Adele, cea mai bogată artistă britanică sub 30 de ani. Pe ce loc se află artista în topul muzicienilor milionari

05 mai 2017 14:31

Adele, cea mai bogată artistă britanică sub 30 de ani. Cântăreața Adele, în vârstă de 28 de ani, este singura artistă cu vârsta de sub 30 de ani, care apare pe lista celor 20 de muzicieni cei mai bogați din Marea Britanie, elaborată de revista britanică The Sunday Times, relatează Agerpres.

Adele, care are o avere estimată la 147 de milioane de euro, se clasează pe locul 19 pe lista muzicienilor milionari.

Topul este condus de fostul membru Beatles Paul McCartney și soția sa, Nancy Shevell, care au o avere cumulată de 920 de milioane de euro. Paul McCartney lucrează la un nou album. Colaborează cu producătorul care a ajutat-o pe Adele la hitul „Hello”.

Pe listă mai figurează nume celebre precum compozitorul de muzică de teatru Andrew Lloyd Webber, trupa U2, cântărețul Elton John și membrii grupului Rolling Stones, Mick Jagger și Keith Richards.

Adela și-a mărit averea cu 47 de milioane de euro, doar în anul 2016, datorită veniturilor obținute din turnee și concerte și din vânzările celui de-al treilea său album ’25’, din care a vândut anul trecut 2,4 milioane de exemplare în întreaga lume.

Citește și Cum a slăbit Adele. Dieta se bazează pe proteine

Anunțul cu care Adele a întristat o lume întreagă: Nu cred că o să mai merg în alt turneu

O pungă cu aer, suvenir de la concertul Adele, se vinde cu 15 dolari

Adele s-a fotografiat complet nemachiată. Iată cum arată artista naturală!

Adele a recunoscut că s-a căsătorit. Prima declarație despre mariajul ei

„Îmi educ fiul să respecte femeile”. Adele vorbește despre viața de mamă

 

 

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro