București-Ilfov se află pe primul loc în topul celor mai bine plătite regiuni ale țării, cu un venit mediu lunar de 4.500 de lei net, în timp ce județele Timiș și Cluj vin puternic din urmă, cu salarii medii nete de 3.500 de lei. La pol opus, Vrancea, Vaslui și Dolj sunt județele cu cele mai mici salarii medii, acestea depășind ușor 2.500 de lei net.

Județele cu cele mai mari venituri sunt și cele în care candidații manifestă cel mai mare interes pentru salarii transparente, în timp ce locuitorii județelor Mehedinți, Teleorman și Giurgiu sunt cel mai puțin interesați de a afla câștigurile pieței.

„În România salariile rămân în continuare un subiect fierbinte, dar și unul tabu. După un 2020 cu plafonări sau chiar scăderi salariale, e necesară din nou discuția despre venituri transparente, într-un an de revenire ca 2021, când angajările sunt din nou la nivelul pre-pandemic. Prin Salario încercăm să încurajăm cât mai multe companii să ni se alăture în acest demers al transparenței salariale, model abordat deja cu succes de țările nordice”.

Bogdan Badea, CEO eJobs România

Cele mai mari salarii nete lunare introduse în comparatorul de salarii depășesc 22.000 de lei și vizează funcții de management ca director general, manager de vânzări sau director economic. Cel mai bine plătite domenii sunt IT Software, Achiziții și IT Hardware. La celălalt capăt al clasamentului, cel mai slab plătiți sunt românii care lucrează în Au pair/Baby sitting/ Curățenie, Confecții și Office/Back-office/Secretariat.

„Datele ne arată că transparența salarială aduce cu sine numai beneficii de ambele părți, și pentru angajați, și pentru angajatori. Astfel, anunțurile de recrutare care afișează salariul atrag cu 40% mai mulți candidați relevanți, deci ajută companiile să-și eficientizeze procesele de recrutare. De cealaltă parte, prin Salario vrem să venim și în întâmpinarea candidaților, care au nevoie de un astfel de instrument în momentul negocierii salariului, când își schimbă jobul sau vor să știe dacă sunt plătiți în linie cu piața”, continuă Bogdan Badea.

Economist, inginer de proiectare, asistent manager, inginer software și programator Java sunt pozițiile pentru ale căror salarii românii manifestă cel mai mare interes, fiecare dintre acestea având peste 2.000 de căutări în baza de date salariale.

Salario oferă informații pentru peste 800 de poziții diferite, din 62 de domenii de activitate, atât de la privat, cât și de la stat și poate fi accesat pe www.ejobs.ro/salario.

Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
PARTENERI - GSP.RO
Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Playtech.ro
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Observatornews.ro
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
Un apartament aflat în “cea mai îngustă clădire” din Londra se vinde cu un preț uluitor. Imagini din interiorul locuinței
Știrileprotv.ro
Un apartament aflat în “cea mai îngustă clădire” din Londra se vinde cu un preț uluitor. Imagini din interiorul locuinței
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor