Alina Niță, absolventă a Colegiului Național Emil Botta din Adjud, a fost singura elevă care a optat pentru filosofie la ultima proba a examenului de bacalaureat. Lucrarea Alinei a fost notată cu 4,1, astfel că tânăra a picat inițial examenul, în condițiile în care la celelalte două probe obținuse note mari (8,80 la limba română și 8,95 la istorie).

Eleva a contestat nota primită la filosofie, iar luni, la afișarea rezultatelor finale la bacalaureat 2017, lucrarea notată inițial cu 4,1 a primit nota… 7,40. Ba mai mult, fata a contestat și nota la istorie, care după reevaluare a crescut la 9,45. Astfel, Alina a absolvit examenul de bacalaureat, cu media 8,55.

Profesorul de filosofie al fetei s-a arătat revoltat de modul în care a fost corectată lucrarea elevei sale. Acesta a spus că, după examen, i-a cerut acesteia să își rescrie lucrarea și, după corectura sa, nu ar fi trebuit să obțină mai puțin de 6.50.

“După afişarea rezultatelor, am sfătuit-o să facă contestaţie. Şi s-a dovedit că am avut dreptate. Din punctul meu de vedere, sunt două aspecte: ori profesorii evaluatori de la prima comisie nu au predat disciplina filosofie şi nu cunosc filosofie, ori profesorii respectivi au manifestat neglijenţă. Nu au respectat baremul de evaluare, care era foarte explicit. Este inadmisibil, având în vedere că Iaşiul este centru universitar! Nu ne putem bate joc de destinul unor tineri într-un moment crucial al existenţei lor”, a spus profesorul Valentin Gicu Dogaru, potrivit ziaruldevrancea.ro.


Citește și: GALERIE FOTO| Viața după ISIS. Reconstrucția Mosulului va costa un miliard de dolari


72,9%, rata de promovare la bacalaureat

72,9% dintre candidații care au participat la sesiunea de vară a bacalaureatului au promovat.

Astfel, au promovat 93.640 de candidaţi dintr-un total de 128.509 candidaţi prezenţi. La nivel național, cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în judeţele Bacău (84,53% comparativ cu 83,54% înainte de contestații), Sibiu (84,39% comparativ cu 83,73%), Iași (84,10% comparativ cu 82,91%) și Cluj (83,65% comparativ cu 82,75%). Rata finală de promovare în Capitală este de 75,83% (în creştere de la 74,09%).

La coada clasamentului, cu o rată de promovare sub 55%, sunt Ilfov (44,31%) şi Giurgiu (51,96%).

Din totalul celor 135.513 candidaţi înscrişi, s-au prezentat 128.509 candidaţi (111.547 din promoţia 2016-2017 şi 16.692 din promoţiile anterioare). Au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi (număr în scădere de la 36.570, înainte de contestaţii). Dintre aceştia, 23.136 de candidaţi aparţin promoţiei curente, iar 11.554 sunt din promoţiile anterioare. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 179 de candidaţi, care nu se vor putea prezenta la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului.


Citește și: Gestul făcut de Tudor Chirilă în timpul unui concert: „Rămân să cânt chiar și…”. Câți artiști ar proceda ca el?

 

       
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Observatornews.ro
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon