13 Mar. 2018 11:49

Reacții după ce Tricolorul Ploiești a învins CSA Steaua, la volei

Distribuie

Reacții după ce Tricolorul Ploiești a învins CSA Steaua, la volei. Tricolorul L.M.V., victorie importantă la București împotriva Stelei. Tricolorul LMV Ploiești a reușit luni, 12 februarie, o victorie extrem de importantă împotriva CSA Steaua București, câștigând toate punctele puse în joc. Cu scor final 0-3 (16-25, 22-25, 23-25), echipa ploieșteană s-a impus în meciul jucat în deplasare și s-a apropiat la doar un punct de prima clasată.

Într-o sală plină de suporteri ai ambelor echipe, elevii lui Sergiu Stacu și ai lui Mădălin Marinescu au reușit să domine partida (a durat 88 de minute). Tehnicienii echipei ploieștene au mizat în meciul de luni pe sextetul Milivojevici, Ștulenkov, Lică, Olteanu, Bissette, Bartha, cu Kroiss libero, formulă la care a mai fost adăugat olandezul Jorna. ”Tricolorii” au început jocul în forță și au încheiat primul set la o diferență de nouă puncte față de echipa gazdă, după 25 de minute de joc. Mai apoi, pe tot parcursul celorlalte două seturi, reprezentanții echipei Tricolorul L.M.V. au dat dovadă de ambiție și precizie, întorcând scorul în favoarea lor la finalul fiecărui set.

”Meciul de luni a fost extrem de important pentru noi, ne-a dat ocazia să arătăm susținătorilor noștri care este adevărata valoare a lotului Tricolorul L.M.V. Prezența suporterilor în sală a reprezentat pentru jucători o motivație în plus de a duce jocul la cel mai înalt nivel. Punctele câștigate la acest meci sunt prețioase și ne vom strădui să facem o figură la fel de bună și în retur. Ca de obicei, obiectivul nostru pentru fiecare meci rămâne acela de a aduna cât mai multe puncte și de a ajunge pe primul loc în clasament”, a declarat Sergiu Stancu, antrenor principal Tricolorul L.M.V.

Pentru meciul jucat pe terenul CSA Steaua, managementul Tricolorul L.M.V. a pus la dispoziția suporterilor ploieșteni un autocar ce le-a asigurat transportul până la București. Astfel, tricolorii au avut o galerie care i-a încurajat pe tot parcursul meciului și a acoperit, adesea, vocile suporterilor steliști.

Meciul retur împotriva Stelei, actualul lider al clasamentului, este programat pentru data de 14 aprilie. Până atunci, Tricolorul L.M.V. mai are de jucat un meci împotriva SCM „U” Craiova, pe 17 martie, la sala Olimpia din Ploiești. Mai multe detalii despre Tricolorul L.M.V. și evoluția echipei puteți găsi pe pagina de Facebook Tricolorul LMV Ploiești, ori pe cea de Instagram.

Cine este Tricolorul LMV

Asociația Clubul Sportiv TRICOLORUL L.M.V. Ploiești a fost înființată în anul 2007 de către foști jucători de volei ai orașului Ploiești, cu scopul de a readuce voleiul ploieștean în elita sportului românesc. Afiliat Federației Române de Volei, clubul sportiv Tricolorul L.M.V., a format în 2012 o echipă de volei masculin care, în același an, a participat pentru prima dată la Campionatul Național de Volei, Divizia A2. În prezent, Tricolorul L.M.V. Ploiești joacă în Divizia A1 de Volei masculin și se află în topul celor mai performante echipe de volei masculin din România.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Şofer vitezoman, prins rulând cu 212km/h pe un drum naţional din judeţul Galaţi
Loading...
Comentarii