Mihai Rusu, fost colaborator al lui Ionuț Lupescu, rupe tăcerea: ”Un manager neserios”!

Mihai Rusu

Mihai Rusu, fost colaborator al lui Ionuț Lupescu, rupe tăcerea: 'Un manager neserios'! Din Germania, unde este stabilit, Mihai Rusu, fostă voce la 'Europa Liberă', urmărește atent derularea faptelor din campania electorală pentru alegerile de la FRF, programate pe 18 aprilie.

Rivalul lui Lupescu, Răzvan Burleanu, a lansat pe piață o serie de acuzații, într-un serial care a ajuns la episodul cu numărul 5 și se va întânde, estimează 'Libertatea', până la episodul cu numărul 12.

Într-unul dintre episoade, președintele federației invocă numele firmei 'Kick', care îi aparținea lui Ionu Lupescu și care a editat revista 'Kicker', adusă cu licență din Germania în România chiar de către Ionuț Lupescu. La această publicație, Mihai Rusu a ocupat funcția de redactor-șef, după ce 'Neamțul' l-a convins să lase seriozitatea germană și să revină pe meleaguri dâmbovițene.

'Societea Kick Media avea ca scop principal să producă revista cu licența germană «Kicker». Am fost fost surprins să aflu că producea și revistele interne ale lui Mircea Sandu. Nu știam la vremea respectivă despre asta. Eu am plecat de la Kicker România după doar 5 luni. Se întâmpla în anul 2006. Am pornit în luna mai și, spre sfârșitul lunii septembrie, am demisionat', declară Rusu, pentru 'Libertatea'.

'Mi-a fost schimbată încadrarea fără acordul meu'

Motivele invocate de Mihai Rusu îl descriu pe Ionuț Lupescu, cel care dorește să conducă FRF după 18 aprilie, ca pe un personaj neserios în afaceri.

'Am plecat pentru faptul faptul că, între ceea ce am vorbit la Munchen și ce s-a întâmplat la București, a fost diferență mare. Eram redactor-șef, dar m-am trezit director executiv. Mi-a fost schimbată încadrarea fără acordul meu', acuză Rusu.

'Altă chestiune: toată construcția a fost făcută, soția și copilul meu îmi sunt martori, astfel încât finanțarea proiectului să fie pe durata a 12 luni. Repede, însă, au început problemele. Salarii plătite cu întârziere… După ce am plecat eu, din bisăptămânal, revista a apărut o dată pe săptămână. Între proiect, macheta inițială, adică ce a promis și ce a făcut Lupescu, a fost diferență mare. Erau 35 de redactori. În 2007, Lupescu a închis revista'.

Flori Lupescu, supărată 'că s-a aflat'!

Mihai Rusu nu are date despre implicarea directă a soției lui Ionuț Lupescu, Florentina, dar oferă un episod interesant. 'Ce știu de la soția lui Lupescu este episodul când directorul Bogdan Popescu a plătit cu un cec neacoperit. Partenerul german, care știa limba româna, a întrebat ce se întâmplă acolo. Flori m-a sunat și era contrariată că 'de ce a aflat neamțul că Popescu a plătit cu un cec fără acoperire'. Asta m-a pus pe gânduri. Apoi, erau problemele cu banii. Se plăteau cu mare întârziere. Mi-a promis la Munchen că e capabil să suțină financiar, timp de un an, revista. Nu s-a ținut de cuvânt. Era director general la federație. Și am avut avantaje că era lider la federație, cu anumite interviuri ale unor personalități etc. Apoi, când totul s-a stricat, redactorii se duceau la contabilă, să le dea banii, iar contabila venea la mine. A fost un punct, ca manager, de neseriozitate din partea lui Lupescu. Avea o răspundere față de 36-37 de oameni. Morală, în primul rând'.

'În 2005, ceva s-a întâmplat cu el'

Mihai Rusu îl descrie astfel pe Ionuț Lupescu, varianta 2005-2011, cât timp a activat la FRF: 'Motivul plecării mele a fost neseriozitatea. Una spui și alta faci'! N-a fost singura șicană: 'Nu mi-a mai dat voie să nu mă mai duc la emisiunile de la radio ale lui Marcel Pușcaș, la Sport Total. Pușcaș era liderul opoziției, era împotriva lui Mircea Sandu, cel cu care Lupescu făcuse pace. Dezvăluirile de acum nu mă surprind foarte tare. Când a trecut din barca opoziției în cea a lui Mircea Sandu, prin 2005, mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat cu Lupescu. Nu mai era cel care dorea reforma în fotbal. A intrat în barcă și a mers pe blat'.

A mers pe blat la UEFA

Rusu crede că Lupescu se face vinovat și de alte probleme: 'Altă problema mea față de Lupescu este cea legată de faptul că, atunci când a fost a fost la UEFA, perioada 2006-2011, n-a scos un cuvânt, oficial, despre blaturile și despre scandalurile din fotbalul românesc. Nu se poate să fii director la UEFA, și, când a vorba de fotbalul tău, să nu scoți un cuvânt. Niciodată n-a pus degetul pe rană, n-a pus diagnosticul, pe care îl cunoaștea. N-a dat nume. Acum nu vorbește de statut, care este unul anti-european, anti-constituțional, anti-democratic. N-a scos un cuvânt. Aici, la acest capitol, cel mai bun este Marcel Pușcaș. Nu se poate ca Lupescu, cu poziția pe care o avea, să nu tragă un semnal de alarmă.

Dacă vrea să fie președinte de federație, trebuia să fi spus dinaitea toatea astea. Niciodată n-a vorbit de faptul că FRF nu are vicepreședinți aleși, ci numiți. Despre comisiile federale, iarăși nu vorbește. Nici despre faptul că președintele este onorific, și nu salariat. Ori nu vrea, ori nu cunoaște aceste chestiuni. Părerea mea este că președintele aflat la comandă, acela va câștiga alegerile. Este o altă hibă rămasă de pe vremea lui Mircea Sandu. O comisie să preia conducerea interimară, în campania electorală. Președintele iese din funcție. Nu cum face acum Burleanu', încheie fostul jucător de tenis.

Citește și:

Ultimul atac al lui Răzvan Burleanu la adresa lui Ionuț Lupescu: 'El și Mircea Sandu au prădat federația'. Reacția 'Kaiserului' / FOTO-DOCUMENTE

Răzvan Burleanu a ieșit din nou la atac: 'Lupescu, Prunea & Naşu cumpără ceasuri de lux din banii FRF'

Răzvan Burleanu face noi acuzații la adresa lui Ionuț Lupescu: îl acuză de manipularea comisioanelor unui contract cu o casă de pariuri

Răzvan Burleanu a ieșit pe piață cu episodul 4. Ionuț Lupescu, acuzat că și-a băgat în buzunar 300.000 de euro din banii FRF

Mai multe articole