4630-318192-alina.jpg

Frumoasa Alina Plugaru se întoarce în forţă în industria XXX. E adevărat, acum nu o mai face din postura de actriţă, dar, cu toate acestea, admiratorii ei o vor revedea destul de des. Fosta regină porno a României lansează, la începutul anului viitor, “Erotic Dreams Show by Alina Plugaru”. Proiectul apetisantei blonde implică show-uri erotice incendiare susţinute de fetele din trupa ei. De altfel, ca să-şi completeze trupa, Alina organizează o preselecţie pentru dansatoare.

Casting organizat în ianuarie

Prima etapă a preselecţiei constă în trimiterea unui CV însoţit de fotografii cât mai senzuale la adresa de email [email protected], fetele alese urmând să fie invitate la proba practică (dansul), castingul având loc pe 5 ianuarie anul viitor, la Clubul Trinity College din centrul vechi al Capitalei. “Abia aştept să încep să merg prin ţară, în cluburi, la petreceri ale burlacilor sau alte evenimente private, alături de fetele din trupa «Erotic Dreams Show by Alina Plugaru». Le promit celor care mi-au dus lipsa că vor avea parte de show-uri cum nu au mai văzut prin România. Eu mă voi ocupa de coregrafie şi le voi învăţa cum să danseze cât mai senzual, chiar dacă nu voi mai urca pe scenă”, ne-a spus Alina Plugaru.

Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
PARTENERI - GSP.RO
Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
BOMBĂ! CEO-ul Pfizer, anunț de ultimă oră despre finalul pandemiei! Când se încheie, de fapt
Playtech.ro
BOMBĂ! CEO-ul Pfizer, anunț de ultimă oră despre finalul pandemiei! Când se încheie, de fapt
Momente dramatice din mijlocul "Infernului" din Canare: turla bisericii din La Palma, înghiţită de şuvoaiele necruţătoare de lavă
Observatornews.ro
Momente dramatice din mijlocul "Infernului" din Canare: turla bisericii din La Palma, înghiţită de şuvoaiele necruţătoare de lavă
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Știrileprotv.ro
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Telekomsport
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți