03 Mar. 2013 08:24 , de Libertatea pentru Femei

Cunoaște-ți inamicul numit HPV! 6 românce mor zilnic din cauza cancerului de col uterin!

Distribuie

Trist, dar adevărat: 6 românce mor, zilnic, din cauza cancerului de col! Or, spre deosebire de alte tipuri de cancer, care sunt incurabile, acesta se poate vindeca, în majoritatea cazurilor, când e descoperit la timp. Mai mult decât atât, studiile au demonstrat că testul Babeș Papanicolau împreună cu vaccinarea împotriva virusului Papilloma uman (HPV) scad riscul cancerului de col cu peste 90%!

Tu ce alegi?

Când ai trecut pragul cabinetului medicului ginecolog ultima dată? Indiferent care ți-ar fi motivul pentru care ai amânat această vizită nu e relevant. Cancerul de col uterin, cunoscut și drept cancer cervical, afectează în special femeile tinere și presupune apariția la nivelul cervixului (prima parte a uterului care se deschide în vagin, numit col uterin) a unor celule nefirești care se multiplică necontrolat. Cea mai frecventă cauză este infecția cu HPV, care determină apariția verucilor genitale (negilor) și, uneori, modificări canceroase la nivelul colului. E foarte adevărat că există și alți factori responsabili, precum anomaliile celulare, infecția cu Chlamydia, anticoncepționalele orale luate mai mult de 5 ani fără întrerupere, fumatul și sistemul imunitar slăbit. Important de știut este faptul că această formă de cancer nu doare și nu se manifestă vizibil.
Prin urmare, singura metodă de a-l depista la timp este consultul periodic. „Testul Babeș Papanicolau trebuie să fie una dintre componentele de bază ale examenului ginecologic. Acest examen poate depista anomaliile celulare precanceroase și maligne de la nivelul colului uterin. Realizat periodic, o dată – de două ori pe an, acesta poate scădea riscul de a dezvolta cancer cervical cu până la 94%”, spune dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar în radiologie și imagistică, doctor în științe medicale, de la Donna Medical Center.

Ține-l la distanță!

S-a dovedit științific și faptul că, în țările în care există programe de prevenție și screening, rata mortalității cauzată de această afecțiune scade dramatic. Și, în vreme ce unii au început deja și vaccinarea băieților împotriva HPV, pe la noi încă există dubii cu privire la prevenirea infectării la fete. Or, noi suntem pe primul loc la rata mortalității, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că numărul de cazuri noi de cancer de col va crește cu peste 20% până în 2025.
Peste 20 de țări din cadrul UE, inclusiv Bulgaria și Cehia, desfășoară campanii de vaccinare. Și asta pentru că vaccinul este singurul care asigură protecţie împotriva bolilor determinate de tipurile de HPV și se adresează populaţiei feminine cu vârste cuprinse între 9 și 45 de ani. Vaccinarea e recomandată în principal fetelor între 9 și 15 ani, când eficiența acestuia e de 99%. „E păcat să existe un vaccin împotriva unei forme de cancer, iar noi, din lipsă de informație, să nu îl folosim. Suntem datori față de noi, față de copiii noștri și, nu în ultimul rând, față de societate, să ne protejăm copiii astfel încât, la vârsta adultă, să nu sufere din cauza unor boli grave pe care le-ar fi putut preveni în copilărie printr-un simplu vaccin”, spune Dana Războiu,  ambasador al Coaliției de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, sâmbătă, 22 septembrie 2018. Taurii au reacții exagerate
Loading...
Comentarii