De Andrei Crăițoiu,

Mircea Lucescu, 74 de ani, a fost primul invitat al emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.ro, show moderat de directorul Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia.

Vezi AICI emisiunea.

Tehnicianul a dezvăluit în premieră metodele mai puțin știute din relația sa cu jucătorii pe care i-a antrenat de-a lungul anilor.

„Granița dintre stimă și teamă trebuie să fie apropiată. În Ucraina, erau jucători care mi-au spus că eram un dictator! Pentru că încercam să impun un mod de organizare, de pregătire, de antrenament și de comportare. Jucătorii la 19-20 de ani sunt inconștienți într-o mare măsură. Tratează altfel viața. Eu prefer să se căsătorească devreme decât să cunoască alte prezențe feminine și să-și abandoneze iubita”, spune Lucescu.

Mircea Lucescu, invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.ro

Acesta a spus că înaintea meciurilor în loc să-i lase pe jucători să se plimbe pe străzi, prin parcuri sau prin mall, pentru relaxare, acesta îi ducea la muzee!

„Luam un ghid și ne plimbam cu echipa să cunoaștem istoria orașului. Am vrut să-i las mereu cu ceva! M-am dus odată la Celtic și i-am dus la un muzeu cu piese medievale. Nu se poate să ajungi la un nivel de performanță fără cultură! La Șahtior i-am dus pe jucători în mină. La Hunedoara în turnătorie. Să vadă cum lucrează părinții lor. Fără asta nu se poate! Nu faci performanță altfel”, a declarat tehnicianul.

Profesoara care a ajuns o sperietoare pentru mafia italiană. Ce scrie pe afișul Valentinei
Recomandări

Profesoara care a ajuns o sperietoare pentru mafia italiană. Ce scrie pe afișul Valentinei

La Rasinari. în 1985, la Casa Memorială a poetului Octavian Goga

„Mi-am dat seama cât de important este să educi jucătorii între 18 și 22 de ani. E perioada cea mai dificilă! Până la 18 ani joacă cu colegi de aceeași vârstă, dar după aceea ajung la echipa mare, cu jucători cu experiență excepțională”

Mircea Lucescu

„Nu mai antrenez în România!”

În ultima perioadă s-a tot vorbit de o revenire a lui Lucescu la Rapid. „Sunt mereu alături de Pancu cu sfaturi, dar nu pot să-i iau locul la Rapid. Eu nu suport antrenorii care se duc peste alții care au contract. Cam asta a făcut Roberto Mancini cu mine la Zenit… Este exclusă întoarcerea mea în fotbalul românesc! Niciodată nu o să antrenez în România. Nu știu ce se poate întâmpla, dar ca antrenor, nu mă voi întoarce! Sunt băieți tineri, cu foame de rezultate, care trebuie să ia fotbalul românesc în mâini!”, a spus Lucescu.

Supraviețuitor al Holocaustului, Leonard Zaicescu își povestește viața, spaimele și speranțele
Recomandări

Supraviețuitor al Holocaustului, Leonard Zaicescu își povestește viața, spaimele și speranțele

„N-am cum să regret că am ajutat FCSB”

La meciul cu Mlada Boleslav din preliminariile Europa League, Mircea Lucescu a intrat în vestiarul FCSB pentru a le da sfaturi fotbaliștilor.

Criticat de suporteri, Lucescu are altă părere: „N-a fost nicio greșeală! Experiența mea poate ajuta pe toată lumea care-mi cere sfatul. Am vorbit de mai multe ori cu Gigi pentru că mă suna. Am ajuns atunci la ei în vestiar pentru că erau într-un moment greu. Dacă mă sună din nou, m-aș duce și a doua, și a treia oară! Fără niciun fel de probleme! Noi suntem profesioniști, nu suntem legați de culorile unui singur club. Să nu uitați că prima echipă cu care am ținut a fost CCA!”.

Citeşte şi:

Ne apărăm copiii | Dosarul șoferului de microbuz școlar din Dobrun acuzat că pipăia eleve a fost redeschis. Șeful Parchetului Tribunalului Olt spune că procurorul de caz a ”examinat superficial” acuzația de agresiune sexuală

Olandezul pedofil Johannes Visscher, subiectul unui documentar din 1997: „Creierul meu este o bombă”

Șapte rectori și-au câștigat dreptul la al treilea mandat, interzis prin lege, folosind călătorii în Maldive, Thailanda, Bosnia și Burundi!

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci
HOROSCOP

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci