Mergi direct la conținut »
Politică Libertatea > Ştiri > Politică > FOTO&VIDEO/ Alexandru Cuc e românul care a pus tricolorul la Cercul Polar în urmă cu 18 ani: "În interior tot mor de dor…"

FOTO&VIDEO/ Alexandru Cuc e românul care a pus tricolorul la Cercul Polar în urmă cu 18 ani: „În interior tot mor de dor…”

Povestea bărbatului care a ajuns să înfigă steagul pentru 400 de compatrioți în, probabil, comunitatea cea mai dominată de români din toată Europa

De Andreea Archip,

În Skjervøy, ferestrele stau iarna cu draperiile căscate.

Iar casele oamenilor se dezvăluie precum scena acelor miniaturi care reproduc palate, săli de spectacole sau, mai bine, simple locuințe și în care îți vine să te pui singur, cu degetul. Și să trăiești acolo o viață liniștită, în papuci.

Viețile locuitorilor de aici, la cinci grade nord de Cercul Polar, rămân deschise către lume cât ține întunericul iernii.

Alexandru Cuc, primul român care a ajuns în Skjervøy, Norvegia. Casă tipic norvegiană

Prin ferestre zărești scene de familie. Tavane înalte, veioze aprinse, lumânări pâlpâind, toate casele par ca într-un Crăciun perpetuu. Nu se gândesc că cineva ar putea să le spioneze viețile din stradă și nici nu le pasă. Casa e împărăția norvegienilor și intimitatea lor rămâne oricum acolo, expusă, inamovibilă și luminoasă.

Numai vara e îndreptățită să tragă cortina.

Somon norvegian cu condiment românesc de cârnați

Și în bucătăria lui Alexandru e lumină. Bărbatul de 48 de ani pregătește cina. Câteva bucăți rozalii de somon primesc o ploaie de condimente de cârnați românești și apoi flacăra cuptorului. Iese o minunăție de mâncare.

„Eu sunt mai pretențios la mâncare. Două luni, cât am stat în tabăra de azilanți din Oslo, nu am mâncat decât cereale cu lapte. Nu-mi plăcea deloc ce ne dădeau, de multe ori un pește alb, cu un sos”, își amintește Alexandru.

Asta se întâmpla în urmă cu 18 ani, pe vremea mărcilor, a vizelor și a permiselor de muncă. Când plecatul peste hotare era o loterie.

18 ani de când a lăsat Luna, localitate lângă Turda, pentru Skjervøy, comună norvegiană de la capătul Pământului.

70 de grade. „70 grade” este scris pe ghidurile turistice, „70 de grade” e împletit pe mănuși și pe pulovere. La 70 de grade latitudine nordică, deasupra Cercului Polar, se află localitatea unde a sosit plin de speranță și emoție Alexandru Cuc, „românul originar”, cel care, mai apoi, a tras după el 400 de compatrioți.

E un fel de a zice, desigur, căci nici un destin nu trage după el sute de decizii, de poticniri și de speranțe omenești.

Dar ce le poate trage, ce le poate mâna până aici, ca să ajungi 400 de români la 2.900 de locuitori?

„Skjervøy e casa mea de acum!”

Cu bani împrumutați, Alexandru Cuc a venit până în Suedia și de acolo în Norvegia la Oslo, unde trebuia să întâlnească pe cineva să le aranjeze șederea.

Doar că s-a trezit în gara unui oraș întunecat și străin și fără persoana de contact promisă. Împreună cu mai mulți visători români asemenea lui au mers direct la poliție și au aplicat pentru azil politic.

Ardeleanul a stat două luni într-o tabără de azilanți lângă Oslo și apoi a fost trimis în Nord, în nordul depărtat și friguros. Doar că nimic din întunericul și răceala poveștilor despre acele ținuturi nu l-a speriat.

Pentru Alexandru era tărâmul promis. „Eram într-o stare de entuziasm, suspans, neîncredere… Obținusem un job aici și veneam să vorbesc cu patronul față în față, să văd dacă îmi place locul, dacă îmi place locul de muncă și când am ajuns am văzut de departe localitatea, așezarea, poziția ei, natura și am zis: Băi, ăsta e un loc unde aș vrea să trăiesc!”.

„Faptul că patronul brutăriei a fost nu doar cumsecade, ci prietenos, a pus cireașa pe tort și am zis: Gata, ăsta e locul meu. Și poate supăr pe mulți din familie, dar asta e casa mea de atunci, aici mă simt acasă!”, spune românul.

Brutarul care i-a fost tatăl pe care nu l-a avut

În timp a reușit să-și aducă și soția în Norvegia și cele două fetițe. Viața lui a căpătat o întregime, pieptănată doar de aerul albastru al Nordului.

Patronul brutăriei i-a devenit ca un tată și l-a iubit atât de mult că i-a vândut lui brutăria în rate de 500 de euro pe lună!

„Mi-a dat în locuință tot ce am avut nevoie ca să fiu independent, m-a invitat la el acasă de nenumărate ori, la cabana lui, eu chiar așa îi spuneam: Tu ești tatăl meu norvegian. Am și crescut fără tată, iar bunătatea lui m-a făcut să mă lipesc de el”, povestește bărbatul.

Viața între întuneric și lumină

Calendarul lui Alexandru Cuc a început aici, la 3.000 de kilometri de țară, în vară. Vara cu zi imortală, cu soarele la miezul nopții, imagine pe care o găsești pe posterele turismului scandinav. „Veniți să jucați golf la miezul nopții!”.

„Primul an a fost surprinzător pentru că am venit aici în Nord vara, au fost patru luni de lumină continuă și m-am îndrăgostit de locul ăsta. Am intrat treptat în întuneric și când a venit luna decembrie cu întuneric total, nu mi s-a părut de netrăit. Am trecut destul de ușor peste luna asta, în ianuarie a început să crească ziua și a fost tot mai ușor. Acum, după 18 ani, mi se pare că perioada întunecată trece foarte repede”, spune Alexandru.

Iarna arctică a devenit pentru el doar punctul negru din Yang, o normalitate până la urmă. „Dacă ești muncitor, dacă ești prietenos, vei fi primit cu brațele deschise. Dacă ești altfel, nu se întâmplă nimic, dar te țin oarecum la distanță. Ei vor oameni ca ei, ca să poată socializa. Am avut bar, cafenea aici, toată lumea venea la mine, nu au zis că sunt străin și nu vin la cafeneaua mea. Era ceva normal. N-am simțit nici o clipă că ar face diferență între mine ca străin și localnic. Și asta m-a făcut să îndrăgesc și mai mult locul. Am fost tratat cu respect din start și prietenie”, mai spune Alexandru.

Parcă și arată a norvegian, deși asta e greu de descris. Arată și ca un ardelean, care însă zâmbește mereu. A învățat limba, mersul lucrurilor.

Alexandru Cuc, primul român care a ajuns în Skjervøy, Norvegia. Magazin din Skjervoy

„Aici nu funcționează cu plicul, ciocolata, cafeaua”

„Ești respectat, statul te protejează, am trecut prin unele situații cu sănătatea și e incredibil cât de simplu și bine s-au rezolvat toate, fără teama că poți avea alte neplăceri. Statul a suportat cea mai mare parte a cheltuielilor cu mine. Aici nu funcționează plicul, ciocolata, cafeaua, cred că nici nu știu ce-i aia. Am fost operat și în România la un moment dat și am mers cu jumătate de vițel la doctor. Așa ceva în Norvegia nu există”, spune el, dintr-o răsuflare.

În el vorbește, încă sau pentru totdeauna, modelul patriarhal al locului nașterii noastre.

„Ca bărbat, te simți neputincios când ai familie și nu poți să-i oferi ce îți dorești să îi poți oferi, iar în România nu am simțit că pot să fac asta”.

În plus, pentru ca femeia reporter să continue nestingherită cu clișeele, normal că e microbist, normal că ține cu Steaua, nu ține cont că echipa se numește acum FCSB.

Alexandru Cuc, primul român care a ajuns în Skjervøy, Norvegia. Alex Cuc se uită la meci

«Câte stele sunt pe cer, toate dimineața pier, numai tu mai strălucești, că ești Steaua București»

Are odorizant de mașină cu Steaua, a fost și președintele clubului sportiv de pe insulă și a adunat și o echipă de români care jucau la niscaiva campionate locale de amatori.

„Un norvegian a vrut să joace la noi, portar, el e profesor de matematică la liceu și i-am zis: Te vrem, dar cu o condiție, te botezăm român! Pe tricoul lui am scris Petrescu, de la Jorgen Petersen. Nici o problemă, s-a mândrit cu tricoul, îl are și acum, chiar m-a întrebat dacă nu mai facem echipă din nou. Dar au plecat dintre băieți înapoi în țară, alții ne-am mai îngrășat și am renunțat la asta. Dar cine știe, poate în anii viitori vom relua…”, zîmbește românul.

Alexandru Cuc este și acționar la cea mai nordică echipă de fotbal – Tromsø.

A investit 500 de euro ca să fie și numele unui român pe lista cu acționari la Tromsø, echipă care are culorile alb-roșu. O concesie de negândit pentru un stelist. „Dar asta despre culorile lui Dinamo să n-o scrieți!”.

E ca în vechiul cântec, de o naivitate invincibilă, al galeriei steliste de dinainte de ’89, când Alexandru a devenit suporter: „Câte stele sunt pe cer, toate dimineața pier, numai tu mai strălucești, că ești Steaua București”.

„Mai stau doi ani, strâng bani și mă întorc”

Împreună cu ceilalți români de pe insulă a făcut o muncă de ambasador. „Mulți norvegieni spun: «Aveți o țară frumoasă, dar sunteți corupți sau hoți». După ce ajung să te cunoască, văd cum ești ca om, la muncă, în privat, își schimbă părerea. Și sunt unii care au venit și au spus: «Îmi pare rău că am avut părerea asta despre România. După voi văd că e altfel». E plăcut să auzi asta când ești atât de departe de țară”.

Și, dintr-o dată, în acest arhipelag perfect, în Nordul care strălucește și noaptea de curățenie, Alexandru Cuc pornește să plângă.

Ditamai omul, stelist prin naștere și trădător cu Tromso IL, el începe să plângă de amar că țara lui nu se mai face bine, că a părăsit-o și că n-o s-o mai numească niciodată „acasă”.

Ca și cum, brusc, a încetat să se mai mintă cu „mai stau doi ani, strâng bani și apoi mă întorc”.

Își șterge lacrimile și aproape că vrei să te dai câțiva pași înapoi.

„Mi-e dor de tot ce-i acolo!”

Ani la rând, Alexandru a lucrat cu el să își înfigă rădăcinile în pământul stâncos din Skjervøy. Și ușor, ușor a reușit. Doar că o bucată din el încă trăiește în Luna, din județul Cluj.

„Aș vrea din tot sufletul să trăiesc în România, dacă ar fi România cum e aici. Dar nu e… Mi-e dor de tot ce-i acolo. De tot, e țara mea. M-am ținut tare mulți ani, că asta e România, eu sunt aici și gata, dar vezi? În interior, tot mor de dor!”.

Ne uităm la pozele cu fiicele sale care au crescut și și-au făcut o viață norvegiană.

Mâncăm tartă norvegiană cu mere și cu înghețată și stăm cu ochii pe geam să prindem o rază de Auroră.

„E cam înnourat azi”, zice el.

Ei, asta nu credeam, cum să fie înnourat aici?!

Ești abia la 70 de grade latitudine nordică, pe marginea Mării Barents, unde, dacă aprinzi o țigară, în prispă, lumina întâlnește primul pământ abia în Spitzbergen, baza vechilor exploratori polari.

Țigară mai găsești, prispă, mai greu.


Citește și:

REPORTAJ EXCLUSIV/ 400 de români trăiesc într-o comună de dincolo de Cercul Polar /VIDEO

VIDEO/ Primarul norvegian al comunei cu 400 de români de la Cercul Polar: „Nu e un lucru bun pentru România, dar pe mine mă bucură dacă oamenii se stabilesc aici!”

 
 
Close
Close
Închide