05 Feb. 2018 23:30

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Soțul meu a cunoscut pe altcineva în Germania și vrea să divorțăm. El își reface viața, iar eu rămân singură”

Distribuie

De când lumea și pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Sper din tot sufletul că mă poţi ajuta cu problema mea. Mă numesc Cezara şi sunt măritată de 7 ani. În urmă cu 3 ani, soţul a plecat la muncă în Germania, unde s-a angajat în construcţii. A plecat pentru că a vrut să strângă bani să ne putem cumpăra un apartament, numai al nostru (acum stăm cu chirie). Mi-a promis că după ce va strânge toţi banii, se va întoarce în ţară, ca să ne cumpărăm casa. În urmă cu un an şi un pic, s-a întors acasă, pentru sărbătorile de iarnă. Am simţit că e ceva schimbat la el, dar nu mi-am putut da seama ce. Am tot încercat să aflu, dacă a păţit ceva, dacă s-a întâmplat ceva în Germania, dacă are probleme la serviciu. Dar nu a vrut să-mi spună nimic. Sărbătorile au trecut, fără să le petrecem aşa cum mi-am dorit, ca o familie. Imediat după Sfântul Ion, în 2017, a plecat înapoi în Germania.

În ziua în care a plecat, devenise deja alt om faţă de cum era cât a stat. Era mai fericit, parcă abia aştepta să plece din nou. M-a durut să-l văd fericit că pleacă de lângă mine, dar nici atunci nu am putut să-mi dau seama ce e cu el. L-am întrebat când se întoarce, dar a ridicat din umeri. “M-oi întoarce…când m-ai întoarce”, mi-a zis. Apoi a plecat la aeroport. Nici să-l duc până acolo nu a vrut. Că de ce să bat drumul? Că putem să ne luăm la revedere şi acolo, acasă. Am plâns în noaptea aceea, dar am zis că poate sunt eu prea sensibilă. Am zis că poate a prins o pasă proastă, că o să i se facă totuşi dor de mine. Ştiam, din discuţiile pe care le-am avut, că nu mai are mult până să strângă toţi banii pe care i-a economisit, aşa că mă aşteptam ca în cel mult un an să se întoarcă definitiv. Doar că aveam să descopăr că am fost mult prea naivă…

Acum şase luni, mă sună. Mă întreabă dacă am timp să vorbim ceva important. I-am zis că da. Mi-a spus că ţine la mine (Atenţie! Că “ţine la mine”. Nu că mă iubeşte sau orice altă declaraţie pe care i-ar face un bărbat femeii căreia i-a jurat credinţă veşnică). L-am întrebat atunci ce s-a întâmplat (mă aşteptam la ce e mai rău din acel moment). Îmi răspunde că ţine la mine, că toată viaţa va ţine la mine, dar că…a cunoscut pe altcineva. Tot o româncă. Mi-a spus că nu simte că e corect faţă de mine să mai continuăm căsnicia, motiv pentru care, atunci când se va întoarce în ţară, vrea să începem procedurile pentru divorţ. Am simţit că se prăbuşeşte cerul peste mine. L-am întrebat de cât timp durează povestea. Mi-a zis că dinainte să vină de sărbători acasă. Abia atunci am înţeles de ce se purta aşa, de ce abia aştepta să se întoarcă acolo. Avea pe alta care îl aştepta… Şi i-a luat mai bine de un an să-mi spună lucrul ăsta…

Mi-a spus că se va întoarce până în vară şi că speră să putem rezolva lucrurile rapid şi amiabil. A spus că o să-mi dea jumătate din banii pe care i-a câştigat în Germania, ca să îmi pot plăti chiria în apartamentul nostru, până când îmi voi găsi ceva mai convenabil la preţ, iar el se va întoarce apoi în Germania. Adică vrea să se mute definitiv acolo…

Adela, mă simt atât de rău. El îşi reface viaţa, în timp ce eu rămân singură…. Nu ştiu cum să dau ochii cu el şi să fiu tare. Cum să mă pregătesc pentru acel moment?

Mulţumesc că ai avut răbdare să îmi citeşti povestea şi sper că mă poţi ajuta…

Adela răspunde:

Dragă Cezara,

Ai tot dreptul din lume să fii supărată pentru că soțul tău te-a dezamăgit, însă nu e cazul să disperi. Nu ești prima – și, din păcate, nici ultima – care a fost înșelată de un bărbat. Important este să treci cu bine această încercare. Nu pot să nu observ că, chiar și în aceste momente, atenția ta este focalizată asupra lui, nu asupra ta. Mă tem că asta e cea mai mare greșeală pe care o facem noi, femeile, și de aceea suferim. Când iubim, înconjurăm acea persoană cu toată ființa noastră, ne dăruim atât de tare încât uităm de noi înșine și… tocmai de aceea ajungem să fim părăsite. O femeie care nu mai este focalizată asupra ei însăși, asupra propriei sale creșteri, își pierde magnetismul și, inevitabil, bărbatul ei începe să se uite în altă direcție. Prea mult l-ai pus pe piedestal, prea mult l-ai considerat eroul vieții tale. În realitate, cea mai valoroasă ființă din viața ta ești chiar tu. Și nu este un egoism să gândești așa, când privești lucrurile din această perspectivă, chiar și când iubești devii mai eficient. Ce poți să-i mai faci? S-a îndrăgostit de alta – asta e, să fie sănătos. Tu nu ai de ce să suferi că el își reface viața, când ai atât de multă treabă să faci o revoluție în viața ta. Gândește-te care sunt faptele: ești liberă, ai și niște bani, ai toată viața înainte și toată lumea în picioare. Ce vei face? Îți vei reface viața chiar mai bine decât și-o reface el, pentru că în sfârșit poți să faci exact ceea ce ți-ai dorit. Poate o să ai nevoie de o perioadă de terapie în care să te descoperi, dar în orice caz, ești pe drumul cel bun. Nu dispera, fii puternică și fă din acest obstacol din viața ta o oportunitate.

Loading...
Comentarii