„Este posibil să ajungă mai mult gaz de la Gazprom, care să fie pompat în capacităţile de stocare? Este posibil. Gazprom este pregătit. Mai mult, compania a acoperit deja toate solicitările de majorare a livrărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referindu-se la nivelul gazelor stocate în Europa, scrie Agerpres.

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) a cerut Rusiei să furnizeze Europei o cantitate mai mare de gaze naturale, apreciind că actuala criză din energie este o oportunitate pentru Moscova să arate că este „un furnizor de încredere”.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 250% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, al cererii ridicate din Asia şi al întreruperilor în aprovizionare.

Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la sfârșitul anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Miercuri, un grup de 43 de europarlamentari, între care șase români, a cerut Comisiei Europene să investigheze implicarea companiei ruse Gazprom în creșterea prețului la gaze. În scrisoarea adresată Comisiei, aceștia spun că Gazprom „șantajează Europa” prin faptul că nu crește rezervele de gaze pentru a diminua prețul.

Europarlamentarii au declarat că există suspiciuni cu privire la „efortul companiei de a pune presiune” asupra Europei să accepte o lansare rapidă a gazoductului său Nord Stream 2, care încă trebuie să elimine obstacolele de reglementare, proces ce ar putea dura câteva luni.

Gazprom a respins acuzațiile și a transmis că a furnizat clienților săi gaz cu respectarea deplină a contractelor existente. 

„Furnizăm gaze la cererea clienților noștri și în deplină conformitate cu obligațiile contractuale, depunând eforturi pentru a satisface cererile suplimentare, dacă este posibil. Continuăm să furnizăm gaz la un nivel apropiat de recordul istoric, în creștere față de aceeași perioadă a anului 2020”, a declarat un purtător de cuvânt al Gazprom.

Foto: Hepta

Citeşte şi:

Alegeri în Germania: social-democrații îi devansează la limită pe conservatori, dar ambele partide vor să conducă viitorul guvern

Islanda, primul stat european cu mai multe femei decât bărbați în Parlament

Studenții nevaccinați anti-COVID de la UMF Iași, puși să se testeze săptămânal, pe cheltuiala proprie

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
Anamaria Prodan, mesaj nimicitor pentru Reghe: “Dacă m-aş fi căsătorit cu acest bărbat, el ar fi devenit prim-ministru”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, mesaj nimicitor pentru Reghe: “Dacă m-aş fi căsătorit cu acest bărbat, el ar fi devenit prim-ministru”
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Observatornews.ro
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Știrileprotv.ro
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021