04 Aug. 2018 23:30

Adela vă sfătuieşte în sex şi iubire. „Andrei al meu, de gât cu o fată din alt liceu, la coadă la bilete!! Am crezut că mor!”

Distribuie

De când lumea și pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Mă numesc Cristina și am 18 ani. De curând m-am împrietenit cu un băiat pe nume Andrei, care pare ce mă place… eu însă îl plac foarte mult. Aseară l-am sunat și l-am întrebat dacă nu vrea să ne întâlnim în mall, să vedem un film. Mi-a spus că are treabă, că trebuie să se ducă nu știu unde cu ai lui și că s-o lăsăm pe altă dată. M-am întristat și am sunat-o pe prietena mea, care a zis că nu trebuie să stau în casă și să plâng după el, și să mergem noi două la film, ca fetele. Și, ce să vezi?! Andrei al meu, de gât cu o fată din alt liceu, la coadă la bilete!! Am crezut că mor! Cu alte cuvinte m-a mințit, când eu credeam că relația noastră evoluează către bine, el de fapt avea cu totul alte gânduri. Prietena mea m-a tras de acolo înainte ca ei să ne vadă, dar eu nu sunt sigură că am ieșit din șoc. Nu știu ce să fac, cum să mă comport cu el, abia mă abțin să nu-i zic vreo două. Și, mai ales, nu știu cum să mi-l scot din cap! Te rog, dragă Adela, ajută-mă, dă-mi un sfat!

Adela răspunde:

Dragă Cristina,

Dacă băiatul te-a mințit, ai tot dreptul să fii supărată pe el. Însă nu te poți supăra pe el pentru că o preferă pe fata cealaltă. În definitiv, el nu ți-a promis nimic, iar tu pur și simplu ai presupus că te place și el, nu ai avut nicio dovadă clară în acest sens. Pe viitor, să ții minte următorul sfat: nu-i mai invita tu pe băieți nicăieri, cel puțin nu de la început. Dă-le șansa să te invite ei. Bărbații sunt vânători, au nevoie să se lupte pentru a atinge un scop, nu să li se dea totul pe tavă. Dacă îți place un băiat, în niciun caz nu-l ajuta să-și dea seama de asta. Niciun băiat nu va refuza avansurile unei fete frumoase, însă dacă nu este cu adevărat îndrăgostit, ai toate 'șansele' să nu-l mai prinzi și a doua oară. Așadar, nu te lăsa folosită de băieți, lasă-i să se lupte pentru tine, nu fii o pradă ușoară – altfel, vei ajunge să suferi și să crezi că ceva nu-i în regulă cu tine, când, de fapt, tu ești foarte ok, doar că nu ai încredere în tine. Aliază-te cu fetele, umpleți-vă timpul cu activități interesante, nu fiți chiar atât de ușor disponibile. Un băiat, cu cât este mai refuzat de o fată, cu atât va simți că ea este specială și că trebuie să merite ca să o aibă. Depinde de tine dacă vrei să fii privită ca o fată ușoară sau ca o redută greu de cucerit.


Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Am o relație cu un bărbat cuplat cu altcineva. Ce să fac să nu mai atrag relații care mă chinuie?'

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Am fantezii cu iubita prietenului meu. Visez că fac dragoste cu ea'

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „S-a oprit în timpul partidei de amor și mi-a spus că nu mai are chef'

Adela vă sfătuieşte în sex şi iubire. „Am o problemă cu fiica lui. E o răsfăţată, plină de fiţe, arogantă şi obraznică'

Adela vă sfătuieşte în sex şi iubire. „De gașca noastră s-au lipit două fete din alt oraș, dintre care una a început să-i facă ochi dulci prietenului meu'

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, marți, 25 septembrie 2018. Leii au confruntări cu cei din anturaj
Loading...
Comentarii