03 Sep. 2018 16:37

O mamă din America a încercat să fugă de polițiști cu copilul în brațe. Femeia a vrut să fure un alt vehicul | VIDEO

Distribuie

O mamă din America a încercat să fugă de polițiști cu copilul în brațe. Femeia a vrut să fure un alt vehicul.

Caitlyn Rodriguez, în vârstă de 29 de ani, a fost în centrul unei intervenții polițienești care i-a uimit chiar și pe oamenii legii. Femeia a fost eroina unei urmăriri ca-n filme.

A călcat pedala cât a putut de tare, iar polițiștii au fost obligați să-i tragă un glonț în cauciuc. Chiar și așa, femeia a continuat să încerce să evadeze, până când a intrat într-o altă mașină.

După ce a fost blocată, ea s-a dat jos din mașina ei și a rupt-o la fugă cu intenția de a fura alt vehicul.

Șocul oamenilor legii abia atunci a fost total atunci când femeia a coborât din mașina ei și a fugit, ea având un coș cu un copil mic cu care alerga disperată să scape din încercuire.

O mamă din America a încercat să fugă de polițiști cu copilul în brațe. A fost acuzată de posesie de substanțe interzise

Incidentul incredibil a avut loc în Bexar, Texas, iar imaginile au fost făcute publice vinerea trecută. Caitlyn Rodriguez a fost oprită abia după ce a un ofițer de poliția i-a pus un pistol la cap.

Femeia a fost acuzată de încercarea de evadare, de posesie de substanțe interzise și de punerea în pericol a unui minor.

Un alt caz șocant surprins pe străzile din SUA a fost al unei femei călcate cu mașina de hoți.


Citește și:

ROMÂNI AI NIMĂNUI. Familie cu nouă copii, lăsată fără alocație de primar. Edilul ia într-o lună cât li se cuvine lor într-un an!

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Alina Pușcaș are planuri artistice pentru toată familia
Loading...
Comentarii