Articol de Catalin Apostol, Vineri, 12 august 2016, 22:07

După victoria cu Muntenegru, România a învins vineri seara și Spania. Medaliatele cu bronz la CM 2015 mai un hop de trecut, duminică, împotriva Norvegiei, campioana olimpică.

Pentru a intra în faza eliminatorie, fetele pregătite de suedezul Tomas Ryde nu trebuie să piardă. Totuși, putem merge mai departe și în cazul unei înfrângeri, cu condiția ca Angola să învingă Spania. La egalitate puncte, tricolorele au avantajul victoriei directe.   

Spania a început ceva mai bine meciul cu România și a condus cu 1-0 și 3-2, dar România a marcat patru goluri a rând și s-a desprins pe tabelă, 6-3 (min. 10). Echipa noastră a continuat să controleze jocul, dar Spania a reușit egalarea, 8-8 (17), pentru puțin scurt, deoarece tricolorele au făcut repede 12-9 (24), intrând la pauză cu un avans de două goluri, 13-11.

Începutul părții secunde a fost unul foarte fast pentru noi, cu patru goluri consecutive, astfel că scorul a ajuns la 17-11 (36). Spania a replicat și a reușit să revină în joc, după o serie de cinci goluri la rând, astfel că scorul a devenit 18-19 (47) de la 18-14 (40). Meciul a fost pe muchie de cuțit, dramatic pentru echipa noastră, care a reușit să pună două goluri diferență față de Spania (58), 23-21, după noi intervenții remarcabile ale Paulei Ungureanu (procentaj 40%). Neagu a marcat un nou gol pentru România, parafând victoria cu 24-21.

Au evoluat echipele:

România: Ionica Munteanu (1 intervenție), Paula Ungureanu (14 intervenții) — Gabriella Szucs, Melinda Geiger (5 goluri), Eliza Buceschi (2), Cristina Neagu (9), Aurelia Brădeanu (2), Gabriela Perianu (2), Valentina Ardean-Elisei, Oana Manea, Camelia Hotea, Florina Chintoan (1), Patricia Vizitiu (1), Laura Chiper (2). Selecționer: Tomas Ryde.

Spania: Silvia Navarro (9 intervenții), Darly Zoqbi — Marta Lopez, Carmen Martin (4), Neli Alberto, Marta Mangue (2), Macarena Aguilar, Elizabet Chavez (2), Elizabeth Pinedo (2), Nerea Pena (4), Lara Gonzalez (1), Patricia Elorza (1), Naiara Ekozkue (1), Alexandrina Cabral Barbosa (4). Selecționer: Jorge Duenas.

Au arbitrat Charlotte și Julie Bonaventura (ambele din Franța).

Clasamentul grupei A

Vineri: Angola – Brazilia 24-28, România – Spania 24-21, Muntenegru – Norvegia 19-28.

Poz Echipă M V E Î GM GP Golaveraj Puncte  
1 Norvegia 4 3 0 1 113 94 +19 6  
2 Brazilia
4 3 0 1 109 94 +15 6
3  Spania
4 2 0 2 99 94 +5 4
4 Angola 4 2 0 2 94 102 -8 4
5 România 4 2 0 2 81 91 −10 4  
6  Muntenegru 3 0 0 3 65 77 −12 0
  • primele patru clasate se califică în sferturi.

Au mai rămas de disputat: duminică: Muntenegru – Brazilia, Norvegia – România (ora 22:40, TVR 1), Spania – Angola.

Final de meci. Victorieee!

11

24-21, NEAGU Cristina (România). Am câștigat! Nu se mai poate întâmpla nimic.

Apărăăăă Paula! Bravo, Paula!

Time-out Spania. Mai sunt două minute și 34 de secunde.

Tme

23-21, BUCESCHI Eliza (România).

22-21, BRĂDEANU Aurelia (România).

Luptăm, luptăm, luptăm și câștigăm!

Fault

21-21, MARTIN Carmen (Spania).

21-20, NEAGU Cristina (România).

20-20, MARTIN Carmen (Spania). Minutul 55.

Ratăm și noi, ratează și Spania. Suntem în efectiv complet.

Contraatac Spania, apărăăă Paula, incredibil!

Paula

Greșesc ibericele.

20-19, PERIANU Gabriela (România).

Apără Paula. Atacăm fără portar. Goolll!

Neagu eliminată două minute!

Apără Paula! Ratăm atacul.

19-19, CHIPER Laura (România). Luăm o gură de oxigen.

18-19, PENA Nerea (Spania). Se îngroașă gluma.

18-18, CABRAL Alexandrina (Spania). Am fost egalați în doar patru minute. Minutul 15.

Time-out România.

18-17, PINEDO Elizabeth (Spania).

Neagu trage în blocaj.

18-16, CABRAL Alexandrina (Spania).

Ratează Spania. Pași, Vizitiu.

18-15, PENA Nerea (Spania).

semicerc

18-14, CHIPER Laura (România).

17-14, PINEDO Elizabeth (Spania), dintr-o aeriană spectaculoasă.

Ratează Ardean-Elisei.

17-13, PINEDO Elizabeth (Spania). Am primit două goluri în mai puțin de un minut.

17-12, CHAVEZ Elizabet (Spania).

Ratează Geiger.

Apărăă Paula! Senzațional!

Time-out Spania.

17-11, NEAGU Cristina (România).

17-11

Spania ratează încă un atac.

16-11, NEAGU Cristina (România). Pentru prima dată avem cinci goluri avans!

Spania pierde mingea. Atacăm pozițional.

15-11, GEIGER Melinda (România).

Elimnare două minute Lara Gonzales.

Ratare Spania. Avem șansa să ne desprindem la patru goluri. Apără Navaro șutul Cristinei Neagu. Mingea e tot la noi.

14-11, VIZITIU Patricia (România).

S-a reluat jocul. Avem primul atac.

Handbalistele noastre au făcut o primă repriză excelentă, în care s-au evidențiat Cristina Neagu (5 goluri din 8 șuturi), Melinda Geiger (4 goluri/5 șuturi) și portari Paula Ivan și Ionica Munteanu. Atacul a mers bine, 63% eficiență (13 goluri/21 de șuturi). 

Pauză. Avem prima posesiei în repriza secundă.

Ultimul minut. Ratează Neagu.

Greșeli de ambele părți.

Apărăă Paula!

13-11, GEIGER Melinda (România).

12-11, EGOZKUE Naiara (Spania).

12-10, ELORZA Patricia (Spania). Minutul 25.

12-9, CHINTOAN Florina (România). Avem din nou trei goluri în față.

Time-out România.

Ionica Munteanu a apărat o lovitură de la 7 metri!

Apărăăă Paula! Ratează Brădeanu.

11-9, NEAGU Cristina (România).

1

10-9, CHAVEZ Elizabet (Spania).

10-8, GEIGER Melinda (România).

9-8, BUCESCHI Eliza (România).

8-8, CABRAL Alexandrina (Spania)

Eliminare două minute Vizitiu (România).

8-7, MANGUE Mart (Spania).

8-6, NEAGU Cristina (România) – 7 m.

Minutul 15: ratăm încă un atac, dar recuperăm mingea.

7-6, ratează Vizitiu, marchează MARTIN Carmen (Spania).

Apărăăă Paula Ungureanu!

7-5, PENA Nerea (Spania).

7-4, NEAGU Cristina (România) – 7 m.

Time-out Spania.

6-4, MANGUE Mart (Spania).

6-3, PERIANU Gabriela (România).

lupte

5-3, GEIGER Melinda (România).

Apără Paula Ungureanu!

4-3, NEAGU Cristina (România).

3-3, NEAGU Cristina (România).

2-3, GONZALEZ Lara (Spania).

2-2, MARTIN Carmen (Spania).

2-1, GEIGER Melinda (România).

1-1, BRĂDEANU Aurelia (România)

0-1, CABRAL Alexandrina (Spania).

A început meciul

Selecționerul Tomas Ryde i-a dat ultimele indicații Cristinei Neagu.

HANDBAL

După succesul de miercuri cu Muntenegru (25-21), Cristina Neagu și colegele ei sunt obligate să mai obțină măcar două puncte din următoarele două partide, dacă vor să prindă faza eliminatorie a competiției.

Clasamentul grupei A

Vineri: Angola – Brazilia 24-28, România – Spania 24-21, Muntenegru – Norvegia 19-28.

Poz Echipă M V E Î GM GP Golaveraj Puncte  
1 Brazilia 4 3 0 1 109 94 +15 6  
2  Norvegia
3 2 0 1 85 75 +10 4
3  Spania
3 2 0 1 78 70 +8 4
4 Angola 4 2 0 2 94 102 -8 4
5 România 3 1 0 2 57 70 −13 2  
6  Muntenegru 3 0 0 3 65 77 −12 0

*Primele patru clasate se califică în sferturile de finală.

Au mai rămas de disputat:

Duminică: Muntenegru – Brazilia, Norvegia – România (ora 22:40, TVR 1), Spania – Angola.

Ajunsă cu spatele la zid din cauza eșecurilor cu Angola și cu Brazilia, echipa antrenată de suedezul Tomas Ryde  și-a revenit la timp și a obținut primul succes în fața Muntenegrului, în ceea ce a fost derby-ul suferinței din grupa A a turneului olimpic de handbal feminin.

Din capul locului trebuie spus că România nu a făcut un meci cu adevărat bun în fața celui mai slab (măcar teoretic) adversar, care a marcat mai puține goluri Spaniei și care a primit mai multe de la Angola. Nu e doar părerea noastră.

”Nu am făcut un meci strălucit, au fost destule greșeli, însă am dovedit că putem să ieșim din acea stare de letargie în care intraserăm în primele două meciuri, am dovedit că putem lupta mai mult și, în final, chiar dacă nu a fost un meci strălucit, a fost de ajuns să câștigăm primele două puncte extrem de importante pentru echipa noastră”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor Cristina Neagu, o handbalistă prea valoroasă pentru a nu putea să aprecieze corect propria evoluție și pe cea a formației din care face parte.

Extrem de importante, după cum bine le-a descris cea mai bună jucătoare din lume în 2015, cele două puncte obținute împotriva Muntenegrului vor valora cât o ceapă degerată, dacă nu vor fi măcar dublate.

România are nevoie de încă cel puțin două puncte în ultimele două partide din faza grupelor (contra Spaniei și Norvegiei), pentru a-și păstra șansele de calificare în sferturile de finală. Două puncte, dar nu obținute oricum, ci într-un singur meci, pentru că două egaluri echivalează cu eliminarea!

”A fost greu să trecem peste înfrângeri. Ne-am descătușat, dar avem presiunea rezultatelor”, a afirmat și centrul Aurelia Brădeanu la finalul duelului cu Muntenegru. Suntem aproape siguri că regretul provocat de ratarea prezenței în faza eliminatorie va atârna mai greu decât presiunea rezultatelor pe umerii unor handbaliste care se considerau și fuseseră considerate printre favoritele la aurul olimpic, după ce evoluțiile entuziasmante de la Campionatul Mondial fuseseră răsplătite cu medaliile de bronz.

Clasamentul grupei A

Vineri: Angola – Brazilia 24-28, România – Spania (ora 20:40, TVR 1), Muntenegru – Norvegia.

Poz Echipă M V E Î GM GP Golaveraj Puncte  
1 Brazilia 4 3 0 1 109 94 +15 6  
2  Norvegia
3 2 0 1 85 75 +10 4
3  Spania
3 2 0 1 78 70 +8 4
4 Angola 4 2 0 2 94 102 -8 4
5 România 3 1 0 2 57 70 −13 2  
6  Muntenegru 3 0 0 3 65 77 −12 0

*Primele patru clasate se califică în sferturile de finală.

Au mai rămas de disputat:

Duminică: Muntenegru – Brazilia, Norvegia – România (ora 22:40, TVR 1), Spania – Angola.

Clasamentul grupei B

1. Rusia 
               3               3               0                    0              92:84                 6
2. Franța                3 2 0 1 70:51 4
3. Suedia                 3 2 0 1 96:85 4
4. Olanda                3 1 1 1 72:68 3
5. Coreea de Sud                   3 0 1 2 85:93 1
6. Argentina                3 0 0 3 50:84 0

*Primele patru clasate se califică în sferturile de finală.

CALCULELE CALIFICĂRII PENTRU ULIMELE DOUĂ JOCURI DIN GRUPĂ:

DACĂ OBȚINEM:

2 PUNCTE

*România va rata calificarea, dacă va remiza cu Spania și cu Norvegia, întrucât va fi devansată în clasament de cele două echipe amintite și, chiar dacă s-ar putea afla la egalitate de puncte cu Brazilia sau cu Angola (în cazul în care una dintre ele pierde ultimele două meciuri), ar avea handicapul meciurilor directe cu aceste formații

*România se poate califica cu o victorie și o înfrângere doar dacă echipa pe care o va învinge (Spania sau Norvegia) va pierde și celălalt meci pe care îl mai are de disputat

3 PUNCTE

*România se va califica doar dacă echipa pe care o va învinge (Spania sau Norvegia) va obține cel mult o remiză în cealaltă partidă, sau dacă Brazilia ori Angola va pierde ultimele două meciuri

4 PUNCTE

*România se califică sigur, indiferent de celelalte rezultate, pentru că va avea avantajul meciului direct atât cu Spania, cât și cu Norvegia, în cazul în care ar termina la egalitate de puncte în clasamentul grupei