25 Aug. 2018 22:45

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Iubirea noastră s-a stins. Am făcut dragoste în ianuarie și de atunci…”

Distribuie

De când lumea și pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Bună Adela,

Încerc să-ți scriu câteva rânduri pentru a încerca să înțeleg de la tine ce nu merge în relația mea. Suntem împreună de 13 ani, dar ne cunoaștem de 25 de ani. Atunci când ne-am întâlnit prima dată am crezut că ea este femeia vietii mele, eu eram căsătorit iar ea dorea să se căsătorească. Pentru că eu nu eram dispus să divortez ne-am despărțit. O iubeam enorm dar nu doream să-mi părăsesc copilul. Între timp ea s-a căsătorit, dar nici relația ei nu a fost ce trebuia. Ne-am reîntâlnit după 10 ani si a fost o explozie de bucurie. Între timp eu am divorțat. Ne-am mutat împreună eu la ea. Iubirea noastră s-a stins. Îmi doresc enorm să o tin în brațe, să fac dragoste cu ea cum făceam odată.. Anul acesta am făcut dragoste sau mai bine sex în ianuarie și la începutul lui iunie. Eu mă străduiesc să-i fiu pe plac din toate punctele de vedere dar am obosit. Nu pot să înțeleg această transformare. Sunt un tip sportiv, nu fumez, nu consum alcool sunt un familist convins, dar foarte singur. Sunt frustrat simt ca nu mai pot să functionez normal. Când acumulez prea multă energie o risipesc făcând sport. Nu este o soluție. Te rog un sfat un punct de vedere.

Adela răspunde:

Dragă Ioan,

Oricât ai dori ca iubirea să rămână ca la început, acest lucru nu este posibil. Din punct de vedere emoțional, da, sentimentele se adâncesc, vă cunoașteți foarte bine, sunteți atașați și familiari. Însă din punct de vedere sexual… aici este o altă poveste. Atracția sexuală antrenează partea instinctuală din noi, 'animalul' dacă vrei să-i spui așa. Este chemarea speciei care își cere drepturile, și aici emoțiile și atașamentele contribuie până la un punct, dar în realitate lucrurile se pot exprima foarte simplu în termeni hormonali. După ce actul sexual s-a consumat, după ce nu mai există neprevăzut și surpriză, după ce împărțiți ani și ani același pat, să nu vă mirați că pasiunea și atracția dispare. E ca și cum ai consuma o baterie. La început, plus cu minus sunt foarte clar delimitați, iar polaritatea lor distinctă creează energia. În timp, polaritatea lor slăbește, iar bateria… se descarcă. La fel se petrece și cu atracția sexuală. Plus cu minus în același pat, noapte de noapte, dă zero. Oricât i-ai face pe plac, polaritatea dintre voi a dispărut. Dacă vă iubiți cu adevărat și luați un pic de distanță, s-ar putea să aveți surpriza să vi se trezească din nou atracția. Altfel, puteți fi foarte buni prieteni, dar fără prea multe pretenții în dormitor.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, sâmbătă, 22 septembrie 2018. Taurii au reacții exagerate
Loading...
Comentarii