de Cătălin Tolontan (Republica Moldova)

Când lumina a picat, oamenii s-au împărțit în două. Românii, americanii, o jurnalistă din Germania, pe scurt, cei sosiți în vizită la Chișinău, la Forumul Mass-Media 2022, au rămas pe loc, indiferenți, încrezători în destin, ca și cum a sărit o mică siguranță. Se va repara imediat. 

În schimb, colegii din Republica Moldova și-au luat gențile și, fără panică, s-au îndreptat spre ieșire. Au simțit că nu e o problemă locală, în sală. Că nu a picat curentul de la hotelul unde se ținea conferința, ci că e „de la ei”. 

„De la ei”, așa se zicea pe vremuri în comunism, când ceva se perturba la nivelul unei străzi, al unui cartier, al unui oraș. Cădea transmisia TV, se întrerupea curentul, bolboroseau a gol țevile de apă caldă – „era de la ei”. Tu n-aveai nici o putere, nu era nimic de reparat, „era de la ei”. 

„Ei” reprezentau entitatea invizibilă și atotputernică, PCR, Ceaușescu, Guvernul, nimeni nu știa exact cine. „Ei”.   

Era doar o chestiune de timp până când venea

Jurnaliștii moldoveni au continuat să meargă, fără nicio ezitare, spre ieșire. „Au bombardat?”, se întrebau. 

Le-a fost clar că un lucru serios se întâmplase, nu pentru că ceva de această scară se petrecuse în țara lor de la începutul războiului, ci pentru că știau că e o chestiune de timp până când îi va lovi. De unde să-i lovească? „De la ei”. Din inima imperiului care îi revendică, peste generații, pe toți de-a valma, chiar și pe copiii nenăscuți când URSS s-a prăbușit.

Elena și Irina

Miercuri, 23 noiembrie 2022, în jurul orei 14:30, rețeaua de energie electrică a Republicii Moldova a cedat brusc. Cu doar câteva minute înainte, le ascultam pe Elena Baranov de la site-ul Diez, o platformă pentru tineri, și pe Irina Corobcenco, de la Promo-lex, un ONG din Chișinău preocupat de felul în care discursul urii se propagă pe internet. 

Deși cele două femei sunt foarte tinere, probabil că Vladimir Vladimirovici Putin are în cămară rații de mâncare ale KGB-ului mai vechi decât ele, amândouă vorbeau ca la o dezbatere de elită, ca în amfiteatrul oricăreia dintre marile universități ale lumii. Erau la Leiden, la Oxford, la Yale, la universitatea cu acoperișul de iarbă din Singapore. Și, dintr-odată, s-a stins lumina. „Ei” ne întorseseră, pe toți, în anii ‘80.

Dacă ne-am săturat de UE și NATO, să mergem la Chișinău. Dar să ne luăm lanterna și sacul de dormit
Chișinău, în timpul penei de curent

70 de rachete

Pe holul de ieșire din clădirea conferinței, noi, cei cu pașapoarte UE, ne mișcam greoi, indolenți. Eram convinși că nu poate să cadă lumina într-o țară întreagă, pe un teritoriu mai întins decât Belgia. În față, siluetele colegilor moldoveni se deplasau repede și începuseră să adune informații. „Rușii au atacat Ucraina cu aproximativ 70 de rachete”. 

Pentru că Republica Moldova depinde de rețeaua electrică ucraineană, cu un singur glonte uriaș, Kremlinul doborâse două țări, într-o după-amiază de iarnă.

Afară, semafoarele nu mai funcționau. Pe străzile largi ale Chișinăului, troleibuzele se întinseseră inerte, ca niște cefalopode eșuate pe uscat, înțepenite în fața bisericilor cu turle sculptate de meșterii răbdători ai altui timp. Doar semnalizatoarele troleibuzelor sclipeau, o alertă inutilă, căci nimic nu le putea muta de acolo.

Dacă ne-am săturat de UE și NATO, să mergem la Chișinău. Dar să ne luăm lanterna și sacul de dormit
Fără curent, troleibuzele din Chișinău au rămas pe loc

Oamenii mergeau spre case, vorbind între ei, fie în rusă, fie în română. Tinerii jurnaliști s-au îndreptat spre redacții.

Frigul

În  micile camere ale Ziarului de Gardă, publicația cu cel mai mare tiraj din Moldova, ziariștii încheiau săptămânalul la lumina monitoarelor, conectate la surse autonome și epuizabile de curent. În clădire era frig, așa cum fusese încă de când sosisem, fără legătură cu prăbușirea rețelei.

Milena Onisim, una dintre jurnalistele de la ediția online a ZdG, își trăsese și mai mult mânecile puloverului spre degete. Oamenii purtau vestele albastre pe care scrie „Presă” sau „Jurnalist” ca pavăză împotriva frigului. „Tarifele de hârtie, tipar au crescut cu 40%. Ce să facem?”, spune Alina Radu, lidera ziarului. „La fel și energia”, adaugă ea. Până când n-a mai fost deloc energie. Pe redactorul-șef Victor Moșneag nu l-am văzut altfel decât cu un flis de schi pe el. 

În fața monitorului, Oxana Roșca, o altă membră a echipei de 25 de oameni, bagă știrile despre întuneric, pe întuneric. Doar fața și degetele îi sunt luminate, ca într-un tablou afumat al maeștrilor flamanzi. 

Dacă ne-am săturat de UE și NATO, să mergem la Chișinău. Dar să ne luăm lanterna și sacul de dormit
Redacția Ziarului de Gardă

Spre casă

Era ziua plecării spre țară și am părăsit Chișinăul când afară începuse să piară ziua. Ploua și singurele străluciri din oraș deveniseră farurile automobilelor. Pana de curent continua să fie totală. Odată cu întreruperea energiei, în blocuri s-au oprit lifturile, apa curentă și încălzirea apartamentelor. Orașul s-a comportat însă normal.

Am luat-o spre sud-vest, cu mașina, spre Albița, preț de 90 de kilometri. Se întrezăreau dealurile, viile și satele compacte, negre, cu cerul care cădea pe ele. 

La întretăierile drumurilor mai mari, benzinăriile, racordate la propriile generatoare, continuau să funcționeze. În rest, decorul era populat de spectre: forme umane adulte stăteau nemișcate în stațiile autobuzelor sătești, iar copii mânau animalele spre case, grăbiți de frig. 

În ciuda temperaturii care continua să scadă spre cinci grade, aproape nici un horn nu scotea fum.

Iarna e lungă aici, la marginea Europei, și oamenii își măsoară resursele, de vreme ce „Ei” s-au întors. 

La vamă

În mașina încălzită sună telefonul. „S-au refăcut și comunicațiile mobile, și internetul”, ne spun cei din Chișinău. Curentul mai așteaptă. Ajungem la graniță. Polițiștii de frontieră moldoveni ne cer pașapoartele. Cu câteva ore înainte, stătusem în aceeași sală cu un polițist, la dezbaterile despre limbajul urii, discriminare, xenofobie. Eduard Bapchinețchii, ofițer principal, participase activ la discuții. Nu ne amintim când am văzut vreodată în România pe cineva de la MAI la o conferință națională despre problemele presei.  

Când dăm pașapoartele realizăm că o facem cu reținere. E ceva în bucățile vișinii de carton care ne garantează că, indiferent ce se va întâmpla, o să fie bine. Intră cu un teanc, ni se arată un ghișeu, le primim înapoi. „Drum bun”. 

Tragem pe dreapta mașina înainte de a intra în linia dreaptă, spre punctul românesc de frontieră. O clădire din partea moldovenească, un magazin duty free, e luminat suprarealist, precum în filmele de Crăciun. De unde Dumnezeu își trag curentul? „Merry Christmas”, scrie deasupra intrării, cu litere albe, strălucitoare. Până și fonturile sunt cele din filme. 

Dacă ne-am săturat de UE și NATO, să mergem la Chișinău. Dar să ne luăm lanterna și sacul de dormit
Magazinul duty free

O metropolă în zare

În spate, un autobuz cu număr de Ucraina e încă în vamă, gata să i se dea verde pentru România. Zărim doar pasagerii din primele rânduri. Una dintre femei stă cu figura îngropată în tetiera scaunului din fața sa. Are mâinile împreunate, ca și cum s-ar ruga. Sau e doar interpretarea noastră iluzorie.

Certe sunt luminile din zare. Aici nu mai e vorba de nicio himeră. Peste dealuri, spre vest, se oglindește o metropolă care a înroșit cerul. 

E doar Hușiul, dar ai jura că vedem luminile din Klagenfurt și Villach, cele dintâi sclipiri ale Occidentului pe care le observau românii, la începutul anilor 90. Ieșeau din țară, străbăteau cu mașina fosta Iugoslavie și apoi, după granița cu Austria, se opreau în primul refugiu ca să se îmbrățișeze unii cu alții. 

Departe, în est, curentul a început să revină treptat. „Ei” s-au întors, dar nici oamenii nu dau semne că vor ceda. Acum stau de gardă, zic moldovenii în ultimul mesaj de pe telefon, anunțându-ne, înfofoliți, că va veni și vremea îmbrățișării. 

Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (14)

alexbere   •   25.11.2022, 08:56

Ma tot intreb cum 20 de ani de bine ne face sa uitam 1000 de ani de istorie. Pe care, chiar daca poate o stim, imi e din ce in ce mai clar ca nu o intelegem.

    alexbere   •   25.11.2022, 15:38

    alexbere   •  25.11.2022, 08:56

    Ma tot intreb cum 20 de ani de bine ne face sa uitam 1000 de ani de istorie. Pe care, chiar daca poate o stim, imi e din ce in ce mai clar ca nu o intelegem.

