11 Iun. 2018 22:53

Simona Halep a primit ”Cheia Orașului București” și o diplomă de excelență

Distribuie

Simona Halep a primit ”Cheia Orașului București” și o diplomă de excelență.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, care a câştigat în premieră turneul de la Roland Garros, a primit, luni seara, ”Cheia Oraşului Bucureşti” şi o diplomă de excelenţă din partea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul unei ceremonii organizate la Arena Naţională.

Gabriela Firea a fost fluierată de cei aproximativ 20.000 de bucureşteni prezenţi pe Arena Naţională în momentul în care a urcat pe scena amplasată în faţa tribunei oficiale a stadionului. “Bine ai venit acasă, Simona. Nu vreau decât să îmi exprim satisfacţia pentru performanţa realizată de tine şi să îţi ofer “Cheia Oraşului Bucureşti” şi această diplomă, pentru că tu eşti deja cetăţean de onoare al Capitalei”, a afirmat Firea, care a părăsit apoi stadionul.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, a prezentat trofeul cucerit la Roland Garros, luni seara, în cadrul unei ceremonii organizate pe Arena Naţională din Capitală la care au participat aproximativ 20.000 de bucureşteni.

Fanii au scandat numele Simonei Halep

Fanii jucătoarei române au început să sosească la Arena Naţională cu mult timp înainte de începerea festivităţii organizate de Primăria Municipiului Bucureşti prin Compania “Sport pentru toţi”, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis. Aceştia i-au făcut o primire călduroasă câştigătoarei turneului de la Roland Garros, fluturând steaguri tricolore şi scandând “Simona, Simona”.

Evenimentul a început cu intonarea imnului României de către artiştii Monica Anghel şi Marcel Pavel, moment în care pe ecranele gigant din spatele scenei au rulat imagini cu finala de la Roland Garros câştigată, sâmbătă, de Simona Halep în faţa americancei Sloane Stephens.

La ceremonie au fost prezenţi printre alţii primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, fostul tenisman Ilie Năstase şi tatăl jucătoarei, Stere Halep, notează Agerpres.


REPORTAJ/ S-a copt lubenița! Dulcele de Dăbuleni va ajunge pe mesele suedezilor. Pe piața românescă n-au fost cerințe! / FOTO

Loading...
Comentarii