MENIU CAUTĂ
22 Sep. 2009 13:25

«Ne copleşea cu daruri»

Distribuie

În meseria pe care şi-au ales-o, cea de fotbalist, Cosmin şi Denis Ciobotariu au exemple de urmat chiar în familie: tatăl, fostul internaţional Liviu Ciobotariu (38 de ani), şi naşul, antrenorul Cosmin Olăroiu (40 de ani), de la care se laudă că au primit nenumărate daruri.

4162-184923-ciobo.jpgDenis (11 ani) şi Cosmin (15 ani), băieţii antrenorului echipei CS Otopeni, Liviu Ciobotariu, au avut norocul să fie năşiţi chiar de Cosmin Olăroiu, tehnicianul clubului Al-Sadd, din Qatar. Dacă Denis este născut în aceeaşi zi cu Oli, 10 iunie, fratele său se mândreşte cu faptul că poartă acelaşi nume, Cosmin, ca al părintelui său spiritual.

Îi lua la antrenamentele echipei din Ghencea

Copilăria celor doi juniori este presărată cu amintiri legate de Olăroiu: Când eram mici, Oli obişnuia să ne răsfeţe, adică ne copleşea cu daruri. Ne aducea jocuri, haine, încălţări sau echipament sportiv. Mama ne-a povestit că, în-că de la spital, când ne-am născut, a venit cu daruri scumpe şi cu flori. Când am mai crescut, ne î4162-184922-oli.jpgntreba cum ne merge cu şcoala sau cu fotbalul. Uneori, ne lua cu el la antrenamentele Stelei, şi atunci eram cei mai fericiţi. Ne bucuram pentru rezultatele echipelor româneşti pe care el le antrena, Steaua şi Poli Timişoara, chiar dacă noi eram şi suntem dinamovişti convinşi', povesteşte Cosmin Ciobotariu. Fundaş central la marcaj, el şi-a făcut debutul ca jucător profesionist, după ce echipa CS Corbeanca, din Divizia D, l-a selectat de la juniorii şcolii de fotbal GVD. La acest nivel, fotbaliştii nu primesc salarii, avantajul fiind că au legitimaţii de la FRF şi sunt răsplătiţi la victorii cu prime între 50 şi 100 de lei. În acest timp, Denis Ciobotariu se antrenează la echipa de juniori a clubului Dinamo.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 11 decembrie 2018
Loading...
Comentarii