    Așa:) Că acum am timp să și scriu corect dpdv gramatical:) Istoria nu s-a terminat ieri. O să continue, probabil multă vreme. Și stiu, noi suntem romani, noi suntem romani, noi suntem aici pe veci stăpâni. Dar daca ne uitam pe evolutia granițelor in ultimele sute de ani… lucrurile se schimba. Nu nu exista un garant mai important decat ue/NATO pt pastrarea situației actuale. Da, e misto sa dam exemplul Elveției, dar noi nu suntem situați in partea aia a lumii. Si nici nu avem infrastructura lor militară defensiva. Inainte sa mai ziceti de patriotism si romania mare, ganditi-va ca patrioți sunt si ungurii si bulgarii. Care si ei au o ungarie mare, ce are si Transilvania. Si o Bulgarie mare care are si Dobrogea de nord. Si cu retorica asta, de oameni autosuficienti si independenți nu facem decat sa ne dam jos chilotii in fata unui viitor conflict alimentat de populații care se cred mai speciale decat altele, cu toate ca nu sunt.

cstancovici1   •   24.11.2022, 22:56

Ma minunez cat de rapid incercam sa aparam uniunea cu cele doua entitati UE si NATO, entitati care nu ne-au adus nimic bun. Daca cineva poate sa numeasca lucruri pozitive aduse Romaniei, cu subiect si predicat, as dori sa il ascult. Domnul Tolontan, in cazul de fata, ignora sa mentioneze ca situatia din Ucraina si Moldova, a fost creata de partenerii nostri strategici. De ce refuzam noi sa mai importam de la rusi? Orice am avea nevoie? cum se justifica asta? Eu as numi-o prostie. Daca dl Toklntan ma poate contrazice, sa o faca. Dar vreau sa ii aduc aminte ca romanii s-au cam saturat de articolele astea care nu incearca sa faca nimic altceva decat sa ii perie pe sefii la lume. Ne trebuiesc romani mai patrioti, cu mai mult sange in instalatie de acum inainte. Voj ceilalti, veti fi nu numai uitati, dar si aruncati la groapa de gunoi a istoriei. Ah, ca sa nu uit sa va zic si asta, nu va vom uita, o sa va aducem aminte ce ati facut.

    Ionescu07   •   25.11.2022, 06:38

    Brrr, parcă m-a luat cu frig, citind zicerile acestui domn tovarăș. Stimabile, oameni ca dumneata ne fac pe noi, ăștilalți, să fugim de Rusia și tot ce ține de ea, ca dracu de tămâie. Nu cred să existe vreo entitate statală în lumea asta, care să fii făcut mai mult rău românilor, în toată istoria lor. Norocul nostru este că rușii au devenit o putere mondială doar de la 1700 încoace, altfel cred că acum vorbeam rusește, Doamne ferește..

gheorghe   •   24.11.2022, 14:22

Toate bune și frumoase, dar aș avea și eu o întrebare: în București, de ce este așa de frig în case? Am înțeles că la Chișinău este "de la ei" și am toată simpatia pentru bieții oameni. În Ucraina, cu atât mai mult, acolo este război pe bune și îngheață de frig în case, pentru că Volodea a decis că o să câștige razboiul dacă-i bagă în întuneric. Dar la noi, țară membră UE de mai bine 15 ani, cine e de vină? Pe noi cine ne bombardează? De la cine este? E de la noi, nu? Asta am fost în stare să facem în atâția ani, în condițiile în care am beneficiat de avantaje la care alții doar visează. Și atunci, cât de relevant este că suntem membri ai UE și NATO, dacă oricum ajungem la aproape același rezultat, prin forțele proprii. Doar faptul că, totuși, nu e așa de frig în case la noi, ca la Chișinău sau Kiev? Dacă asta e, să mai așteptăm nițel, că se rezolvă. Că nu ne-a atacat nimeni? Tot așa, nimeni nu poate spune ce va aduce viitorul și în privința asta, că istoria nu stă pe loc. Indiferent de ce ne va aduce, însă, vom rămâne în aceeași mizerie. Și va fi numai și numai "de la noi".

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului
Playtech.ro
FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
"Le fac toate plăcerile!" Coadă de zeci de metri la shaorma gratis, de la Tzancă Uraganu. Cum a profitat shaormeria de peste stradă
Observatornews.ro
"Le fac toate plăcerile!" Coadă de zeci de metri la shaorma gratis, de la Tzancă Uraganu. Cum a profitat shaormeria de peste stradă
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Știrileprotv.ro
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 5 decembrie 2022. Leii au ocazia să stabilească ce e bun pentru ei, din planurile care se derulează acum la muncă sau în familie
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2022. Leii au ocazia să stabilească ce e bun pentru ei, din planurile care se derulează acum la muncă sau în familie
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer