Cine este Carlos Ramos, arbitrul de scaun care a înfuriat-o pe Serena Williams. Legăturile cu România

Carlps Ramos, zâmbitor, la Galați, alături de jurnalistul Daniel Conțescu - ”Libertatea”

Cine este Carlos Ramos, arbitrul de scaun care a înfuriat-o pe Serena Williams. Ce a făcut în România eroul finalei feminine de la US Open. Legăturile portughezului cu țara noastră sunt puternice și datează din 2015.

Carlos Ramos a devenit personajul central al zilei în sportul mondial, după finala feminină de la New York, câștigată cu 6-2, 6-4 de japoneza Naomi Osaka în fața Serenei Williams. Asta după ce portughezul i-a dat trei avertismente (warning) Serenei Williams, înainte să dicteze un penalty game, motiv pentru Serena să facă un scandal nemaivăzut la o finală de o asemenea importanță.

Curajul lui Ramos poate fi socotit unul nebun, având în vedere că sportiva din SUA a evoluat pe teren propriu, iar valul de reacții ostile împotriva lui, izvorât din tribune, n-a întârziat să apară.

Româncelor însă, Ramos le poartă noroc. Prima vizită a portughezului în România a fost făcută în februarie 2015, la meciul de Fed Cup cu Spania, câștigat de tricolore cu 3-2, după o evoluție de vis a Irinei Begu. Disputa de la Galați a stabilit că România a fost mai bună și merită să meargă în barajul pentru Grupa Mondială.

La Galați, portughezul a fost tot un zâmbet, în afara sălii de concurs. La dineul oficial, a lăsat duritatea la intrare, înainte să se intersecteze cu Ion Țiriac, dar și cu tatăl Simonei Halep, Stere. Destins, Ramos a acceptat să se fotografieze cu toată lumea, inclusiv cu jurnaliștii prezenți la eveniment. Nu l-a ocolit nici pe trimisul ziarului 'Libertatea'.

Carlps Ramos, zâmbitor, la Galați, alături de jurnalistul Daniel Conțescu - 'Libertatea'more

Înainte și în timpul meciurilor însă, n-a lăsat să-i scape nimic din vedere. Scrupulos, Ramos a inspectat suprafaţa de joc montată pe patinoarul din Galaţi, denumită poliflex.

Arbitrul principal şi arbitrul de scaun au verificat în fiecare zi terenul, înainte de a lua decizia să se joace pe suprafața respectivă.

La Galați, potrivit protocolului, Carlos Ramos a aprobat inclusiv ca meciurile să se dispute cu mingi de la Australian Open.

A oficiat la finala JO din 2012 și deține Umpire Golden Slam

În 2018, Carlos Ramos a revenit în țara noastră. De această dată, la Cluj, în aprilie. Lusitanul a oficiat la două dintre partidele duelului care a opus României Elveția condusă de legendara Martina Hingis.

Ramos ne-a purtat și de această dată noroc (în Ardeal, au mai oficiat Roberto Ranieri și Cecilia Alberti). România s-a calificat în dauna Elveției în Grupa Mondială. Prilej cu care martorii oculari i-au remarcat distincția și eleganța gesturilor.

Are cea mai înaltă calificare în arbitraj

Carlos Ramos face parte din galeria marilor arbitri ai lumii, portughezul nelipsind de la marile întîlniri.

Ramos a oficiat la finala de simplu de la Jocurile Olimpice din 2012 (dintre Andy Murray și Roger Federer), adjudecată de britanic, și deține ceea ce se cheamă Umpire Golden Slam, adică a arbitrat în scaun la toate cele patru finale de Grand Slam: Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open. Este deținătorul celui mai înalt grad în arbitraj, gold-badge.

La fel ca în cazul unor alți mari arbitri, deciziile lui Carlos Ramos au stârnit reacții deloc plăcute din partea unor mari jucătoare sau jucători, de notorietate fiind cele ale lui Rafael Nadal, Venus Williams sau Nick Kyrgios (acestea pot fi savurate din plin pe Internet).

La ediția din 2008 a US Open, portughezul Carlos Ramos a fost lovit cu mingea, involuntar, de spaniolul Rafa Nadal, la partida cu americanul Mardy Fish.

Carlos Ramos, neiertător cu Novak Djokovic, la Roland Garros: i-a dat avertisment

Mai multe articole