MENIU CAUTĂ
23 Iul. 2018 15:24

Muncitorii electrocutați, sâmbătă, la Complexul Energetic Oltenia vor fi transferați la un spital din Belgia

Distribuie

Muncitorii electrocutati la Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor fi transferați în Belgia, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății. Astfel, cei doi angajați care au fost răniți la mina Pinoasa, județul Gorj, vor fi transferați în cursul zilei de luni, 23 iulie, la Grand Hosptal de Charleroi (GHdC) din Belgia, cu un avion al Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Pe parcursul transportului, pacienții vor fi supravegheați de un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) București.

Inițial, după accidentul care a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, 21 iulie 2018, cele două victime au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență București și Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din Capitală.

Însă, în cursul zilei de duminică, 22 iulie 2018, familiile pacienților au solicitat o a doua opinie și transferul într-o clinică din străinătate, iar în cursul nopții acceptul de la spitalul din Belgia a ajuns la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

De asemenea, Ministerul Sănătății a obținut acceptul de transfer si din partea AKH Viena, dar familiile pacienților au ales transferul la centrul din Belgia.

Urmare a acestei solicitări, echipele medicale din cele două unități sanitare au analizat situația medicală a pacienților și au aprobat transferul la Grand Hosptal de Charleroi (GHdC) din Belgia, în cursul zilei de astăzi fiind îndeplinite toate procedurile de transfer.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a ținut legătura în permanență cu managerii spitalelor din București pentru urgentarea demersurilor privind transferul celor doi pacienți.

Miercuri, pe 18 iulie, un miner a murit, iar altul a fost rănit, după ce au fost prinși în subteran în Mina Lupeni, care va fi închisă.

De altfel, Libertatea scria – anul trecut – că istoria mineritului din Valea Jiului se apropie de final.

Află cine este Gabriel Duleanţu, minerul mort în subteran la Lupeni. Era căsătorit și avea un copil minor.

Și cum toate aceste tragedii nu ar fi fost de ajuns, în această dimineață, încă un miner și-a pierdut viața în subteran, într-o mină din Gorj.

În urma deselor accidente de muncă din acest complex energetic, conducerea CEO a anunțat – în luna mai a acestui an – că muncitorii vor fi verificați cu fiola.


Citește și:  EXCLUSIV/ Anca Pandrea e monitorizată de vecini și de prietenele ei. 'S-au speriat de când am leșinat în casă'


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 21 noiembrie. Racii sunt cuprinși de griji și gânduri negre
Loading...
Comentarii