Unul dintre copiii care apar în filmările făcute de “Spanac” a acceptat să povestească prin ce a trecut. Timid, adunându- şi cu greu cuvintele, George (15 ani) ne-a declarat că l-a cunoscut pe “Spanac” anul trecut, în Spania, în timpul unui turneu de fotbal. De atunci, el şi Stelian au ţinut legătura. 4497-282405-george2.jpg“Am început să ies cu el şi cu alţi băieţi la bazinul de înot, la fotbal, la un suc, iar uneori mergeam acasă la Nicu (n.r. – Spanac), unde ne uitam la meciuri sau ne jucam pe calculator. În februarie anul acesta, am rămas singur cu el acasă şi mi-a propus să facem sex. Îmi spunea că o să fie între mine şi el, că n-o să mai ştie nimeni. Când l-am refuzat, a început să mă ameninţe. Mi-a spus că mă bate. M-a dezbrăcat şi m-a mângâiat pe penis. Eu îi spuneam să mă lase că nu vreau să am de-a face cu el. După ceva vreme, am reuşit să fug. Nu am povestit nimănui ce s-a întâmplat, nici măcar părinţilor, pentru că îmi era frică şi ruşine”, ne-a spus George.

Pedofilul a plâns la audieri

Este mărturia unuia dintre cei cinci puşti audiaţi până acum de procurorii DIICOT. Ieri, Stelian Nicolae zis “Spanac” a ajuns în faţa magistraţilor de la Tribunalul Alba, care l-au trimis pentru 29 de zile după gratii. Plângând, individul şi-a recunoscut toate faptele. “Păstra imaginile pentru a se satisface singur. Îi făcea o deosebită plăcere. De multe ori, când băieţii refuzau, îi lovea. Unuia i-a 4497-282372-untitled8.jpgspus că-l trimite în fundul gol pe stradă dacă nu vrea să facă sex cu el”, ne-au declarat surse din rândul anchetatorilor.

REPORTAJ. Un castel vechi de secole, din Ardeal, lăsat în voia sorții de beneficiarii retrocedării și de autorități: „Nu sunt fantome aici, doar sărăcie!”
Recomandări
REPORTAJ. Un castel vechi de secole, din Ardeal, lăsat în voia sorții de beneficiarii retrocedării și de autorități: „Nu sunt fantome aici, doar sărăcie!”

«În club cu siguranţă nu s-a întâmplat nimic!»

Antrenorul principal de la FC Unirea Alba Iulia, Alexandru Kalanyos (foto), a fost şocat de ce a făcut Stelian Nicolae. “El nu era angajat al clubului. Venea la antrenamente, făcea parte din consiliul de părinţi, unde îl reprezenta pe fiul iubitei lui. Nu ştiu ce relaţie avea cu băieţii după antrenamente, însă în club cu siguranţă nu s-a întâmplat nimic”, a declarat profesorul.

Pedofilul, reclamat la poliţie

4497-282371-p2.jpg
În perioada în care antrena mai mulţi copii la arte marţiale, în stilul Taekwondo, Stelian Nicolae a avut de-a face cu părintele unuia dintre elevi, după ce s-a aflat că-i făcuse avansuri copilului. Tatăl a depus plângere la Poliţie, însă, ulterior, părţile s-au împăcat, iar cazul a fost închis.

«Spanac» obişnuia să-şi cazeze elevii la el acasă

Ioan B., tatăl unuia dintre fotbaliştii juniori de care se ocupa Stelian Nicolae la clubul Unirea, a povestit că i-a cerut băiatului său să nu se vadă cu “Spanac”, întrucât i se părea o persoană dubioasă. “Noi suntem din Abrud şi fiul meu, care are 15 ani, stătea la internat în Alba Iulia. A fost o perioadă în care Alex nu avea unde să doarmă în weekend, iar antrenorul s-a oferit să îl cazeze. După o noapte dormită acasă la el, băiatul mi-a zis să-i caut gazdă. Nu mi-a spus de ce. Nici acum, după tot scandalul ăsta, copilul nu îmi spune dacă a păţit ceva”, ne-a declarat bărbatul.
Costică T., tatăl unui alt sportiv de la Unirea, a declarat: “Băiatul meu a dormit de câteva ori, cu ştirea mea, la «Spanac», dar, la un moment dat, mi-a spus că nu mai vrea să meargă la el, apoi s-a retras de la fotbal. Acum m-am interesat şi am aflat că, din fericire, el nu este printre victimele lui Nicolae. E şocant ce a făcut acest individ”.

Revista Der Spiegel despre sistemul de transfer al tinerilor germani cu probleme în România: ”Mă simt ca Dumnezeu”, a spus tânărul neamț judecat pentru uciderea unei pensionare din România
Recomandări
Revista Der Spiegel despre sistemul de transfer al tinerilor germani cu probleme în România: ”Mă simt ca Dumnezeu”, a spus tânărul neamț judecat pentru uciderea unei pensionare din România

Mama perversului îşi crede fiul nevinovat

4497-282373-12mama.jpgAurora Titi, mama lui “Spanac”, care locuieşte în aceeaşi casă cu pedofilul, spune că nu ştia de apucăturile fiului ei. “De-abia m-am întors de la spital, că am fost internată şi am aflat ce s-a întâmplat. Nu cred că făcea aşa ceva. Eu stau în casă cu el şi pe la noi veneau rar copii de la fotbal. De obicei, cu o oră-două înainte de antrenament”, susţine mama perversului.

Intenţiona să se însoare cu iubita lui

După o căsătorie eşuată, în urma căreia s-a ales cu un fiu, “Spanac” s-a hotărât să-şi refacă viaţa alături de o tânără din Sebeş. Femeia, la rândul ei, este mama unui băiat de 14 ani. “Erau mai tot timpul împreună. Ea chiar l-a înscris pe fiul ei la fotbal, la clubul Unirea, unde mergeau împreună la antrenamente. Ştiu că relaţia lor devenise tot mai serioasă, aşa că se gândeau la căsătorie. Săraca femeie, când a aflat de acuzaţiile care îi sunt aduse iubitului ei, a fost la un pas să leşine”, ne-a povestit un apropiat al lui Stelian Nicolae.

Manuela Bologheanu, Remus Vlad (corespondenţă din Alba Iulia)
fotografii: Robert Hanciarec

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Ora de vară 2023. Cum se dau ceasurile la noapte
Observatornews.ro
Ora de vară 2023. Cum se dau ceasurile la noapte
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
FANATIK.RO
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
HOROSCOP
Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!