10 Ian. 2018 22:30

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Nu știu pe cine să aleg: pe bărbatul cu bani sau pe bărbatul frumos, pe care îl iubesc”

Distribuie
De când lumea și pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Bună, mă numesc Alina și am 21 de ani. Vreau să îți cer un sfat și o să îți povestesc puțin din viața mea.

Am o relație de 5 ani cu un tip X, el este șofer de camion în străinătate și ne vedem doar o dată la două-trei luni. De un an și ceva m-am angajat, iar acolo am întâlnit un băiat Y pe care îl cunoșteam de mai mult timp, dar nu i-am dat importanță. După câteva luni, în care a tot încercat să mă „cucerească', am cedat și, timp de șapte luni, am avut o relație și cu X și cu Y, în paralel.

Bineînțeles, X era plecat, venea rar în țară și a simțit că mă cam îndepărtez de el. A tot insistat să îi spun de ce sunt așa, iar într-un final i-am povestit că am o relație cu Y. Nu a vrut să pună punct relației noastre, pentru că mă iubea enorm. Nici eu nu am vrut să ne despărțim, așa că am continuat relațiile în paralel.

X este un băia de nota 10, are tot ce și-ar putea dori o femeie și, cu toate acestea, eu nu îl mai vreau. Y mă făcea să mă simt femeie, mă făcea să mă simt împlinită, iar în acest moment am rămas doar amici.

În urmă cu vreo două luni am început o relație cu un alt băiat Z. Îmi place mult și mă simt perfect cu el, pe deasupra e și frumos. Cu X am încercat să închei relația, nu îl iubesc, deși mă doare să îl văd că suferă și că nu vrea să înțeleagă că nu mai putem continua.

Vreau să rămân cu Z, vreau să nu mă mai ascund de nimeni, să pot să îmi exprim sentimentele. Deși îl vreau pe Z, nu vreau să sufere X. În plus, X, poate să îmi ofere o viață mai bună pe plan financiar.

Mi-e frică să nu îmi pară rău mai târziu de alegerea făcută. Pe cine să aleg?

Adela răspunde:

Draga mea,

Dacă ți-aș spune să-l alegi pe bărbatul care îți poate oferi stabilitate financiară, când o să te simți cu inima goală, o să regreți că nu l-ai luat pe cel pe care îl iubeai. Dacă îți zic să-l alegi pe cel pe care îl iubești, dacă nu veți avea după ce să beți apă, cu siguranță vor apărea între voi niște tensiuni care te vor face să te gândești, cu părere de rău, că ai fi putut să-l alegi pe celălalt… și tot așa. Însă, nimeni și nimic nu-ți poate garanta că lucrurile vor rămâne bătute-n cuie pentru totdeauna. Cel care are bani acum poate să nu mai aibă peste zece ani, iar cel care era sărac acum, poate să devină nabab mai târziu. La fel, și pe cel cu bani l-ai iubit la început, măcar puțin – altfel nu ai fi avut nicio legătură cu el, nu-i așa? Așa cum ți-a trecut iubirea pentru el, poate să-ți treacă și cea pe care o simți acum pentru acesta… Nu există garanții, trebuie să fii mereu pregătită pentru ce îți oferă viața. E ca mersul pe bicicletă, dacă nu dai din pedale, nimic nu se mișcă. Nimeni nu poate să-ți promită că vei fi asigurată cu tot și toate în viață. Un lucru e sigur: dacă alegi cu inima, măcar pe intervale limitate de timp, sigur vei fi împlinită, vei simți că ai făcut ce trebuia. Dacă se dovedește că nu ai ales 'corect', asta e, o iei de la capăt. Dar cine poate spune, în ziua de azi, ce e corect și ce nu?

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 19 septembrie 2018. Scorpionii trag unele concluzii greșite
Loading...
Comentarii