17 Feb. 2016 15:50

După 48 de ani, medalie la sporturile de iarnă! Mihaela Hogaș, bronz la patinaj viteză la Jocurile Olimpice pentru Tineret

Distribuie

În cea de-a șasea zi a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Lillehammer, Norvegia, romanca Mihaela Hogaș a făcut parte de echipa internațională 10 de patinaj viteză care a cucerit medalia de bronz în întrecerea pe echipe mixte la sprint, cu timpul 1:58.87. Din team au mai facut parte italianca Chiara Cristelli, germanul Ole Jeske si norvegianul Allan Dahl Johansson.

Proba este una specifica JOT, creată pentru a întări legăturile de prietenie dintre națiuni.

Medalia de aur a revenit Echipei 6, alcătuita din italianca Noemi Bonazza, mongoleza Sumiya Buyantogtokh, coreeanul Jae Woong și chinezul Hanyang Shen (1:57.85). Pe treapta a doua a podiumului a urcat Echipa 9, alcătuită din olandeza Elisa Dul, poloneza Karolina, americanul Austin Kleba și kazacul Anvar Mukhamadeyev (1:58.80).

mihaela hogas.team
Alin Petrache, presedintele COSR: 'Aceasta medalie este un prim semn că politicile COSR legate de dezvoltarea sporturilor de iarnă sunt corecte. Medalia de bronz cucerită la patinaj viteza și locurile 4 și 6 de la sanie ne dau speranțe pentru viitor și suntem convinși că sportivii noștri ne vor furniza din ce în ce mai multe surprize plăcute. Chiar dacă au mai existat probleme în cadrul federațiilor, cum au fost și cele din cadrul forului de patinaj, COSR a susținut sportivii prin intermediul cluburilor considerând că aceștia nu trebuie să sufere din cauza problemelor administrative'.

Medalia câștigată joi la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lillehammer reprezintă a doua clasare pe un podium al unei competiții olimpice multisport de iarnă sub egida CIO, după o pauză de 48 de ani, când Ioan Panțuru și Nicolae Neagoe au câștigat medalia de bronz la JO de la Grenoble.

 

 

Loading...
Comentarii