Adrian de la „Insula Iubirii”, condamnat la un an de închisoare

Adrian de la „Insula Iubirii” este unul dintre cei mai controversați concurenți de pe insulă, el fiind primul care a picat în ispită, încă din primele ore de când a ajuns în Thailanda.

Adrian Boțoc a fost cercetat într-un dosar de purtare abuzivă, iar acum și-a aflat sentința. Acesta a lovit un individ care a venit să petreacă în clubul în care el activa drept bodyguard. Concurentul „Insula iubirii” a primit acum o condamnare de un an de închisoare, cu suspendare.

„În baza art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc.pen., cu reţinerea art. 76 alin. 1 C.pen. condamnă inculpatul BOŢOC ADRIAN-DANIEL, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. 2 rap. la art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C.pen. În temeiul art. 91 C.pen. suspendă executarea pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C.pen., care se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen. impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate”, se arată în sentință, potrivit ziardecluj.ro.

Citește și

VIDEO | Manifestația „Toţi pentru Europa”, în Piața Victoriei. Mihai Șora: „Să nu lăsăm pe alții să voteze pentru noi”. Victor Rebengiuc: „Puterea de a schimba țara asta stă în mâinile și în sufletele voastre”

Mai multe articole