MENIU CAUTĂ
19 Mar. 2018 23:30

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Am o relație cu șeful meu și mă simt foarte vinovată față de soția lui și prietenul meu”

Distribuie

De când lumea şi pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citeşte în Libertatea sfaturile ei.

Bună, dragă Adela!
Am 23 de ani și am o relație de 9 ani. Acum 2 ani și un pic m-am angajat. În cel de-al doilea an , am început să vorbesc foarte mult cu directorul,  îmi dadea sfaturi, mă încuraja fără să bănuiesc că mă place și nu profesional. În vară, din cauza unor probleme la serviciu, am început să vorbim și mai mult, până când am ajuns să vorbim despre o posibilă relație (precizez faptul că este însurat și e cu 20 de ani mai mare ca mine). Primul sărut a fost cel mai pasional de până atunci și m-am îndrăgostit fără să mă gândesc la consecințe. De atunci, au trecut aproape opt luni. Timp în care ne vedem frecvent. Mă simt foarte vinovată față de soția lui (care îmi este colega), dar și față de prietenul meu, deși, îl consider părtaș la vină. Spun asta pentru că îl ultimii trei ani, relația noastră s-a distanțat. El, convins fiind că îl iubesc si nu voi renunta la Noi, mă neglija, mă înșela și l-am iertat de fiecare dată. Acum, după ce mi-am schimbat atitudinea față de el, a realizat ca mă pierde și s-a schimbat complet, dar eu mă gândesc la altcineva, iubesc pe altcineva. Problema e că nu pot renunța la niciunul…

Adela răspunde:

Draga mea,

Totuși, mai devreme sau mai târziu, va trebui să alegi. Spui că șeful tău este cu 20 de ani mai în vârstă decât tine, că este căsătorit și, mai mult decât atât, soția lui îți este colegă. Cu toată dragostea și cu tot regretul, așa ceva nu poate continua la nesfârșit. Îți spun sigur că nu vrei ca soția lui să afle. Nu de alta, dar în acel moment, îți vei da seama că nu ai fi dorit niciodată să dai curs acestei atracții. Gândește-te cum ar fi să rămâi cu șeful tău: un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă poate să arate bine acum, dar peste încă zece ani deja el va începe să fie în declin, în timp ce tu vei fi în plină înflorire. Ca să nu mai spunem că vei fi mereu înconjurată de resentimente și vină că i-ai distrus mariajul și casa. Cu toate că acum această relație îți aduce multă bucurie, totuși este mai înțelept să o vezi exact așa cum este: o dulce aventură, nimic mai mult. Aventurile, prin definiție, sunt sortite sfârșitului, atunci când unul sau amândoi cei implicați simt că nu se mai poate continua. Totul este ca acel moment să se petreacă înainte ca soția lui, respectiv prietenul tău, să afle ceva. Din punctul tău de vedere, aventura și-a atins scopul, prietenul tău și-a schimbat atitudinea față de tine, și nici măcar nu te poate acuza, pentru că și tu l-ai iertat, la rândul tău. Dacă reușiți să rămâneți împreună după această încercare, merită să-i acorzi chiar și mai multe șanse, pentru că poți să-ți permiți să fii liberă alături de el.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 21 noiembrie. Racii sunt cuprinși de griji și gânduri negre
Loading...
Comentarii