04 Apr. 2018 05:30 , de Radu Tutulan

#salvatipipera/ Viceprimarul Sectorului 2: ”Unde sunt clădiri în care lucrează zeci de mii de oameni, nu ai cum să faci parcări publice”

Distribuie
Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a spus, la interviurile Libertatea Live, că lipsa locurilor de parcare este o problemă nu doar în cartierul de afaceri Pipera Sud, ci în tot Bucureștiul. Soluţia pe care o propune viceprimarul este taxarea cu cel puţin 5 lei/oră a tuturor şoferilor care parchează în zona centrală a Capitalei, iar cei care vor parcarea rezidenţială, să plătească până la 1.000 de lei pe an. Viceprimarul a mai spus că într-o zonă în care s-au construit clădiri unde lucrează zeci de mii de oameni nu se pot face locuri de parcare publice.
"Bucureştiul este un oraş aglomerat, cu totul, şi cred că sunt probleme mari pentru salvări şi pentru pompieri sau alte echipaje de la ISU să ajungă într-un timp util unde este nevoie de ei. E o problemă care trebuie rezolvată, trebuie rezolvat traficul din Bucureşti, trebuie rezolvată parcarea din Bucureşti. Sunt lucruri care nu se pot face doar pentru Pipera, se fac pentru Bucureşti sau nu se fac deloc. Parcări publice aici (în Pipera, n.r.) nu există. Dacă se fac nişte clădiri unde lucrează zeci de mii de oameni, nu ai cum să faci locuri de parcare publice în acea zonă. Problema mare este că nu avem unde să le facem, nu există un loc public unde putem construi parcări", a declarat Dan Cristian Popescu.
Vom demola toate chioșcurile ilegale din Pipera
Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu
Viceprimarul a precizat că, în ultimii doi ani, a cerut de mai multe ori Primăriei Capitalei ca tariful de parcare în Bucureşti să fie majorat la 5 lei pe oră în zona centrală, iar cel pentru parcarea rezidenţială să fie de până la 1.000 de lei pe an.
"Singura soluţie viabilă despre care putem vorbi este asocierea unui cost folosirii maşinii în Bucureşti. Atâta timp cât avem parcarea gratuită în Bucureşti, nu vom avea niciodată locuri de parcare suficiente, nu vom avea niciodată un trafic civilizat. Parcarea trebuie să coste ceva. Şi parcarea de reşedinţă, care astăzi este 50 de lei pe an, adică aproape zero. Iar parcarea în Bucureşti trebuie să fie toată plătită, nu ar trebui să existe locuri gratuite. În centru, sunt foarte puţine locuri plătite, la un cost foarte mic, 1,5 lei pe oră, în condiţiile în care foarte mulţi dintre noi dăm 5 - 10 lei unor parcagii. Eu cred că parcarea în centrul oraşului trebuie să fie 5 lei pe oră, minim, şi dacă nu ai o treabă în centru care să îţi producă 10 lei, adică parcarea pentru 2 ore, să nu iei maşina, ci să mergi pe jos sau cu troleibuzul. Iar parcarea de reşedinţă să coste între 500 şi 1.000 de lei pe an. Toate oraşele mari din lume au ajuns la această concluzie. Dacă ai un număr mare de maşini şi un număr limitat de parcări, trebuie să asociezi un cost folosirii parcărilor. Am solicitat Primăriei Capitalei, pentru că numai ei pot institui această plată pentru parcare, le-am cerut, în ultimii 2 ani, să mărească şi taxa pentru parcarea de reşedinţă, şi costul parcării la rigolă", a mai spus Dan Cristian Popescu.
Cartierul de afaceri Pipera Sud este primul agregator de business din România. Sute de firme au aici sediul social, iar un calcul simplu arată că principalele branduri din zonă cumulează cifre de afaceri cât 2% din Produsul Intern Brut al ţării.

În antiteză cu performanța antreprenorială, de peste 3,5 miliarde de euro pe an, există multe lipsuri vizibile cu care se confruntă Pipera Sud. Infrastructura pietonală este deficitară, cea rutieră este depășită, iar transportul public, fie că vorbim de cel subteran sau de cel de suprafață, nu este optimizat. Totul se traduce printr-o frustrare generală a zecilor de mii de oameni care muncesc aici și, pragmatic, în timp social pierdut pentru toată lumea.

Cauzele sunt multiple. Cartierul de afaceri se află la confluența a trei administrații locale – Primăria Sectorului 2Primăria Generală a Municipiului București și Primăria Orașului Voluntari –, iar acesta pare să fie principalul motiv pentru care nu a existat până acum un plan unitar de dezvoltare. Au existat în schimb doar proiecte punctuale, nearmonizate, care nu au putut să țina pasul cu investițiile private în clădirile de birouri și spațiile aferente acestora.


Campania #salvatipipera este o inițiativă a cotidianului Libertatea, susținută de Trustul de Presă Ringier România.

Trimite-ne imagini și videoclipuri la numărul de WhatsApp +40 0729.729.000 sau scrie-ne despre cum crezi tu că ar trebui salvată Pipera la adresa de e-mail salvatipipera@libertatea.ro

Urmărește grupul de Facebook #salvatipipera și povestește-ne cum îți este afectată viața de zi cu zi din cauza nepăsării autorităților.

Implică-te! Semnează petiția #salvatipipera.


Citește și:

#salvatipipera / Ciprian Ciucu, consilier general al Bucureștiului: Primăria Capitalei ar trebui să declare prioritară această zonă – VIDEO

Libertatea lansează HARTA INTERACTIVĂ #salvatipipera

Loading...
Comentarii