Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Am 17 ani. Mama mea mă neglijează, e obsedată de bani și mă critică mereu”

24 iulie 2017 23:02

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Bună, Adela

Am 17 ani şi am nevoie de ajutor pentru a-mi repara relaţia cu mama.

Pentru început doresc să rămân anonimă, deoarece și mama te urmăreşte şi nu doresc să ştie că am apelat la altcineva.

Povestea mea începe cam aşa:

Părinţi mei au divorţat în urmă cu 10 ani, a fost greu şi nu am putut accepta acest lucru. Au fost foarte multe scandaluri, care încă există. Problema mea e faptul că mama pur şi simplu e obsedată de bani, primeşte de la tata pensie alimentară între 600 şi 800 de lei, dar ei nu-i convine, vrea mai mult şi mai mult. Mie din banii ăştia îmi revin cam… 10 lei pentru un suc și îmi mai trimite tata 50-100 de lei să mai ies în oraş. Mama e de părere că el ar trebui să-mi trimită mai mult și ne certăm pe subiectul asta foarte des.

Ea îmi zice că nu sunt bună de nimic, eu îi reproşez că atunci când scoate bani de pe urma mea îi convine. Ba se leagă de prietenul meu, ba de mine, ba de tata. Când ceva nu-i merge bine, sare la gâtul tuturor. Acum un an a născut, de atunci parcă mai rău s-a întors împotriva mea, iar surorii mele îi ia toate prostiile posibile. Chestii de care chiar nu are nevoie sau sunt inutile, iar dacă eu îi cer ceva, vine cu replica „să-ţi cumpere taică tu”.

Mi se pare dezamăgitor că pe mine mă cam neglijează, că îmi da replici de genul „ai haine, ai ce mânca, nu te plânge”.

Să nu mai zic că mă forţează să mă duc la muncă, dar sincer nu vreau vara asta, am lucrat vara trecută, am pierdut-o la muncă. Până termin liceul vreau să mă distrez puţin, apoi o să muncesc o viaţă. Râde de visele şi dorinţele mele, i-am spus că vreau să devin scriitoare, mi-a ras în nas şi mi-a zdrobit visul, spunând că n-am şanse.

Te rog spune-mi dacă sunt eu exagerată şi fac prea mult caz din nimic… Dar deja nu ştiu ce să mai fac.

Adela răspunde:

Draga mea,

Mai ai foarte puțin și vei împlini 18 ani, când vei fi majoră și nu va mai trebui să-i dai mamei tale socoteală. Este clar că ea proiectează asupra ta resentimentele pe care le-a acumulat față de tatăl tău. Este o greșeală că îți spune că nu ești bună de nimic, asta te afectează și de aceea îți vine greu să acționezi în orice direcție.

Singurul lucru pe care îl poți face este să fii tare și să-i demonstrezi că poți, indiferent ce crede ea. Faptul că muncești nu e un handicap, dimpotrivă, te ajută să devii independentă și să înțelegi cu adevărat importanța banilor.

Găsește-ți un job care își place și păstrează-ți și o săptămână, măcar, în care să ai vacanță și în care să te distrezi așa cum îți dorești. Să știi că toți oamenii care au avut și au realizări extraordinare pe acest pământ au muncit foarte mult, din zori și până-n noapte.

Nu renunța la visele tale, dar nici nu evita realitatea.

Îți sugerez să cauți pe youtube interviuri și conferințe ținute de Elizabeth Gilbert, care a visat toată viața să fie scriitoare și până la urmă a reușit – dar să vezi cum. Citește cartea ei, ”Lecții de magie”. Nu te lăsa doborâtă de greutăți.

Chiar dacă mama ta nu e la înălțime acum, când o să vadă cât de departe poți să ajungi, o să-și schimbe atitudinea și o să te respecte. Mai târziu, peste ani, va fi ea la mâna ta, și atunci îi vei putea da și tu o lecție.

Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro