Părinţii incestuoşi din judeţul Constanţa şi-au primit pedeapsa.
După patru luni de judecată, cei doi părinţi din Cumpăna care au abuzat sexual de propriul lor copil, de şase ani, au fost condamnaţi de Tribunalul Constanţa la câte zece ani de închisoare. În acest timp, băieţelul celor doi se află într-un centru de plasament. Din fericire, micuţul pare să fi depăşit trauma, el neînţelegând prea bine ce i s-a întâmplat.
După faptă, şi… răsplată. În cazul Georgetei Costăchescu şi al lui Sedat Bechir, cei doi constănţeni care şi-au bătut joc de băieţelul lor de numai şase ani, această vorbă e pe cale să se adeverească. Şi asta chiar dacă sentinţa dată zilele trecute nu este definitivă. Instanţa a mai decis ca nemernicii să fie obligaţi să-i plătească micuţului daune morale în valoare de 10.000 de lei.
Anul trecut, pe 6 iulie, Georgeta a reclamat la postul de poliţie din Cumpăna că ar fi fost bătută de concubinul ei, Sedat Bechir, care ar fi obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu fiul lor. În casa celor doi, în şifonier, a fost găsită însă o casetă cu scene în care chiar Georgeta îşi silea propriul copil să întreţină cu ea relaţii sexuale orale. Totul fusese filmat de tatăl băiatului.
Violatorul de 86 de ani a terorizat Nădlacul
Constantin Aştefănoaiei (foto), arădeanul de 86 de ani, arestat în urmă cu câteva zile pentru că a violat, în vara anului trecut, o fetiţă de 11 ani din Nădlac, a terorizat oraşul între 1995 şi 2002, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii din Arad. În acea perioadă, el a mai abuzat sexual alte cinci minore, din acelaşi oraş, printre care se numără şi sora ultimei sale victime, Mihaela. După ce a fost violată, aceasta din urmă a fost supusă unei operaţii de întrerupere a sarcinii.