Mai mult speriată decât suferindă, după ce a părăsit în cărucior partida cu Elina Svitolina, din turul doi de la Montreal, ca urmare a unei accidentări la glezna dreaptă, sportiva aflată pe locul 20 WTA a trimis un mesaj celor din țară.

„Mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine. Mâine voi afla mai multe”, a scris jucătoarea, într-un mesaj trimis pe Whattsap pentru „Libertatea”.

În meciul cu Svitolina, la scorul 3-4, în setul decisiv, Buzărnescu s-a prăbușit pe suprafața de joc urlând de durere, după ce nu s-a putut coordona. A aluncat și a călcat strâmb. 

Conform postului TV Digi Sport, Mihaela nu ar avea niciun os fracturat, dar prezintă leziuni la nivelul ligamentelor de la glezna dreaptă. Nu se cunoaște, încă, perioada de indisponibilitate, dar situația pare să fie sub control.

„Am fost șocată să o văd cu asemenea dureri. Nu știam ce să fac pentru a o ajuta. E cea mai gravă accidentare pe care am văzut-o în carieră. Glezna creștea și se înroșea”, a spus, la final, Elina Svitolina, locul 5 WTA, care a sărit imediat în ajutorul rivalei sale, chiar pe teren.

Citește și:

Mihaela Buzărnescu – Elina Svitolina, în turul II de la Montreal. Miki a abandonat, după o accidentare gravă / VIDEO

Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
PARTENERI - GSP.RO
Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
Monica Pop bagă în GROAPĂ Antena 3. Amenda colosală primită de televiziune
Playtech.ro
Monica Pop bagă în GROAPĂ Antena 3. Amenda colosală primită de televiziune
Tânără model, acuzată că îşi falsifică piciorul amputat cu Photoshop pentru a atrage atenţia: "Au fost nenumărate nopți petrecute plângând"
Observatornews.ro
Tânără model, acuzată că îşi falsifică piciorul amputat cu Photoshop pentru a atrage atenţia: "Au fost nenumărate nopți petrecute plângând"
Horoscop 23 octombrie 2021. Peștilor le lipsește mult libertatea de a dori, de a visa fără limite la un viitor mai bun
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2021. Peștilor le lipsește mult libertatea de a dori, de a visa fără limite la un viitor mai bun
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Știrileprotv.ro
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele