La capătul unui joc modest, Petrolul s-a impus, în deplasare, cu CFR Cluj, scor 1-0.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Teixeira, din penalty, în ultimul minut al primei reprize. A fost o gafă a fundașilor centrali Larie și Carp, care l-au scăpat pe Astafei, iar acesta a fost trântit în careu de Mincă.

Fără Teixeira, schimbat din precauție – portughezul ar fi putut încasa un ”roșu” în partea a doua, după ce fusese iertat în actul întâi de arbitrul Radu Petrescu, ”lupii” s-au apărat eroic în actul secund și nu au mai emis pretenții în atac.

Chiar și cu accidentarea lui Geraldo, venită după cea a lui Deac, portarul Pecanha a securizat succesul oaspeților. ”Lupii” sunt neînvinși de aproape un an în deplasare. În acest sezon au șapte succese și patru remize externe.

În urma acestei victorii, ploieștenii au 43 de puncte și își consolidează poziția a treia. De partea cealaltă, ardelenii continuă să fie ultimii în Liga I, cu 12 puncte. Doar TAS-ul îi mai poate salva pe jucătorii lui Eugen Trică de retrogradare.

///

FINAL DE MECI.

Min. 85: Ipsa este avertizat cu un cartonaș galben.

Min. 79: iese Păun, intră Thiago Lopes.

Min. 79: iese Petrucci, intră Jazvic.

Min. 76: Petrucci vede cartonașul galben.

Min. 74: iese Kronaveter, intră Pastorini.

Min. 69: angajat de Dore, Tade l-a luat la țintă pe portarul Pecanha, cu un șut din interiorul careului.

Min. 62: iese Geraldo Alves, accidentat, intră Ipsa.

Min. 61: Alcenat vede cartonașul galben, în urma unui fault asupra lui Păun.

Min. 59: Dore marchează, dar golul nu este validat. Asistentul Mircea Grigorie semnalizează cu întârziere ofsaidul clar la atacantul congolez și încinge spiritele în teren.

Min. 52: Filip a trimis la distanță mică de poarta gazdelor!

Min. 46: iese Teixeira, intră George Mareș.

A început repriza secundă.

Pauză

Prima repriză este prelungită cu două minute.

Min. 45: GOOOOOOOOOOOOL. Teixeira a transformat lovitura de pedeapsă. CFR Cluj – Petrolul 0-1

Min. 44: penalty pentru Petrolul! Mincă l-a tras de tricou pe Astafei, când jucătorul oaspeților se pregătea să șuteze la poartă. Portarul gazdelor a primit cartonașul galben. Putea fi și ”roșu”.

Min. 37: Chanturia comite fault, dar centralul Radu Petrescu a lăsat jocul să continue. La următoare fază, Teixeira a făcut henț. Jucătorul Petrolului a fost iertat de primirea celui de-al doilea cartonaș galben.

Min. 19: iese Deac, accidentat, intră Chanturia.

Min. 5: Teixeira vede primul cartonaș galben al partidei.

A început meciul!

Echipele de start:

CFR Cluj: Mincă – Jakolis, Larie, Carp, Camora – Petrucci, Muniru – Deac, Dore, Al. Păun – Tade. Antrenor: Eugen Trică.

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Satli, Peteleu – Al. Coman, Filip – Nepomuceno, Kronaveter, Teixeira – Astafei. Antrenor: Mircea Rednic.

///

Petrolul întâlnește în etapa a 23-a, pe teren propriu, CFR Cluj. Altădată un derby pentru Liga Europa, disputa dintre Petrolul și CFR Cluj este acum doar un meci al orgoliilor, ambele echipe având același statut, echipe aflate în insolvenţă.

Cu un parcurs deloc satisfăcător, Petrolul a obținut un singur punct în ultimele trei partide, ba mai mult, a pierdut două partide pe teren propriu. „Lupii” vor să recupereze măcar o parte din punctele irosite.

“Este un joc în care trebuie să ne concentrăm pentru a obține toate cele 3 puncte. Întâlnim o echipă care nu mai are nimic de pierdut. Am văzut un CFR slab cu Pandurii, și-a mai revenit cu Gaz Metan, dar a și jucat foarte bine cu Steaua. Meciul din Ghencea reprezintă etalonul după care am pregătit această partidă. Jocul trebuie abordat foarte serios, mă aștept la o altă atitudine din partea echipei față de ceea ce s-a întâmplat cu Iașiul și Craiova. Nu trebuie să mai facem greșeli, mai ales la fazele fixe, pentru noi e important să ne impunem jocul și să înscriem de fiecare dată când vom avea ocazia”, a declarat Mircea Rednic pentru fcpetrolul.ro.

Antrenorul CFR-ului, Eugen Trică, dornic de revanșă, după înfrangerea din Cupa României, de acum doi ani (0-1), a declarat că elevii săi vor câștiga fără probleme partida cu Petrolul.

„Eu vă spun ceva și vă dau scris. Noi duminică o să câștigam cele trei puncte și vă dau scris că echipa asta nu va mai pierde până la finalul campionatului. CFR – Petrolul este un derby. A fost și altădată, este și acum și va fi, chiar dacă ambele echipe sunt în insolvență”, a spus Trică pentru Dolcesport.

Oaspeții au mai mulți jucători indisponibili pentru această confruntare. Jean Alain Fanchone, Dean Beţa, Pablo de Lucas, Toto Tamuz, Mohamed Tchité şi Patrick NKoyi n-au făcut deplasarea la Cluj.

În tur, CFR s-a impus pe Ilie Oană cu scorul de 2-1, Tadé marcând golul victoriei în minutul 85 după ce doi jucători de la Petrolul au văzut cartonașul roșu (Filipe Teixeira și Geraldo Alves).

CFR Cluj – Petrolul, va avea loc, duminică, ora 18:00, pe stadionul Dr. Constantin Radulescu, și va fi transmis în direct de LookTV și Digisport și livetext pe SportNews.ro.

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Playtech.ro
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Bătaie cu bâte şi cuţite în mijlocul unei străzi din Capitală. O şicanare în trafic se putea încheia tragic pentru ambii şoferi
Observatornews.ro
Bătaie cu bâte şi cuţite în mijlocul unei străzi din Capitală. O şicanare în trafic se putea încheia tragic pentru ambii şoferi
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
Bulevarde și străzi importante vor fi închise în weekend, în Capitală. Ce evenimente vor avea loc
Știrileprotv.ro
Bulevarde și străzi importante vor fi închise în weekend, în Capitală. Ce evenimente vor avea loc
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor