MENIU CAUTĂ
16 Sep. 2009 14:49

Prezervativele, cea mai ieftină metodă împotriva încălzirii globale

Distribuie

Un studiu efectuat de Şcoala de Economie din Londra (London School of Economics) arată că prezervativele sunt cea mai ieftină cale de a lupta împotriva încălzirii globale.

Raportul, intitulat „Mai puţini emitenţi, mai puţine emisii, costuri mai mici”, arată că planificarea familială ar trebui să fie văzută ca principala metodă de a reduce efectele emisiilor dioxidului de carbon, care înteţesc efectul de seră. Naţiunile Unite estimează că aproximativ 40% din naşterile din lume sunt nedorite.

Astfel, pentru fiecare patru lire (4, 55 euro) investite în prezervative pentru următorii 40 de ani ar reduce emisiile de CO2 cu aproximativ o tonă, spre deosebire de tehnologiile de scădere a consumului de CO2, care costă câte 19 lire (aproximativ 20 de euro) pentru acelaşi procent.

„Mereu a fost evident că emisiile totale depind de numărul de emitenţi ca şi numărul individual de emisiuni – tonajul de dioxid de carbon nu poate coborî atât cât vrem, atât timp cât populaţia planetei este într-o continuă creştere”, a declarat Roger Martin, unul din cercetătorii de la Şcoala de Economie din Londra, pentru publicaţia on-line Telegraph.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 21 noiembrie. Racii sunt cuprinși de griji și gânduri negre
Loading...
Comentarii