Una dintre stelele în devenire ale circuitului feminin de tenis, Timea Bacsinszky (20 de ani, 53 WTA), a venit pe lume la Lausanne, în Elveţia, din tată român şi mamă unguroaică.
Din dragostea pentru tenis a sătmăreanului Igor Bacsinszky s-a născut una dintre cele mai promiţătoare jucătoare din lume. Românul, care la 13 ani nu avea rival la categoria lui de vârstă, a fugit din ţară la 31 de ani, în 1978, pentru a se stabili în Ungaria, unde s-a căsătorit cu Suzanne, medic stomatolog. Trei ani mai târziu, familia Bacsinszky s-a stabilit definitiv în Elveţia, acolo unde, în 1989, venea pe lumea Timea.
“Am început tenisul la trei ani şi tata m-a antrenat până la 15 ani. A vrut să mă dea altui antrenor, eu nu voiam şi un timp mi-am întrerupt cariera. În acea vară, părinţii mei au divorţat şi mi-a fost mai uşor să încerc ceva nou”, spune blondina ajunsă acum a doua în clasamentul celor mai valoroase jucătoare din Elveţia, după Patty Schnyder. Într-o ţară ce a dat tenisului nume precum Roger Federer sau Martina Hingis, Igor Bacsinszky a fost desemnat, în 2002, cel mai valoros antrenor de tenis, iar anul acesta, fiica lui a cucerit primul trofeu WTA al carierei, la Luxemburg. Performanţă cu atât mai valoroasă, cu cât a venit după cinci luni de accidentări, la genunchi şi la muşchii gambei.
Despre Timea
- când nu joacă tenis, cântă – are o voce foarte plăcută
- dacă n-ar fi făcut sport, i-ar fi plăcut să-şi deschidă un restaurant
- filme preferate: Viaţa e frumoasă, Forrest Gump, Piraţii din Caraibe
- actori preferaţi: Johnny Depp, Orlando Bloom
- actriţe preferate: Angelina Jolie, Keira Knightley
- are doi câini: Tsoumi şi Shakra şi două pisici, Wiski şi Crevette