Libertatea: Domnule Mureşan, aţi deţinut al cincilea turneu pe zgură din lume. De unde prăbuşirea?
Sever Mureşan: În 1996. Pentru că nu eram înregimentat politic, am început să fiu săpat. Timp de cinci ani, fusesem privit ca un om de afaceri corect. Deodată, am fost văzut drept infractorul numărul 1. Au fost interese economice, care s-au încrucişat cu cele politice.
Cum a ajuns Open-ul românesc la Ion Țiriac?
Tot în 1996, am aflat că ATP ar fi dat turneul lui Năstase şi lui Țiriac pentru că primiseră date din ţară conform cărora nu mai eram capabil să organizez. Ei au fost alimentaţi cu informaţii false. Au zis că salvează turneul, pentru a rămâne în România. Dar el n-avea nevoie să fie salvat, în primul an când se echilibra bugetul. Nu existau probleme de organizare.
Cine a plănuit totul?
Domnul Țiriac a profitat de un context. Poate că a fost de bună-credinţă şi a vrut să salveze turneul. Cert e că el n-a cumpărat niciodată licenţa, pe care eu plătisem 500.000 de dolari. De atunci, nu m-am mai întâlnit cu Țiriac niciodată. Dacă el a făcut-o de bună-credinţă, nu pot decât să îl felicit. Dacă a profitat de ocazie, îmi pare rău, pentru că nu e normal să iei un bun ce nu-ţi aparţine.
Ce s-a întâmplat cu premiile de la ultima ediţie, că s-a tot spus că nu le-aţi mai acordat? Banca Dacia Felix era sponsorul principal, prin intermediul căruia se acordau şi cecurile. Fiecare jucător le lua şi pleca la alt turneu. Având în vedere circuitul bancar, ne-am trezit în luna decembrie. În luna noiembrie a izbucnit conflictul între mine şi conducerea băncii, iar ultimele patru cecuri, totalizând o sută şi ceva de mii de dolari, au fost refuzate de bancă. Nu vorbim de Muster, de jucătorii de top, ci de câţiva mai mici. În momentul acela, ATP ne-a comunicat că a achitat sumele, iar eu trebuie să rambursez la Merrill Lynch. Ceea ce am şi făcut. Din momentul acela a plecat totul, de când a izbucnit conflictul la Banca Dacia Felix. Pot face oricând dovada plăţilor. Vocile contrare au vrut să mă discrediteze. Mai rămâne să mă facă violator de babe şi consumator de droguri. Mi-a spus şi soţia: “Ai grijă pe unde intri, leagă-te la buzunare, că poate-ţi vâră careva ceva…”.
Mulţi susţin că turneul era o căciulă mult prea mare pentru România…
Dar ce, noi suntem o ţară din lumea a treia? Atunci, Ungaria n-ar mai trebui să facă Formula 1! Pe mine mă şochează, când văd un lucru de genul ăsta. N-avem dreptul să organizăm un eveniment sportiv major? România e în UE, în NATO, iar noi ne mulţumim cu puţin. Plecăm de pe o poziţie total greşită.
Cum şi când ideea de a vă implica din nou în tenis?
Undeva prin primăvară m-am gândit. Vreau să mă implic din nou în sport şi în special în tenis. Avem un program pe care însă nu vreau să-l dezvăluim deocamdată. Masters România e doar o primă etapă.
Vă permite legea să daţi premii “în natură”?
Dar cine te împiedică? Înainte, la campionatul naţional se acordau diplome şi medalii. Nu mai venea nimeni. Noi vrem să atragem publicul şi nu contăm pe sumele încasate din bilete, ba din contră, va fi o tombolă printre spectatori, pentru câştigarea unei case. Vrem să fie sala plină, mai ales că vor fi şi concerte: Gheorghe Zamfir, Direcţia 5. Cum duminică vor fi alegeri, vom face o zi a copiilor, iar finalele vor fi luni, 1 decembrie, de Ziua Naţională.
Vrea Ligă Profesionistă, ca la fotbal
Sever Mureşan doreşte să-i calce pe urme lui Mitică Dragomir (foto) şi să înfiinţeze o Ligă Profesionistă în tenis. “Ceea ce nu poate la noi Federaţia e să-i acompanieze pe jucători în drumul lor profesionist. Tocmai de asta vreau să fac o ligă care să aibă grijă de ei, pentru a putea ridica acest sport”.
Omul de afaceri nu optează pentru vreunul dintre candidaţii în alegerile pentru preşedinţia FRT, din 11 decembrie, dar este pentru o revoluţie în sportul alb: “Trebuie să se creeze o structură nouă. De 30 de ani, aceleaşi regulamente, aceeaşi organizare”.
Țiriac coace marea lovitură la Madrid
Intenţia lui Ion Țiriac, de a transforma Mastersul de la Madrid într-un al cincilea turneu de Grand Slam începând de la anul, prinde contur, mai ales că a finalizat construirea unui megacomplex în capitala Spaniei. Ba mai mult, gata să pună la bătaie premii de 25.000.000 de dolari, fostul mare tenismen ţinteşte remodelarea întregului circuit profesionist. “Nu vreau doar asta, ci ceva mai important: să revoluţionez tenisul mondial. Merită să mă luaţi în serios!”, a declarat Țiriac pentru “El Mundo”.
Turneele de Grand Slam Australian Open Roland Garros, Wimbledon şi US Open sunt cele mai importante competiţii din sportul alb.