01 Feb. 2018 15:44 , de Elvira Gheorghiță

Alte patru decese cauzate de gripă, în ultima săptămână. Printre victime, o fetiță de 4 ani

Distribuie

Alte patru decese au fost înregistrate în ultima săptămână, la nivel național. Printre victime este și o fetiță de 4 ani, niciuna dintre victime nefiind vaccinată, a anunțat Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile(CNSCBT).

Este vorba despre o femeie de 75 de ani, din județul Cluj, și o alta de 67 de ani, din județul Harghita, ambele având condiții medicale preexistente și fiind nevaccinate, ambele cu cu virus gripal tip B.

De asemenea, un alt caz este cel al unui bărbat (62 de ani), din județul Hunedoara, având condiții medicale preexistente, dar nevaccinat antigripal, confirmat cu virus gripal tip A, în curs de subtipare și o fetiță în vârstă de 4 ani, din județul Maramureș, fără alte boli, nevaccinată la care s-a confirmat virusul gripal tip A, subtip (H1).

De la începutul sezonului 2017-2018, au fost înregistrate 8 decese confirmate cu virus gripal, din care 4 tip B, 3 tip A, subtip si 1 tip A, in curs de subtipare, față de 17 în sezonul precedent, din care 15 cu virus gripal tip A, subtip H3, 1 cu A(H1) si 1 tip A, nesubtipat.

Tot de la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a SARI și până la data de 28 ianuarie 2018 au fost confirmate cu laboratorul 152 cazuri de gripa: 38 cazuri tip A, subtip H1 8 cazuri tip A, subtip H3 29 caz tip A, nesubtipat 77 cazuri tip B 2.

Până în 28 ianuarie au fost vaccinate antigripal 821.356 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

De altfel, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că doar o persoană din trei se vaccinează antigripal. Gripa dă complicatii severe, chiar mortale.

Gripa afectează anual între 5 și 10% dintre adulți și 20-30% dintre copii. OMS recomandă vaccinarea, încă de la sfârșitul lunii octombrie.

Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, recomanda recent continuarea vaccinării antigripale. La mijlocul lunii ianuarie, mai existau aproximativ 300.000 de vaccinuri gratuite.


CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/ Roxana Ciuhulescu a fost cerută de nevastă! Fiica sa a spus și ea 'da'

REPORTAJ/Soţul Iuliei Ganea a ajuns la înţelegere cu individul care i-a distrus familia: l-a scăpat de puşcărie, dar nu îl va ierta niciodată


 

Loading...
Comentarii