Mergi direct la conținut »
Spaniolii iau cu asalt Galaţiul. Vin cât frunză, cât iarbă la Fed Cup!
Tenis Libertatea > Sport > Tenis

Spaniolii iau cu asalt Galaţiul. Vin cât frunză, cât iarbă la Fed Cup!

De Petre Dobrescu, . Ultimul update Sâmbătă, 17 ianuarie 2015, 19:11

În zilele de 7 și de 8 februarie, Galaţiul va găzdui întâlnirea de Fed Cup dintre echipele feminine de tenis ale României şi Spaniei. George Cosac, preşedintele federaţiei noastre de specialitate, spune că oaspeţii au avut solicitări multiple.

Ad placeholder

”Atât pentru fetele noastre, cât şi pentru oaspeţi, am rezervat camere la nivel de cinci stele. Ca un amănunt interesant, vă pot spune că delegaţia Spaniei a solicitat un număr de 20 de camere pentru întreg staff-ul. Nu este de neglijat faptul că Spania va avea şi o galerie destul de numeroasă. O sută sau două sute de persoane.

Ceea ce reprezintă un lucru mai puţin obişnuit pentru ei, dacă ţinem cont, că, de regulă, pe perioada iernii, spaniolii preferă să rămână acasă, unde este o climă destul de blândă. Ei nu sunt precum olandezii sau elveţienii, care-şi însoţesc echipele de Cupă Davis sau Fed Cup peste tot în lume”, ne-a mai spus George Cosac.

Șefului forului tricolor a întărit declaraţia făcută în urmă cu o săptămână, tot pentru Sportnews.ro, în care explica faptul că Sorana Cârstea nu va fi prezentă la meciul de Fed Cup. ”Chiar dacă şi-a anunţat prezenţa la Australian Open, la Fed Cup nu va participa. Acolo o face pe răspunderea ei. La Fed Cup nu-şi poate permite să vină accidentată. În joc este o echipă, şi, nu în ultimul rând, o naţiune, pe care le reprezinţi. Ea a fost foarte corectă din acest punct de vedere şi ţin să-i mulţumesc pe această cale”, a adăugat Cosac.

Cum și-a dat seama Dan Petrescu că are coronavirus: „S-a întâmplat în primele două zile”
PARTENERI - GSP.RO
Cum și-a dat seama Dan Petrescu că are coronavirus: „S-a întâmplat în primele două zile”
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
Horoscop 8 august 2020. Capricornii trebuie să se ocupe de familie, să facă ceea ce le face plăcere
HOROSCOP
Horoscop 8 august 2020. Capricornii trebuie să se ocupe de familie, să facă ceea ce le face plăcere
RECOMANDĂRI
Parteneri
Ad placeholder
Parteneri
Parteneri
Close
Închide
  Close