23 Mar. 2018 23:30

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Vorbea de fiecare dată cu soția lui, pe care el îmi spunea că nu o iubește”

Distribuie

De când lumea şi pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citeşte în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,
Eu sunt Ali am 22 de ani și recent am trecut printr o despărțire dureroasă la care menționez eu am pus punct. L-am cunoscut pe respectivul la muncă și a fost dragoste la prima vedere. El era în divorț cu soția lui cu care avea 2 copii. Motivul care a dus la despărțire, pe care eu nu l-am considerat normal, a fost că el vorbea de fiecare dată cu soția lui, pe care el îmi spunea că nu o iubește..  El îmi spune că vorbește pentru copii, dar ce rost ar avea să vorbească atâtea ore zi de zi. Înainte să plec de la el m-am certat cu el, iar el în loc să vină lângă mine, a sunat-o tot pe ea să vorbească… Acum mă caută și-mi spune că îi e dor de mine și că mă iubește, dar eu nu cred că sunt în stare sămai accept situația… Ce crezi că ar trebui să fac. Crezi că ar fi bine să nu-i mai răspund la mesaje? Chiar sunt derutată o parte din mine îmi spune că-l iubesc iar altasă renunț. M-am săturat să plâng… Te rog ajută mă cu un sfat!

Adela răspunde

Dragă Ali,

Ai făcut foarte bine că l-ai lăsat în pace pe acest bărbat, nu are rost să te complici cu cineva care este încă foarte legat de familia lui. Nu m-ar surprinde să aflu că, în același timp în care ție îți spune că îi este dor de tine, îi spune același lucru și fostei soții. Și, nu știu de ce, parcă îmi vine să-l cred mai tare când îi spune ei decât când îți spune ție. De ce? Pentru că pe ea a luat-o de nevastă și i-a făcut și doi copii. Că au divorțat… este doar un detaliu, deocamdată, după cum o dovedesc acțiunile lui. Cât despre tine, ai fost 'pansamentul' lui perfect, pentru momentul în care s-a trezit singur, fără soție. Cine știe de ce au divorțat, în realitate. Ce e mai bine pentru tine? Să nu confunzi atașamentul cu iubirea. Faptul că ați trăit împreună câteva momente frumoase nu înseamnă că aveți o mare iubire. Iubirea se probează în situații-limită, iar dacă el nu e în stare nici să se certe cu tine fără s-o sune pe fosta lui soție, ce relație poți să ai cu el? Chiar dacă acum simți că îți lipsește, este mai bine să reziști și să-ți vezi de viața ta. Cu timpul te vei liniști și vei avea toate șansele să întâlnești pe cineva complet disponibil pentru tine. Așa, vei rămâne blocată într-o poveste în care vei fi mereu pe locul doi, pentru că acei copii vor fi întotdeauna un prilej de legătură între părinții lor.

Loading...
Comentarii