Libertatea: Cum te simți după naștere, Camelia?
Camelia Potec: Eu sunt bine. Puțin obosită de tot ce s-a întâmplat în ultimele zile, dar fericită. Fetița, în schimb, face un tratament cu antibiotice, pentru că a contactat o infecție. La analize i-au ieșit leucocitele mai mari. Acesta este și motivul pentru care încă n-am părăsit spitalul. Cred că vom mai sta aici trei, patru zile.

A fost o naștere grea?
Nu pot spune că a fost o naștere grea, dar a fost una pe nepregătite. Am născut cu două săptămâni mai devreme, pentru că s-a rupt o membrană și a fost nevoie să intru imediat în cezariană. De aceea, cred că nici fetița nu a fost sută la sută pregătită să vină pe lume atât de devreme. Poate d-aia ne-am și cunoscut d-abia astăzi.

Poți descrie ce simți acum, ca proaspătă mămică?
Este un sentiment unic. Totul este nou pentru mine. Este cea mai specială experiență de cam am avut parte până acum. Simt o mare bucurie, dar și puțină teamă. Teama de a nu face greșeli prea mari în ceea ce privește creșterea copilului.

A fost o sarcină dorită, sau totul s-a întâmplat pe neașteptate?
Eu și viitorul meu soț ne doream să facem un copil. S-a întâmplat însă mai repede decât ne-am așteptat. Noi credeam că vom deveni părinți peste un an, cam așa.

De ce este pierderea animalului de companie atât de dureroasă: „Aici zac rămășițele celui care posedă frumusețe fără vanitate și putere fără insolență”
Recomandări
De ce este pierderea animalului de companie atât de dureroasă: „Aici zac rămășițele celui care posedă frumusețe fără vanitate și putere fără insolență”

Vrea să mai facă un copil

Ați luat cumva o decizie în privința numelui copilului?
Da, dar preferăm să nu-l dezvăluim deocamdată, pentru că nu e totul bătut în cuie. Încă ne putem răzgândi. Același lucru e valabil și în cazul nașilor. Știm cine ne va boteza copilul, dar deocamdată vrem să păstrăm secretă indentitatea lor. Vă pot spune doar că e vorba de persoane publice.

Îți dorești un frățior sau o surioară pentru copilul deja născut?
Clar! Asta poate și pentru că eu am un frate, Alexandru, pe care îl iubesc foarte mult și pe care m-am putut baza întotdeauna.

Ai apucat să te gândești la viitorul copilului? La ce ți-ar plăcea să facă, când va fi mare?
Deocamdată, nu. După discuțiile cu tatăl lui, o singur lucru e clar: copilul va face sport. Înot, normal. Chiar glumeam recent, gândindu-ne cât de puțin timp va trece până o vom băga prima dată în apă. Ne dorim să mai facă un sport de contact și unul de echipă. Asta nu înseamnă că le va practica la nivel de performanță. Aici, decizia îi va aparține ei.

Va lucra de acasă

Camelia Potec este, de cinci ani, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. Obișnuită cu o viață profesională destul de agitată, fosta mare înotătoare nu-și imaginează că va sta prea mult timp “pe bară”, după ce a devenit mamă. „Dacă aș putea, m-aș întoarce la muncă și mâine. Ideea e că trebuie să găsesc un echilibru între viața profesională și cea de familie. E sigur că nu voi mai putea merge la Campionatele Mondiale de Natație, pentru că se desfășoară prea curând (n.r. – în decembrie), dar la fel de sigur e că voi lucra de acasă”, ne-a declarat campioana olimpică din 2004.

FOTO: Dumitru Angelescu

Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
GSP.RO
Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Fratele lui Smiley s-a căsătorit! Cine e Mariana, soția lui, și ce rochie a ales pentru cununie
LIBERTATEAPENTRUFEMEI.RO
Fratele lui Smiley s-a căsătorit! Cine e Mariana, soția lui, și ce rochie a ales pentru cununie
Poliția a identificat două dintre cele opt persoane care s-au înecat încercând să treacă ilegal din Canada în SUA
Observatornews.ro
Poliția a identificat două dintre cele opt persoane care s-au înecat încercând să treacă ilegal din Canada în SUA
O femeie a murit, iar soțul ei este în comă după ce au mâncat pește. Ce au descoperit autoritățile
Știrileprotv.ro
O femeie a murit, iar soțul ei este în comă după ce au mâncat pește. Ce au descoperit autoritățile
Locul unic din Europa unde îți poți petrece vacanța ca-n povești. Are aer curat, peisaje spectaculoase, nu mulți știu de el
FANATIK.RO
Locul unic din Europa unde îți poți petrece vacanța ca-n povești. Are aer curat, peisaje spectaculoase, nu mulți știu de el
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Unica.ro
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
HOROSCOP
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă