Inspecția Muncii va amenda angajatorii care nu au înregistrat modificarea contractelor de muncă în REVISAL, după trecerea contribuțiilor la angajat

Inspecția Muncii va amenda companiile care nu au înregistrat în sistemul REVISAL modificarea contractelor de muncă după trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, arată un comunicat al instituției.

Reamintim, la data de 31 martie expiră termenul până la care modificările puteau fi trecute în baza de date, dar măsura a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018, ca parte a 'Revoluției Fiscale'.

Vin amenzile

'Inspecția Muncii atenționează angajatorii asupra apropierii datei de 31 martie 2018, care reprezintă termenul până la care aceștia trebuie să transmită în registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), orice modificare a salariului de bază brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi ale altor adaosuri, în contextul mutării CAS și CASS la angajat', se arată într-un comunicat al instituției.

'Începând cu luna decembrie a anului trecut și în primele 3 luni din acest an, Inspecția Muncii a desfășurat o campanie națională de conștientizare care a urmărit informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor.

Acțiunile inspectorilor de muncă au fost legate de completarea și transmiterea în registrul general de evidență a salariaților a elementelor raportului de muncă ca urmare a transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat. Am considerat că este necesară clarificarea unor aspecte privind modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale și, în acest scop, s-au organizat întâlniri cu toți actorii implicați în piața muncii: patronate, sindicate, reprezentanți ai angajatorilor și angajați.

Campania a fost binevenită, utilă și a răspuns așteptărilor interlocutorilor noștri, deci obiectivele au fost atinse, dat fiind că majoritatea angajatorilor s-a conformat modificărilor legislative.

Având în vedere că, la data de 31 martie, se încheie oficial această campanie de conștientizare, ulterior acestei date, vom întreprinde acțiuni de control menite să sancționeze abaterile de la legislația în vigoare.' Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

Avertismentul Olguței Vasilescu

Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, avertiza recent că societățile nu vor mai putea acorda sporuri și prime angajaților după 31 martie. Acestea vor putea da mai departe prime, însă ministrul se referea tot la trecerea contribuțiilor.

Pe românește, angajații din companiile care nu au operat modificările în REVISAL se vor trezi cu salarii micșorate cu 20%. Inspecția Muncii va putea amenda doar acele companii care acordă în continuare aceleași salarii, dar nu au modificat actele. Inspecția Muncii se află în subordinea Ministerului Muncii.

La mijlocul lunii februarie doar 60% dintre angajatorii din România operaseră modificări la contractele de muncă, potrivit Profit.ro.

Mai multe articole