• Încă din decembrie 2018 în sala de operație au fost depistate apă nesterilă și stafilococul auriu!


de Mirela Neag și Cătălin Tolontan
Pe 15 februarie 2019, Institutul de Pneumoftiziologie Dr. Marius Nasta a anunțat decesul a doi pacienți care au fost infectați cu acinetobacter, bacterie rezistentă la tratamentul antibiotic.

Ieri, 20 februarie, conducerea spitalului a anunțat decesul a încă unui pacient infectat cu aceeași bacterie.

Tot ieri, Ioan Cordoș, șeful Secției de Chirurgie Toracică de la „Marius Nasta” a făcut o declarație de un cinism-record în fața camerelor TV, la adresa unui pacient decedat: „El a venit aici ca să moară la noi și ca să ne poată arăta cu degetul pentru acest acinetobacter pe care l-au adus ei”.

Dar ministrul Sorina Pintea l-a infirmat tot ieri pe dr. Cordoș, spunând că acinetobacterul găsit la pacientul mort la „Nasta” este de alt subtip decât cel de la „Balș”, așa cum afirmase chirurgul.

DSP a demarat un control în urma căruia a decis închiderea pentru dezinfecție a secției ATI și a blocului operator, unde analizele au ieșit pozitive la acinetobacter.

Dar acesta nu este singurul germene letal din spitalul de pe Șoseaua Viilor.

«Apa din blocul operator nu mai e sterilă»

„De mai multe luni, apa din blocul operator nu mai e sterilă, iar în decembrie analizele au ieșit pozitive la stafilococul auriu rezistent la tratament antibiotic”, susține pentru Libertatea un medic din spital.

Stafilococul auriu e rezistent la tratament antibiotic. În infografie, bacteria, în interiorul alveolelor pulmonare

Medicul a constatat că problemele de igienă s-au acutizat în ultima perioadă din cauza lipsei de dezinfectanți, de produse de unică folosință, de alcool sanitar. „În plus, din cauza vechimii sistemului de canalizare, apa este contaminată cu fecale”, spune omul din „Marius Nasta”.

Spitalul se alimentează din puțuri proprii, dar pânza freatică este contaminată de apa reziduală a spitalului, care se revarsă prin conductele sparte direct în pământ.

„În Spitalul Nasta, pacientul nu mai apucă să fie doborât de boală, ci de mizerie”, spune medicul, care adaugă că această situație este confirmată inclusiv de subsolul inundat.

Se întâmplă la un institut care tratează boli pulmonare: probleme de igienă din cauza lipsei de dezinfectanți, de produse de unică folosință, de alcool sanitar și din pricina vechimii sistemului de canalizare, apa fiind contaminată cu fecale!

«Informațiile sunt în dosarele medicale ale pacienților»

O altă sursă din spital, confirmată și de o sursă din Ministerul Sănătății, susține că numărul cazurilor în care se suspectează că 18 pacienți au fost infectați cu bacterii nosocomiale, dintre care 9 au decedat, de la începutul anului 2019!

„Aceste informații se regăsesc în dosarele medicale ale pacienților, unde există analizele bacteriologice pozitive, dar spitalul a dat DSP-ului aflat în control o listă cu doar 6 pacienți”, susține omul din Ministerul Sănătății.

La ora actuală, există în ATI încă 2 pacienți infectați și care se află în stare gravă.

„Putem confirma că cercetăm mai multe cazuri, iar procesul e îndelungat. Am trimis la Institutul Cantacuzino probele, ca să vedem dacă sunt aceleași tulpini de germeni. E o cercetare laborioasă, s-au luat la mână dosarele medicale ale pacienților și abia după aceea vom putea spune ce anume le-a provocat decesul”, a spus un oficial din DSP, cu rugămintea de a nu-i fi dat numele.

„Pe de altă parte, să ținem cont că la «Marius Nasta» vin multe cazuri deja grave, cu patologii severe”, precizează specialistul de la DSP.

El vrea să spună, iar observația sa de context e corectă, că situațiile medicale care ajung în ATI la „Nasta” sunt, de regulă, complicate.

Însă întrebarea e: câți dintre acești oameni au avut infecții nosocomiale, fie că ele au fost dobândite aici sau la alte spitale, de unde au fost transferați?

Cineva din Ministerul Sănătății a avertizat conducerea spitalului

Situația de la „Nasta”, susține medicul din spital, ar fi rămas ascunsă dacă aparținătorul unuia din cei doi pacienți decedați nu ar fi făcut reclamație la DSP București.

Informația despre plângerea familiei a ajuns la Ministerul Sănătății, de unde o persoană din apropierea ministrului Pintea, fără știrea acestuia, ar fi avertizat managerul Beatrice Mahler, de la „Marius Nasta”.

La rândul ei, Mahler a decis să anunțe public cele două decese, pentru a preîntâmpina un scandal mediatic.

„Nu pot face public numărul pacienților decedați din cauza infecțiilor pentru că nici eu nu știu câți au fost și eu vreau să aflu adevărul din secția ATI”, a spus managerul Beatrice Mahler ieri seară pentru Libertatea.

 

Citește și: 

Declarație cinică a unui medic de la „Marius Nasta”: „A venit să moară la noi, ca să fim arătați cu degetul pentru acest acinetobacter”. Doctorul susține că bacteria a fost adusă de la un alt spital

Blocul operator și secția de terapie intensivă de la „Marius Nasta” au fost închise temporar de DSP, după ce doi oameni au murit din cauza infecțiilor din spital

Urmărește-ne pe Google News