Sezonul trecut, şefii dinamovişti au acuzat jucătorii că au pierdut titlul din cauza vieţii extrasportive, în vreme ce Gigi Becali s-a amuzat spunând că motivul îl reprezintă spovedania la “Popa porno” de la mănăstirea Căldăruşani. Şi în acest sezon, Pulhac, Daminuţă sau NDoye au avut probleme cu viaţa extrasportivă, fiind surprinşi de multe ori în cluburi de noapte, la ore la care ar fi trebuit să se odihnească, în pat, în propriul domiciliu.

Şefii le-au controlat camerele

Acum, un important oficial al clubului, care a dorit să-şi păstreze anonimatul , acuză în Libertatea faptul că jucătorii se masturbează în cantonament şi nu le mai arde de fotbal: “Recent, s-a luat decizia ca Ţălnar să-i ţină pe băieţi în cantonament, după meciuri, ca să nu mai iasă cu piţipoance prin cluburi.

Degeaba! Îşi aduc reviste porno şi se «storc» singuri”. Acelaşi şef al roş-albilor a povestit că şi în 2006, la finalul căruia Dinamo s-a clasat pe locul trei, pe vremea când antrenor era Florin Marin, “câinii” au fost prinşi că se masturbau în cantonament, iar în timpul meciurilor le lipsea prospeţimea.

“Am mers în inspecţie să văd cum arată camerele de la Săftica, unde Florin Marin îi ţinea foarte mult şi impusese un regim spartan. Am intrat în câteva încăperi şi am găsit multe reviste porno. I-am luat la întrebări pe jucători şi ei au spus că se masturbează, pentru că stau aproape 4369-243429-din2.jpgtoată săptămâna în cantonament!”, ne-a dezvăluit acelaşi oficial.

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

«Procurorul» îi face praf

“E greu să joci când nu te poţi baza pe fundaşii laterali. Molinero şi Pulhac nu au făcut o învăluire, n-au fost în stare să dribleze un om sau să dea o centrare de calitate. Marius Niculae nu e în cea mai bună formă, dar nici nu a avut mingi. Claudiu Niculescu seamănă cu Ulise, cu barba asta!”, a spus Cornel Dinu (foto) după Dinamo – FC Braşov, scor 0-0.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI