basm: există plictiseală mai mare? Nu tu complexitate, nu tu efort de interpretare, trebuia să spui în 30 de feluri cât de bună la suflet e fata din poveste.

La exercițiul 8 se cere opinia despre cât de important e să respecți regulile, folosind textul lui Paler. Normal că 95% vor spune că e foarte important să respecți regulile. Paler vorbește de niște reguli ancestrale, trăitul țărănesc în afara istoriei, în care ai grijă de animale și de propria hrană. Rămâne și loc de subiectivism în evaluare, dar de 20 de sutimi, în funcție de cât de coerent se construiește argumentul.

Cum ne-am pregătit

Cu elevii mei, din școala de comună din Vrancea, unde predau, am făcut ce face toată lumea, am încercat să acoperim toate situațiile imprevizibile dintr-o evaluare plină de șabloane. Personal, am încercat să le prezint și beneficiile/plăcerile interpretării textului, fără să le dau chestii de tocit. 

Din păcate, asta caută și părinții, și toată lumea: rețeta sigură. Și te întâlnești cu ei în clasa a noua transformați în adevărați roboței pe care trebuie să îi dezveți de soluții facile. Asta până într-a XII-a, când o iau de la capăt cu pietrificarea „rețetelor de succes”.

Cine concurează

Subiectele sunt fie prea ușoare, fie prea grele. Subiectele sunt ușoare dacă ești un copil din clasa de mijloc, cu ceva sprijin de acasă, cu părinți care au și pot să-ți ofere o cameră pentru învățat și ceva motivație, vei lua notă mare. Tu și încă vreo 10.000 din cei 150.000 aproximativ care intră în examene (10% se pierd pe drum în fiecare an până la Evaluare, adevărată dramă). Și uite așa, foarte mulți elevi se bat în sutimi pentru locuri la liceu.

Subiectele sunt prea grele dacă e vorba de un copil care se zbate alături de familie să supraviețuiască, dacă pentru el, viața e cu totul altceva decât școală. Familii dezechilibrate economic avem cu duiumul, probleme sociale, la fel.

Avem un mijloc fragil, instabil, care ne mai arată o dată că școala publică se împarte în două mari lumi: o școală ca serviciu social, o clădire unde copiii primesc fie ceva căldură, puțină mâncare, societate plăcută alcătuită din colegi și profesori; și o școală ca rampă de lansare pentru maximum 20% dintre elevi.

Aceste inegalități, vizibile și în clasele mele, sunt rezultatul direct al lipsei investițiilor în învățământ. Fondurile europene s-au dus în ciment, foarte bine, avem multe școli modernizate. Dar în parcursul copiilor merg foarte puțini bani. Prioritară ar fi dotarea serioasă a școlilor tehnice și a școlilor de pregătire în servicii diverse. Acolo se vede lipsa banilor cel mai mult. Un copil care nu prinde româna și matematica mai poate spera doar să se târască până în clasa a X-a și să-și ia carnetul de șofer. Restul învață furând meserie, asta dacă nu nimerește la puținele școli bune tehnice rămase în țară.

Încurajăm originalitatea în rezolvare?

Revenind la subiectele de acest an și la ce se așteaptă pentru rezolvare, locul pentru „creativitate”, aia de care se vorbește până la greață în programele prezentate cu mult tam-tam, este un mare ZERO. 

Ipocrizia e dublă. Părinții, deși pretind că vor școală mai relaxată și creativă pentru copii, fac apoi gălăgie că nu se tocesc șabloane la clasă și le iau meditații particulare copiilor ca să facă școală de toceală de modă veche. 

Nu diferită e și ipocrizia sistemului, care anunță că face „dezvoltare personală”, dar, de fapt, caută soldăței disciplinați care nu trebuie să lase pixul să alunece deloc în vreo direcție neprevăzută.

Am stat mult cu elevii și am vorbit inclusiv aceste chestiuni. De la o vârstă fragedă, ei trebuie să învețe practic să răspundă „cum trebuie”, nu cum gândesc. 

Că nu se știe peste cine dai la corectură și te poate depuncta nu pentru că ai scris inteligent, ci pentru că n-ai scris ca ăialalți. Culmea-culmilor, deci. Am ieșit din epoca tocelii și am intrat în epoca șabloanelor. 

Școala în care „să înveți cum să înveți”

Așa că le suntem datori cu niște scuze. Le rămânem datori cu forme mult mai complexe de evaluare. Le rămânem datori cu examene care să măsoare mult mai rafinat diverse capacități. Am avut elevi și eleve dotați extraordinar pentru ceea ce se cheamă „română”, dar calitățile lor rămân un fel de secret al lor și al meu, sistemul nu e interesat. 

Tocmai aceștia se plictisesc teribil și greșesc din scârbă de infantilismul subiectelor. Probabil trebuie inventate mai multe trepte de dificultate în examene, precum și multe forme de evaluare continuă.

Nu e neapărat rău că Evaluarea Națională și Bacalaureatul sunt examene atât de temute și de respectate, dar e timpul să devină și altceva decât sperierea copiilor, ritualică, la patru ani. După cum spunea recent profesorul Ion Stoica unor copii din două școli românești: „să înveți cum să înveți”. 

Probabil cel mai important lucru pe care poți să-l faci la școală acum este să înveți cum să înveți.

Ion Stoica, profesor Universitatea Berkeley:

Elevilor mei din Nănești și Ciorăști știu ce să le doresc: lipsă de complexe, să-și găsească drumul bun și fără liceul cel mai bun din oraș, să scape de fricile și tensiunea în care îi fierbem sadic, anual, și noi, și părinții.

P.S. Am observat că deja se încălzește un „scăndăluț”, că elevii au suferit de la grevă și vor avea rezultate proaste. Este un argument fals, copiii de a VIII-a de anul acesta au fost tot timpul lângă mine și lângă alte mii de profesori, indiferent de grevă. Dincolo de problemele de sistem, legătura umană a rămas și va rămâne, nimeni din cine a vrut să învețe nu a fost lăsat în urmă.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE