După 10 ani, am zis totuși să înțeleg ce se întâmplă în facturi. M-am uitat și apoi am depus inițial o plângere la ANPC. Mi s-a spus imediat că au deja tipare de abuz bancar pentru contractele ipotecare. Deci nu eram eu excepția. Eu eram doar unul din mulți, ANPC-ul ne împărțise pe sertare. M-au anunțat că va fi un proces colectiv și că să aștept.
Norocul meu, mă întâlnesc cu un foarte bun prieten, avocat, și îmi zice: „Bă, dă-i în judecată singur, nu sta după astea colective, că nu recuperezi ce trebuie!”. Îmi zice ce costuri am cu datul în judecată, mai fac rost de niște bani și îi dăm drumul.
În vreo doi ani, am avut verdictul final al instanței: mi-au luat nejustificat vreo 6.000 de euro. Instanța a cerut băncii returnarea sumei plus dobânzi. Primul gând: sunt oameni care fac pușcărie pentru că au furat o pâine. Al doilea gând: criză economică, probleme cu jobul, adică eu strângeam din dinți și ăștia o făceau pe intransigenții moraliști-capitaliști pe la televizor, în timp ce mă țepuiau pe mine și alte mii.
Când le mai spun unor „specialiști” povestea asta, replicile vin invariabil: ei, asta a fost până acum vreo 5-6 ani, acum nu mai bagă atâtea comisioane abuzive. Chiar în momentele în care unii manifestanți cu reperele pierdute ieșeau pe străzi în apărarea băncilor, eu îmi primeam verdictul. Priveam un șef de bancă dându-se revoluționar în Piața Victoriei și mă pufnea râsul.
Și da, acum n-or mai fi luând comisioane abuzive direct, dar puterea intenționează să le livreze scutiri de plată directe, după ce băncile se joacă cu bani publici. Tocmai ar fi fost scutite BCR și Raiffeisen, scrie Cațavencu, printr-o trecere tacită a unei legi în Parlament, de plata a 80 de milioane de euro.
Nu știm exact cum funcționează scutirea, cert e că încă de anul trecut pe vremea asta au tot apărut intenții de ordonanță, promisiuni politice pentru scutire. Vom vedea cum va evolua situația.
O parte a presei, BNR, tot soiul de analiști economici care pupau tălpile băncilor ne tot explicau că e ok. Mie judecătorul îmi comunica simplu că banca m-a făcut de 6.000 de euro. Nu e vreun mare secret, unii au spus-o și atunci, alții și-au spus păsurile (am făcut zeci de subiecte cu abuzați, alții decât mine). Cine să audă?
Am lăsat să treacă ceva timp ca să spun și povestea mea. Nu amestec probleme personale cu presa. Nu-s eu „miezul de la Fanta” (mor de drag după expresia asta, scuzați!, adică buricul Pământului). Nu dau nume de bănci, pentru că mai toate au trecut prin etapa jafului organizat al unei clase de mijloc românești, de altfel majoritatea inventată pe credit. Altfel, am toate documentele, nu vorbesc pe nas, cu tot cu abuzul organizat prin comisioane impuse aiurea lună de lună, ciupit de câteva zeci de euro.
Politicieni, funcționari ai statului, lobbyști au luptat și au învins. Legislația a fost permisivă. A fost un fel de „ia și tu pielea de pe fraier, dacă respectivul se prinde, dă-i banii și treci la următorul”. Nu toți au avut norocul meu cu un avocat bun. Nu toate procesele colective au adus câștiguri reale. Dar undeva s-a contabilizat nebunia asta. Eu nu sunt naiv să urlu „afară cu străinii!”. Pentru că situația e mult mai complicată.
Ce mă interesează e de ce nu reușim să impunem partide, figuri publice care să denunțe astfel de probleme, să lupte cu ele în Parlament sau să le punem în fruntea autorităților de reglementare. Măcar atât. Nu mai sper la legi și protecție clară pentru oameni care-și caută o casă de locuit, nu de speculat.
Unde ajungem?
Ajungem la pășunisme și vaiete cu „neamul și sărăcia”. Duduie netul de recitaluri despre cum ne fură străinii resursele. Când esența e tocmai impersonalul din acest mecanism rece de taxat fraierii fără drepturi. E ceva fără naționalitate, fără țară, sunt proceduri de abuzat, sunt algoritmi de scos peri albi, și naționali, și transnaționali.
„Să plece străinii!” e o diversiune de doi lei. Ba chiar a ajuns o pârghie de victimizare a puterii. Vin oameni exasperați care strigă tot ce le vine la gură și apoi apar câteva gulere albe și le corectează limbajul cam „xenofob”. Dacă te iei de o bancă, de o companie de telefonie etc. nu e xenofobie, e critică și politică cetățenească. Pe care, e adevărat, de decenii nu o ascultă nimeni. Și care, tocmai pentru că e ignorată și batjocorită, va trece de pragul rațional și va ajunge la absurdul cu „străinii”.
Tot aștept idei și partide politice, educație funcționărească specială prin care să fie reglementată o piață sălbatică. Nu apar decât un soi de clovni care pretind că se bat cu corporațiile de dimineață până seara, că ei vor să rămână „românescul” singur în țară: ăștia nici nu rezolvă nimic, sunt și cel mai ușor de cumpărat, că doar demagogia are și ea un cod de bare.
Românismul e doar o marfă la modă. Ca și ițarii, îmbrăcăminte de lux, doar ați văzut ce prețuri au, un alt fel de Gucci.
Notă: Într-o versiune anterioară, în articol scria că scutirea BCR și Raiffeisen de la plata a 80 de milioane de euro înseamnă că „se ia de la stat și nu se mai dă înapoi”. Autorul a revenit cu precizarea că încă nu se știe „exact cum funcționează scutirea”.