20 Iul. 2018 20:03

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Am fost virgină înainte de căsătorie, iar acum nu știu cum să mă fac dorită de soțul meu”

Distribuie

De când lumea și pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Mă numesc Maria, am 21 ani sunt căsătorită, soțul meu are 33 ani.

Ne cunoaștem de 6 ani. În ultimul an am fost într-o relație adevărată, iar înainte de asta, am vorbit mai mult online. Suntem căsătoriți de 4 luni și nu am făcut sex înainte de căsătorie, deoarece eu aveam o gândire religioasă, vroiam să facem sex doar după căsătorie.

Acum am impresia cumva că regret asta, dar nu 100%.

Nu știu dacă e din cauză că am făcut după căsătorie sex sau din cauza că eu nu mă pricep la sex și la bărbați, dar am impresia că ceva nu fac bine, deoarece cred că el nu se simte atras de mine din punct de vedere sexual. Soțul meu îmi spune că femeile de obicei îi fac pe bărbați să își dorească să facă sex, în timp ce eu mereu am crezut că bărbatul își dorește mereu. Nu. Soțul meu nu este impresionat de un sân, de un fund gol etc. El vrea să îi provoc mintea…

Și habar nu am cum să fac asta. Mă poți ajuta cu un sfat, te rog? Habar nu am cum funcționează sau dacă funcționează asta.

Mulțumesc!

Adela răspunde:

Dragă Maria,

Poți să fii sigură că soțului tău îi place foarte mult ideea că tu nu ai cunoscut un alt bărbat în afară de el. Acest lucru este greu de găsit în ziua de azi, și dacă uită cumva, poți să-i reamintești din când în când. Însă acest 'sacrificiu' vine la pachet cu lipsa ta de experiență, situație de care este pe deplin responsabil. Dacă vrea o femeie cu experiență, atunci trebuie să-ți dea drumul în lume, ca să capeți experiență. Bineînțeles că așa ceva nu i-ar conveni. Prin urmare, să se trezească la realitate și, dacă vrea rezultate, să pună 'mâna' să te educe. Să te învețe el exact așa cum și-ar dori, pentru că așa cum te formează, așa te va avea. În paralel, îți sugerez să citești cărți de literatură erotică și să te uiți la filme din aceeași categorie. Spre exemplu, poți să citești – și să vezi și filmul – 'Amantul doamnei Chatterley'. Sau 'Cincizeci de umbre ale lui Grey', precum și Jurnalele lui Anaïs Nin. Orice articol despre seducție de pe internet este bine-venit. Chiar dacă vei găsi și multe prostii, în timp vei învăța să deosebești un sfat bun de unul prost. În ceea ce privește experiența în iubire, ea nu se învață decât prin practică. Pune în aplicare puțin câte puțin din ce înveți din cărți, filme și articole și vei vedea că lucrurile se vor schimba.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 26 septembrie 2018. Gemenii trebuie să-și repare greșelile
Loading...
Comentarii