MENIU CAUTĂ
22 Mai. 2014 05:57

Despre SEX fără perdea | «Mă simt ca un trofeu de care a uitat»

Distribuie

Dragă Sandy, ce pot să-ţi spun? Ai descoperit pe propria piele că o relaţie nu se reduce la sex! Chiar dacă începe în acest fel, partenerii fiind atraşi unul de celălalt, pe parcurs trebuie susţinută şi prin alte lucruri. De aceea se întâmplă, de multe ori, ca o căsnicie legată în grabă să se destrame repede: soţii descoperă, după ce pasiunea trece, că nu mai au nimic în comun… Şi tot de aceea auzi, adesea, parteneri cu vechime' vorbind despre faptul că au ajuns mai mult prieteni decât iubiţi, suflete-pereche, pentru că aceasta este evoluţia firească într-un cuplu.
Cred că pui prea mare preţ pe aspectul fizic şi ţi se pare suficient să arăţi bine pentru ca soţul tău să te iubească şi să te respecte. Iar în afară de asta, nu ai nimic de oferit în cuplu. Dacă vrei să-ţi salvezi relaţia, trebuie să te implici mai mult decât îngrijindu-te şi gătindu-te. Primul pas: iniţiază un dialog. Comunicarea este foarte importantă, iar acum, când sunteţi în impas, este esenţial să afli de ce şi să vezi ce poţi face pentru a îndrepta lucrurile. Apoi, gândeşte-te ce aveţi în comun, ce pasiuni împărtăşiţi, ce lucruri vă plac, ce anume v-a unit în afară de sex şi v-a determinat să vă doriţi un trai împreună. Trebuie să vă descoperiţi şi ca prieteni, ca parteneri de viaţă, nu doar de sex, pentru ca această relaţie să se repare şi să funcţioneze normal vreme îndelungată.

Loading...
Comentarii